Adevărata criză din România abia de acum încolo va începe.
Adevărata criză din România abia de acum încolo va începe. Nu neapărat mâine sau săptămâna viitoare, poate nici măcar în trimestrul următor, dar declanÅŸarea acestei crize este inevitabilă. Si va fi una de durată, căci – stupoare! – nu va veni nici de la nefericitul buget public ÅŸi nici de la etern incriminatul sector economic de stat, ci de la sectorul privat.
Aoleo! Blasfemie! Tocmai mântuitorul sector privat este pus în discuÅ£ie! Da, ÅŸi fără ezitări! Sectorul privat l-a înlocuit, cu o viteză ameÅ£itoare la scară istorică , pe cel de stat, atotstăpânitor în urmă cu numai două decenii. Înlocuirea s-a făcut nu atât prin verdictul forÅ£elor pieÅ£ei, ci mai mult prin decizie politică, pe baza prezumÅ£iei că sectorul privat este mai bun decât sectorul de stat.
PrezumÅ£ie în principiu corectă ÅŸi chiar verificată practic pe multe meridiane ale lumii. Neprobată însă în România!
Un transfer halucinant de la stat la privat a avut loc în 20 de ani printr-o violenţă neîntâlnită. Sectorul economic de stat s-a subÅ£iat până la o contribuÅ£ie de numai 7% din PIB. Minunatul ÅŸi performantul sector privat face acum legea. Cu toate acestea, România a rămas tot subdezvoltată, tot în coada Europei în orice clasament ÅŸi cu productivitatea muncii tot în zona retrogradării. A pierdut peste 4 din 8 milioane locuri de muncă, iar săracii ei hălăduiesc cu milioanele în bejenie naÅ£ională.
AdmiÅ£ând însă că în general sectorul privat este mai bun decât cel de stat, atunci ce l-a împiedicat să nu fie un succes ÅŸi în România?!
Simplu: în România sectorul privat nu s-a dezvoltat organic, în mod natural în timp ÅŸi spaÅ£iu, ci a fost băgat pe gât prin decizie politică ÅŸi înÅŸurubat în economie prin furt pe seama sectorului de stat, sub paravanul diversiunii că acesta din urmă este cel mai prost manager. N-avea cum în aceste condiÅ£ii să se nască ÅŸi să crească performant ÅŸi competitiv. După două decenii de devalizare de către privaÅ£i (persoane juridice ÅŸi persoane fizice) activele statului sunt însă de acum pe sfârÅŸite. Ca atare, privaÅ£ii vor trebui să conteze de aici încolo pe o devalizare mai slabă a activelor statului ÅŸi nu pentru că statul român s-ar fi trezit cumva, ci pentru că aceste active vor fi mai puÅ£ine ÅŸi mai subÅ£iri. Mai pe scurt, sectorul privat va trebui mereu mai mult de acum încolo să se descurce singur, adică altfel decât până acum când toate problemele sale de fond au fost rezolvate pe seama statului, prin transferuri directe oficiale de active (aÅŸa-zisele privatizări), prin transferuri directe neoficiale care reprezintă probabil cea mai mare parte (vânzări subfacturate către privaÅ£i ÅŸi achiziÅ£ii suprafacturate de la privaÅ£i), prin transferuri indirecte (evaziune fiscală). Sectorul privat, autohton ÅŸi străin, va trebui să se acomodeze la noua situaÅ£ie în care va lipsi supapa apelului practic gratuit la resursele statului. Acomodarea, care presupune schimbări structurale, manageriale, strategice ÅŸi tactice, va dura probabil 10-20 de ani ÅŸi va genera o criză profundă.
Procesul de acomodare a sectorului privat (autohton ÅŸi străin) la economia fără stat ce se conturează va fi îndelungat ÅŸi va genera o criză profundă. Deja sectorul privat încearcă în mod disperat să-ÅŸi arunce problemele în cârca oricui se află în preajmă! Până acum statul era lada sa aproape exclusivă de gunoi. SubÅ£ierea până la dispariÅ£ie a sectorului economic de stat a strâns la gât această ladă de gunoi. Si atunci, sectorul privat îÅŸi îndreaptă tirul spre … sectorul privat! La mereu mai substanÅ£ialele neplăţi, băncile răspund cu executări silite.
