Actorul, perfidul Albion și bolovanul
După meciul de box de la Casa Albă, spectacolul a continuat. Nu voi comenta părerile de după meci, unde fiecare parte a comentat conform graficului.
Echipa lui Trump s-a axat pe pe ținuta lui Zelensky și tupeul de a da lecții Americii, pe „ingratitudinea” acestuia, fără a spune nimic însă despre faptul că (prin senilul Biden) S.U.A. a întreținut războiul din Ucraina.
Susținătorii lui Zelensky (care au transformat actorașul de trei parale în „erou” – n.r.), alții, lipsiți de „argumente” au comentat atitudinea de diktat a lui Trump și înverșunarea lui Vance care mai avea puțin și rupea lanțul. A fost fără îndoială cea mai urâtă întâlnire la nivel înalt a tututor timpurilor și ambele părți au contribuit la asta.
Zelensky nu ar fi trebuit să se ducă dacă știa că nu vor converge către același obiectiv, Trump nu trebuia să îl primească. Amândoi însă au crezut că pot forța lucrurile și amândoi s-au înșelat.
Diferența este că Trump a făcut ce a vrut el, iar Zelensky ce l-au sfătuit „prietenii” (Vivat Macron-Napoleon ! – n.r.).
Având în vedere ce a urmat, este clar că Zelensky a fost împins de „reprezentanții Europei” să meargă și să bată cu pumnul în masa, probabil Macron i-a spus că el a „pregătit terenul,” Trump e „fezandat” e momentul să meargă și să își ceară „drepturile”.
Prost sfat. Poate, cine știe, a fost dat în interesul Franței, nu al Ucrainei și poate nici chiar al Franței.
După câte se pare, altcineva și-a băgat mai adânc coada în apă și pescuiește la copcă. Personal nu înțeleg pe deplin ce joc face „perfidul Albion” organizatorul „regatei U.E. de la Londra” unde se credea că se vor lua măsuri categorice privind atitudinea U.E. față de loviturile S.U.A., sau mai bine spus ale lui Trump, căci la fel ca și pe vremea lui Biden, este impropriu să spunem că întreaga Americă ar împărtăși politica lui Trump, așa cum era impropriu să fi spus că întreaga Americă a împărtășit „politica” senilului Biden. Dar cum până la urmă dirijorul contează, să spunem că asistăm la un conflict aproape deschis între U.E. și S.U.A..
Perfidul Albion, după ce a împins europenii spre înființarea U.E., s-a lăsat „rugat să intre” apoi s-a retras frumos lăsându-i pe europeni să se certe între ei și cu toată lumea. Aparent acestă mișcare a părut aiurea, dar britanicii, cu umorul lor caracteristic explică simplu și clar pentru toată lumea, filosofia politicii externe britanice. A se vedea episodul „Why the U.K. is in the EU”
(De ce Regatul Unit este în U.E.”).
Aceeași politică o practică și acuma, când i-a împins pe ucraineeni să refuze medierea lui Erdogan, pe francezi să trimită trupe „de «menținere» a păcii” în Ucraina, pe Zelensky să meargă la „negocieri” la Casa Albă știind că toate aceste acțiuni vor duce la conflicte.
Dar totdeauna au avut o constantă, menținerea colaborării cu S.U.A., căci de la conflictul din Malvine, britanicii au înțeles că fără sprijinul fratelui american nu îi pot bate nici pe argentinieni. Acuma, aparent, Marea Britanie este de partea „Europei” împotriva S.U.A., dar de fapt împinge Europa în conflict împotriva Rusiei știind că S.U.A. nu se va amesteca decât la sfârșit, pentru a impune pacea din care doar S.U.A. și Anglia vor ieși cu fața curată. Unii spun că Starmer ar fi semnat cu Zelensky, cu câteva zile înaintea investirii lui Trump, un acord economic, politic, militar și ar fi primit spre exploatare pământurile dorite de Trump.
Dacă ne uităm însă pe hartă, aceste pământui se află în cea mai mare parte pe terenurile revendicate de Putin, așa că nici chiar Zelensky nu poate promite ceea ce nu are. De aceea Trump a mers pe mâna lui Putin. Oricum ar fi, europenii fac un pas greșit mergând pe mâna britanicilor, mai ales francezii și germanii, pe care britaninicii „îi iubesc nespus”.
Ei bine, la marea întâlnire de la Londra (unde a fost invitat și interimarul nostru, nu pentru că ar fi o mare personalitate ci pentru că U.E. a avut și va avea nevoie de gurile Dunării, de litoralul, de spațiul aerian și de teritoriul românesc, ba chiar și trupele noastre pentru a sprijini conflictul din Ucraina), de la care toată lumea aștepta un verdict, pace sau război, s-a încheiat cum nu se putea mai penibil.
Marii războinici au ajuns la concluzia la care și „Celentano” ar fi ajuns, fără să se consulte cu Firicel, și anume că nu pot mișca niciun deget fără sprijin american, și atunci ce ce au hotărît ei? Au hotărât să își întărească armatele, să mărească bugetele apărării, și să continue să dea bani Ucrainei.
Adică bani, bani și iar bani, aruncați pe apa sâmbetei. Dezastrul fnanciar European este semnat chiar de europeni, de oare ce capetele pătrate de la conducerea Europei nu vor să renunțe la orgolii. Atât de mult țin ei la libertatea Ucrainei încât o îngroapă sub cenușă.
