Agresiunea maghiara prin cultura
Patriotii de serviciu ai natiei se recupereaza dupa eforturile nationaliste pe care le fac de la inceputul saptamanii. Gimnastica preferata a adanc simtitorilor de neam si tara i-a consumat serios pe tribuni dupa incidentele petrecute recent. Ce zic eu incidentele? Atentatele la adresa integritatii teritoriale a patriei dragi, care era sa se trezeasca fara cateva pogoane de Ardeal daca nu erau niste oameni vigilenti care sa le dea peste mana – si peste gura – ungurilor hulpavi.
Barbati darji si neinfricati au adus subiectul in Parlament, locul unde se presupune ca marii oameni ai neamului transeaza subiectele delicate. Erau gata sa intineze neprihanitele dezbateri pe tema Codului Muncii cu intrigile lor antiiredentiste si punere la punct a maghiarilor obraznici. Crin Antonescu a furat masiv startul in competitia cu Vadim Tudor in concursul permanent: cine beleste mai multi unguri rai si furaciosi de tara.
In agitatia nationalist-patriotica pe tema Ardealului, n-a mai remarcat nimeni ca scandalul a fost iscat de teme strict literare care n-au nimic cu violenta si brutalitatea.
De ziua romanilor de pretutindeni, daca exista asa ceva, s-ar putea incropi o judecata in toata regula, pe modelul scenetei grotesti cu spanzurarea lui Avram Iancu in centrul orasului Miercurea Ciuc de catre inspectorul financiar extremist Csibi Barna. A carui insailare morbida este, oricat de greu va vine sa credeti, o nevinovata actiune literara. Asa scrie pe solicitare de autorizare a manifestatiei, pentru asta i-a dat Primarie Miercurea Ciuc permisiunea de a organiza spanzurarea. Ceea ce, pentru dezaxatul Barna cu drept la libera exprimare a fost o actiune culturala, pentru noi, ceilalti privitori, a fost o scena teribila, potentata de incetineala si tipicul cu care a fost dusa la bun sfarsit, in fata unui grup de copii, despre care nu poate nimeni sa garanteze ca nu vor identifica de-acum incolo papusa strangulata cu orice roman traitor in zona. Strict tehnic si documentar, actiunea este insa literara, un act de cultura pura. Poate-i intreaba cineva si pe despteptii de la primarie de ce-l autorizeaza in continuare pe extremist, dupa ce s-au fript cu el la fiecare iesire autorizata.
Tot culturala, chiar poetica, este si declaratiei duduii ambasador din Ungaria, livrata tot de ziua maghiarimii. Neni Erszi a adaugat la declaratia lui Viktor Orban, corecta politic, cateva versuri de Petofi si niscaiva cuvinte cica din inima, in care nu s-a abtinut sa strecoare Ardealul. Dovada ca, pana si in high-life-ul diplomatic, uneori e mai bine ca consoartele sa ramana la gulas in loc sa recite liber in natura.
La fel de lirica este, de altfel, intreaga activitate a lui Marko Bela, care a condamnat, desigur, gestul lui Barna. De care il apropie, insa, aceleasi valente literare. Cu tehnica prozodica a pasilor marunti, poetul fara talent Marko Bela a reusit sa pune in versuri jindul dupa autonomie si sa imbrace stilistic niste revendicari care in urma cu doar cativa ani iritau puternic simtul nationalist romanesc. Inca doua-trei proptele puse la motiunile antiguvern si in Tinutul Secuiesc va fi mult mai multa autonomie decat la Caracal.
La intreita agresiune culturala, s-ar cuveni o replica pe masura. Mai ales ca ne-au lovit intr-una din formele preferate ale romanimii destepte – rezistenta prin cultura. De-aia astept sa regasesc, scris cu litere de-o schioapa in Romania Mare, titlul: „Marko, Barna si cu Erszi / Au mancat rahat cu perjiâ€.
Vifor Rotar