Ciuca bătăilor o formează, în asemenea circumstanÅ£e, fraÅ£ii privaÅ£i nebancari: clienÅ£i ÅŸi mai ales furnizori! Arieratele sectorului privat – practic de două ori mai mari decât cele atât de anatemizate ale sectorului de stat – sunt în proporÅ£ie de două treimi la bieÅ£ii furnizori, privaÅ£i ÅŸi ei ÅŸi captivi într-o situaÅ£ie fără ieÅŸire. Ce altceva este explozia de proceduri de insolvenţă decât încercarea de ieÅŸire din restriÅŸte pe seama fârtaÅ£ilor privaÅ£i?! Să nu-i uităm însă pe bieÅ£ii salariaÅ£i. Statisticile arată că, din acest an, pentru prima dată de la declanÅŸarea crizei, creÅŸterea de salarii în sectorul privat este zero.
PrezenÅ£a masivă ÅŸi atotputernică a capitalului străin în sectorul privat din România conferă specificităţi notabile procesului.
Capitalul străin a ajuns să deÅ£ină o poziÅ£ie dominantă, controlând practic întreaga axă majoră a economiei, toate punctele strategice ÅŸi sectoarele performante. Evident, nu prea are nevoie de un răgaz pentru competitivizare. A venit în România deja competitiv ÅŸi a fost aici de fapt lupul între oi. Dar, indiferent dacă se recunoÅŸte sau nu, ÅŸi-a datorat implantarea ÅŸi dezvoltarea în proporÅ£ie covârÅŸitoare jecmănirii statului român. Da, da, jecmănire! Să nu ne ferim de acest termen!
Pentru că a lua active strategice aproape gratis dintr-o economie ÅŸi a te extinde în aceasta prin investiÅ£ii minore ÅŸi mai ales prin subfacturări ale livrărilor în străinătate ÅŸi suprafacturări ale achiziÅ£iilor din străinătate înseamnă nimic altceva decât jecmănire!
Din bagatela de vreo 55 miliarde euro investiÅ£ii directe cu care capitalul străin a pus stăpânire pe România, nici măcar o treime nu reprezintă investiÅ£ii “de la zero”, grosul constituindu-l acaparări de active existente ÅŸi plasamente speculative. Asta nu-i dezvoltare capitalistă, ci exploatare colonialistă! În faÅ£a dispariÅ£iei activelor statului ÅŸi secătuirii resurselor ţării, capitalul străin mai are de făcut doar un pas: părăsirea acesteia!
Până la un asemenea pas însă, capitalul străin va mări presiunea în direcÅ£ii bine Å£intite: grăbirea exploatării până la epuizare a rezervelor minerale ale ţării, accentuarea subordonării capitalului autohton, înăsprirea caracterului discreÅ£ionar la dispoziÅ£ia patronilor a relaÅ£iilor de muncă ÅŸi sporirea subjugării prin preÅ£uri a consumatorilor români îndeosebi în sectoarele monopoliste pe care le controlează.
Si, rămas fără poziÅ£ii ÅŸi pârghii în economie, statul român nu va putea face nimic! Nici chiar dacă ar vrea!
Exporturile ÅŸi producÅ£ia industrială au crescut spectaculos, inflaÅ£ia ÅŸi deficitele externe scad, dar veniturile populaÅ£iei ÅŸi consumul sunt pe cele mai joase poziÅ£ii în topurile Uniunii Europene. Ultimele raportări statistice creionează o dinamică exemplară a economiei ca ansamblu, în prima parte a acestui an, dar ÅŸi o înrăutăţire a situaÅ£iei bugetelor de familie ÅŸi a veniturilor populaÅ£iei.