Primele două decizii sunt de fapt cereri ale lui Trump, dar ei au vrut neapărat să se prefacă că ei ar fi decis asta. Orgolii de oameni mici. Niciodată Europa, Franța și Germania, nu au avut oameni mai mici și mai orgolioși la conducere. De România… „no comment” !
Probabil Zelensky va fi sfătuit să facă cumva să fie reprimit la Washington, să îl îmblânzească pe Trump dar se pune întrebarea câtă răbdare va avea Trump, mai ales după ce a fost beștelit de întreaga presă Europeană.
Va fi greu de atins acest obiectiv fără ca U.E. și Zelensky să se facă de râs, pentru că Trump nu cred că va ceda. Pe el contrele îl întârâtă, nu îl fac să își schimbe opinia, el nu cedează. Cred că vom mai sta o perioadă în această mocirlă politică, diplomatică în care Zelensky a fost împins de Franța și Marea Britanie, până când ori Europa va schimba macazul, ori Trump va da un ultimatum mai mult sau mai puțin voalat.
Un război declarat și deschis între Europa și Rusia va duce clar la lovituri neconvenționale, și indiferent cine ar avea „supremația” la capitolul nuclear (se știe cine o are – n.r.), nimănui nu-i va fi moale, cu atât mai puțin celor mici și neînsemnați care fac jocul altora doar ca să fie și ei invitați la discuții și puși în colțul mesei.
România ar trebui să profite de situație, de conflictul dintre U.E. și S.U.A. și să își aleagă doar variantele care îi convin, având față de ambele părți scuza că „nu e lăsată” să facă altfel. Am putea să renunțăm la sprijinirea Ucrainei, sub pretext că altfel se supără americanii și își iau jucăriile și pleacă.
Am putea să renunțăm la contractele cu „sponsorii” militari americani, contracte plătite dar care vor fi onorate când poate nici nu mai are cine să le primească, motivând că U.E. nu ne mai dă bani (nici măcar banii noștri de „cotizanți” U.E. – n.r.) dacă nu cumpărăm de la ea. Unii ar putea spune că asta este incorect politic – citez un serial britanic, „We call this, diplomacy” (Numim asta, diplomație).
Asta ar fi o dovadă de adevărat patriotism și Trump, marele „patriot universal” nu ne poate învinui oficial că îi urmăm politica suveranistă.
Și pentru că tot a venit vorba de patriotism, cum toată lumea a lăudat „patriotismul” lui Zelensky care nu a acceptat condițiile de pace „umilitoare” ale lui Trump, pentru cei care nu au văzut serialul „Sluga Naroda” în care Zelensky, un actor care zice că știe să cânte la pian, joacă rolul unui profesor care ajunge președinte. două secvențe din În două episoade, președintele Ucrainei din film, participă la negocieri cu o echipă a F.M.I. și U.E., care îi promite împrumuturi și intrarea în U.E., dar cu „anumite condiții”. Viața bate filmul!
La fel ca în serialul „Yes MinisterI” realizat tot de britanici, adevărul este exspus dezbracat de haine, negru și urât, „parodiat” ca și când ar fi doar un scenariu care nu are nicio legătură cu realitatea. Se poate vedea însă, iar românii știu din proprie experiență, că banii de la instituțiile europene nu vin de dragul amărâților ci spre beneficiul „samaritenilor”. În film, președintele poartă discuții la el acasă, și cum nu este în război cu nimeni iar soarta țării nu depinde de nimeni altcineva, acesta își permite să îi trimită acasă pe samsarii europeni.
Acest mod de a „ajuta” și de a impune „ajutorul” este specific celor mari și acei 2-3 % pe care președinții sau prim miniștrii îi primesc ca fond personal sunt de fapt mita pentru vânzarea țării.
Nu știu dacă ucrainenii realizează că de fapt țara lor este motiv de dispută între șacali care nu au nici un pic de milă față de soarta lor, dacă înțeleg că niciunul din ei, cei care au pretins și pretind că îi ajută, nu se gândesc la binele lor, ci la resursele pe care vor să pună mâna. Toți, fără excepție!
În realitatea zilei de azi, același personaj a crezut că se mai filmează un episod din serial și a încercat să îl trateze pe Trump cum i-a tratat în film pe reprezentanții U.E. Greșeală fatală, căci cu toată aprecierea pentru încercare, abordarea a fost total greșită iar Zelensky ar trebui să știe, să înțeleagă că cine l-a sfătuit să procedeze așa, numai bine nu i-a vrut. Putea aborda subiectul și refuza cu totul altfel. Dar așa e când joci prea multe roluri, uneori uiți sau nu mai știi ce e real și ce e ficțiune și cum trebuie să te comporți. Din păcate acuma nu își joacă doar soarta lui ci a țării sale, a țărilor vecine și Doamne ferește, a Europei. Dar probabil că își spune în sinea lui (precum Macron – n.r.) : „L’Europe c’est moi!”
Despre bolovan ce se poate spune?
Dacă în Vâlcea avem trovanți despre care se spune că ar crește, prin Oradea avem bolovani care se fac din ce în ce mai mici. Interimarul de la Cotroceni, despre care se spune că deja visează să se prelungească un mandat întreg, este și el un alt actoraș, care joacă rolul scris de scenariști, cu regizori de talie mondială, cu actori străini în rolurile principale și cu figuranți autohtoni.
Și el face jocul altora, nu îl interesează soarta țării, dar el, care crede că îi reprezintă cu adevărat pe români, dă dovadă de aceeași indiferență față de soarta românului ca și dulapul care i-a cedat locul.
Urât blestem pe capul românilor !
Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Aranjament grafic – I.M
Sursa: art-emis.ro
