​TransBucegi, drumul care ajunge pana la Babele,
Circa 16 km din Drumul Judetean 713 din Prahova au fost asfaltati in ultimii trei ani, iar TransBucegi, asa cum a fost supranumit noul drum ce duce pana la cabana Babele, va fi deschis oficial la finele lunii august, a anuntat presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma. Putin mai la vest de noul drum, autoritatile locale din Brasov si Dambovita pregatesc proiectul "Transcarpatica", un drum ce va lega peste munte localitatile Moeciu de Jos si Moroieni si va face concurenta Transfagarasanului.
Circa 16 km din Drumul Judetean 713 din Prahova pana aproape de cabana Babele au fost asfaltati in ultimii ani, iar autoritatile locale anunta ca "TransBucegi" va fi deschis oficial pe 31 august. "Lucrarile au demarat in anul 2010, iar zilele trecute, impreuna cu subprefectul Rodica Paraschiv am facut prereceptia lucrarilor. Acum putem ajunge cu masina la Babele, iar TransBucegi este mult mai spectaculos decat faimoasa Transalpina", a declarat Mircea Cosma, presedintele CJ Prahova, citat de publicatia locala Jurnalul Prahovean. In total au fost asfaltati 16 kilometri de drum, iar in prezent se mai lucreaza la montarea balustradelor si la marcarea soselei. Investitia a costat peste 50 de milioane de lei si va fi inaugurata oficial pe 31 august cu prilejul Zilei Limbii Romane, mai scrie publicatia citata. Mircea Cosma, presedintele CJ Prahova, a anuntat ca la Crucea de pe Caraiman va fi organizata o ampla manifestare culturala la care vor participa reprezentanti din toate judetele Romaniei Mari. "Vom avea peste 30 de minute de focuri de artificii cu acest prilej. Dar pentru a nu cauza probleme animalelor salbatice, vom face o repetitie pe 22 august. Trebuie sa ne asiguram ca vom avea o manifestare perfecta", a mai spus Cosma. Transcarpatica, concurenta pentru Transfagarasan Mai spre vest de "TransBucegi", peste munte, autoritatile locale din judetele Brasov si Dambovita planuiesc sa realizeze un nou drum spectaculos. "Transcarpatica", asa cum este denumit el, ar urma sa sa lege comuna Moroieni (Dambovita) de Moeciu de Jos (Brasov), prin Muntii Bucegi. Transcarpatica va face legatura pe traseul: Moroeni – Zanoaga – Bolboci – Padina – Dudele – Moeciu de Sus – Moeciu de Jos si are ca obiective principale punerea in valoare a potentialului turistic si inchiderea unui circuit turistic major (Platoul Bucegi – Bran – Brasov – Valea Prahovei – Platoul Bucegi), scrie Jurnalul Prahovean. Lungimea totala a drumului Transcarpatica va fi de circa 60 km (39 in Dambovita si 21 in Brasov). Autoritatile locale sustin ca drumul va costa circa 50 de milioane de euro, potrivit sursei citate