Adio pungilor de plastic
De maine nu vor mai exista pungi de plastic tip „pomana”, fiecare asemenea exemplar, cat de mica ar fi punga, urmand sa fie platit de client. Este o masura binevenita si anuntata de Ministerul Mediului inca de acum o jumatate de an.
Astfel, daca te duci la piata, nu mai poti pretinde vanzaorului sa-ti dea pentru doua cepe o punga, pentru patru cartofi alta si pentru trei castraveti sau ardei iuti inca una.
De fapt, ii poti cere, dar vei plati pentru fiecare in parte, caci aceasta va fi taxa ecologica.
Mihai Toti, presedintele Administratiei Fondului de Mediu, spune: „Eco-taxa se evidentiazadistinct pe documentele de vanzare catre consumatorul final, iar valoarea acesteia se afiseaza la loc vizibil”
Cei care nu respecta prevederile legale vor suferi rigorile legii.
Acuma vreau sa vad cuconetul – si nu numai – care avea pretentia sa-si duca fiecare sortiment cumparat intr-o punga separata, inclusiv punga pentru pechinezul din poala.
Mi-amintesc, cu ani in urma, cand ma trimetea mama la piata, imi punea in brate o sacosa de panza sauo simpla plasa, si bagam in ea tot ce era pe lista. Iar marfurile nu se certau intre ele, acasa fiind frumusel spalate, fiecare in parte, inainte de a fi folosite. Dar, persoane cu pretentii fara continut, vor sa se arate intrate mai adanc intr-o Europa civilizata, dar care exista doar in imaginatia lor si datorita unei comoditati aiurea. Caci in adevarata civilizatie europeana – si nu numai – pungile din plastic au cam disparut din piete si galantare, existan varianta celor din material biodegradabil sau din panza.
Asa ca, daca vreti sa stati in fata, platiti.
Dan Bota