Economia a înflorit, românii au sărăcit În primele cinci luni din acest an, exporturile României au crescut cu aproape 6% faţă de aceeaÅŸi perioadă din 2012, deficitul comercial a scăzut cu 1,4 miliarde de euro, producÅ£ia industrială a crescut cu peste 6%, iar cifrele de afaceri din domeniul serviciilor au avansat, în medie, cu mai mult de 8%, arată datele centralizate la Institutul NaÅ£ional de Statistică (INS). Tot în prima parte a acestui an însă, veniturile – ca ÅŸi cheltuielile – populaÅ£iei au scăzut, consumul de alimente, mărfuri nealimentare ÅŸi carburanÅ£i s-a redus în modul cel mai abrupt din Uniunea Europeană, iar ÅŸomajul a crescut la 7,5% după ce la sfârÅŸitul lui 2012 fusese de 6,9%.
De asemenea, datele anuale arată că salariul mediu real (evoluÅ£ia veniturilor în raport cu scumpirile) a scăzut în 20 de domenii de activitate ÅŸi a crescut doar la bugetari, iar puterea de cumpărare a scăzut la 48% din media UE, românii devansându-i astfel în premieră pe bulgari în topul sărăciei. Altfel spus, în timp ce economia României a înflorit, românii au sărăcit. Cum este posibil?
„AÅŸa se întâmplă când arunci totul asupra populaÅ£iei. Aceste contraste între performanÅ£a macroeconomică ÅŸi scăderile de la nivelul familiilor durează de mai multă vreme, însă va veni o vreme când cifrele acelor creÅŸteri nesustenabile se vor răzbuna, fie ÅŸi numai pentru că în viitor ne vom raporta la bazele de acum. Ceea ce nu se explică este însă creÅŸterea economiei într-o perioadă când operează 100.000 de insolvenÅ£e“, a declarat pentru „Adevărul“ analistul economic Ilie Åžerbănescu.
El atrage atenÅ£ia că respectivele falimente „nu sunt la categoria firmelor mici, care au o pondere de doar 1% în cifra totală de afaceri, ci în rândurile companiilor mijlocii ÅŸi mari, astfel că e cu atât mai greu de înÅ£eles creÅŸterea de ansamblu a economiei“.
Cele mai sensibile barometre, pe roÅŸu ComerÅ£ul cu alimente ÅŸi mărfuri nealimentare vândute cu amănuntul, dar ÅŸi consumul de carburanÅ£i ÅŸi curent electric sunt, în ochii investitorilor, cele mai sensibile barometre care arată cum merge o economie. Ei bine, exact aceÅŸti indicatori arată minusuri pe toată linia, contrazicând plusurile de la exporturi ÅŸi producÅ£ia industrială. Potrivit datelor INS, cifra de afaceri în comerÅ£ul cu amănuntul a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie ÅŸi cu 0,5% în primele cinci luni din acest an faţă de aceeaÅŸi perioadă din 2012.
Comerţul cu alimente a stagnat, iar cel cu mărfuri nealimentare a avut scăderi de peste 5%.
Cât priveÅŸte consumul de carburanÅ£i, acesta a avut cele mai abrupte scăderi, de 7,6% în mai ÅŸi de aproape 5% în primele cinci luni. În fine, ÅŸi consumul de energie electrică a avut o scădere de peste 7% la cinci luni.
Un alt barometru care reflectă adevărata stare a economiei ÅŸi care a ajuns în zona de cod roÅŸu arată că rata restanÅ£elor populaÅ£iei ÅŸi firmelor către bănci a sărit pragul de 20% în luna mai 2013 (în mai 2012 era de 16,7%). Toate aceste contraste dintre performanÅ£ele macroeconomice ÅŸi contraperformanÅ£ele la nivel micro arată că, aparent, România creÅŸte ca un tigru printre economiile Estului, dar la o privire mai atentă se vede clar că tigrul respectiv e doar unul de hârtie.
