Adrian Nastase: PSD nu va face alianta cu PDL!

Adrian Nastase:
PSD nu va face alianta cu PDL!

0 139

PSD nu va face alianta cu PDL, chiar daca Guvernul Boc incearca o apropiere, prin adoptarea unor masuri „socialiste”, sustine presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, pe blogul personal.
„‘Apreciez’ preocuparea permanenta atat a presedintelui Traian Basescu, cat si a altor reprezentanti ai PDL pentru soarta USL. Este o dovada clara a faptului ca proiectul opozitiei unite si-a atins unul dintre scopuri – acela de a construi o alternativa viabila la actuala guvernare – si ca el da fiori reci puterii portocalii. In acelasi timp, vreau sa ii asigur pe cei de la PDL ca USL isi consolideaza unitatea. (…) Este firesc ca intre PSD – singurul partid de stanga de pe scena politica – si PNL – singurul partid de dreapta din Romania – sa existe diferente. Ele vor exista intotdeauna. Dar ele nu sunt si nici nu vor fi probleme in armonizarea pozitiilor celor doua partide, atat timp cat scopul nostru este acela de a apara democratia si statul de drept si de a scoate tara din criza economica”, a afirmat Adrian Nastase.
In opinia sa, „frica” pe care o manifesta cei de la PDL este fireasca, dar democrat-liberalii ar trebui sa fie constienti „ca propaganda pe care o fac in ultimele zile nu poate sparge unitatea opozitiei”.
„Ar fi mult mai bine daca ‘urmasii lui Traian Basescu’ s-ar preocupa de soarta propriului partid, acolo unde adevaratul conducator a devenit Sebastian Lazaroiu, (…) in vreme ce Emil Boc si Elena Udrea se ocupa doar de finantarea partidului. Incercarile Guvernului Boc de a se apropia de stanga esichierului politic si de a se ‘acomoda’ cu pozitia PSD sunt sortite esecului”, a completat liderul CN al PSD.
Adrian Nastase sustine ca principiile si obiectivele USL sunt cele care unesc partidele componente. „Obiectivul politic al USL si al romanilor este sa obtina 50%+1 din mandatele parlamentare”, a spus liderul CN al PSD.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.