Alegerile din America: schimbare de administrație sau schimbare de regim? (1)
După cum remarcasem anterior, la noi nici massmedia, nici așa-zișii „intelectuali publici” nu oferă ceva mai substanțial legat de actualele alegeri prezidențiale din SUA.
Dacă, acum, unii intelectuali și-au descoperit veleități de critici ai valului „woke”, și așteaptă, probabil, un semnal mai clar dinspre Washington ca să știe pe ce partitură vor cânta, presa se mulțumește, în continuare, să preia știri de vreo agenție de presă liberală care prezintă drept știre sau comentariu bullet-points din platforma electorală a democraților. Este imposibil, prin urmare, să-ți faci măcar o idee generală despre conversația actuală din America dacă te rezumi la aceste surse interne.
Una din consecințe, alimentată de pozițiile unor propagandiști fără stil, este că încă se reproduce schematismul „Trump Rău, Biden bun” pentru România.
Probabil e un șoc pentru mulți că alegerile pentru președenția SUA au loc, totuși, în …SUA, și că, din această perspectivă, e total irelevant pentru cetățeanul american ce impact au alegerile asupra unei țări pe care nu știu să o identifice pe hartă. Și asta pentru că tot ce face propagandistul fără stil de la noi este să reducă chestiunea la ce face Trump cu Rusia și, dacă e ceva mai cizelat, ce face cu NATO.
Acestea sunt chestiuni de politică externă care nu interesează aproape deloc americanul de rând, deși pentru establishmentul politic american sunt importante. Dar chiar și aici, propagandistul nostru nu se mai ostenește să ne mai și demonstreze că poziția lui Trump față de conflictul din Ucraina și față de NATO (foarte lapidar expuse, deci greu de apreciat realmente în acest moment) ar fi, într-adevăr, dăunătoare pentru noi. Pentru că la noi se transmite că războiul din Ucraina e o necesitate și că trebuie musai ca politica NATO să fie ofensivă pe frontul de Est.
Orice altă politică e de-a dreptul inspirată de Putin.
Iarăși se preia pe nemestecate și se reproduce grosier ceea ce presa apropiată de democrați etichetează în platforma lui Trump și a grupurilor conservatoare care-l susțin.
Se face caz de „extremismul” unor agende conservatoare (proiectul 2025 al Heritage Foundation, de pildă) sau chiar de „extremismul” platformei Agenda 47, oficială, a campaniei Trump. Cine le frunzărește nu va găsi nimic „extremist” acolo, evident.
De fapt, foarte multe prevederi din aceste platforme sunt cauzate și îndreptate împotriva agendei extreme la care au achiesat democrații sub administrația Biden. Cu multe din ele sunt de acord și autori sau personalități liberale care nu înghit critical race theory, genderismul (sub forma „afirmării gender” care presupune schimbarea de gen la minori, deseori peste și împotriva autorității părinților) și nu văd folosul educativ al dr. qwe. din școli sau echitatea infiltrării sporturilor de femei de către bărbați.
Ca să fie clar, niciunul din aceste grupuri conservatoare nu militează împotriva căsătoriei pentru persoanele de același sex, o chestiune oricum tranșată de Curtea Supremă. De asemenea, o serie din aceste propuneri sunt menite anulării unora din politicile climatice – contradictorii oricum – care, în SUA ca și în Europa, au creat nemulțumiri și în rândul cetățenilor obișnuiți, nu doar a companiilor din sectorul energetic sau auto.
Poate doar la capitolul imigrație ai putea spune că sunt propuneri autoritare, dar nu e nimic surprinzător ca un partid identificat drept conservator să aibă politici mai dure în zona imigrației și criminalității.
În fine, ar fi mult prea mult de acoperit, iar conservatorismul american nu este deloc unitar nici în varianta sa trumpiană. Există mai multe curente, mai multe grupări, fiecare are accentul său, unii sunt mai pro-piață, alții sunt mai protecționiști, unii sunt mai degrabă liberali clasici, alții militează pentru un soi de conservatorism mai robust și substanțial în politici, cu o coloratură național-creștină.
Cert este că la noi ajung doar rezidual ecouri din ce se întâmplă în America și asta îți ridică niște probleme mult mai pragmatice: este, oare, România, pregătită pentru ce se întâmplă acolo?
Există o variantă de lucru pentru eventualitatea în care vine administrația Trump?
Avem oameni pregătiți și racordați la aceste conversații din spațiul american? Cât privește conservatorii români, aici ar trebui să se plece de la ceea ce contează: România a fost, este și va fi un stat periferic.
Va fi tratată la fel și de administrația democrată, și de cea republicană, inclusiv în varianta sa trumpiană.
Chestiunea critică, la noi, este că interesul nostru național a ajuns să fie definit strict ca un soi de sub-produs al administrației americane, în prezent, în mod evident, al administrației americane democrate și neoconservatoare, adepte a unei politici externe americane ofensive cu focus asupra Rusiei.
Să faci asta denotă o mare iresponsabilitate, căci interesul tău național nu poate fi dependent de alegerile din statul-suzeran, căci acolo se mai pot petrece nu doar schimbări la putere, ci chiar și schimbări de regim.
Autor: Buturuga Anghel
Sursa: facebook.com
[…] În postarea antecedentă m-am referit la agendele conservatoare care vor influența, într-o măsură neștiută, o posibilă viitoare administrație Trump. Am argumentat că nu au conținuturi „extremiste” decât dacă sunt puse în oglinda politicilor extreme duse de democrați sub pretextul „diversității” și „incluziunii” sau sub pretextul urgenței climatice. Cu toate acestea, dacă Trump va câștiga, este posibilă, într-adevăr, nu doar o schimbare de administrație, ci mai degrabă una de regim. De fapt, aici este cea mai mare necunoscută cu privire la ce se întâmplă în SUA în prezent.Actualul regim din SUA este unul bipartizan, unitar în ceea ce privește politica externă, de securitate, din ultimele decade și destul de afin și în privința unor politici interne sociale. Racordarea Wall Strett-ului, marilor corporații și a Silicon Valley la revoluția gender/queer este suficient de elocventă în acest sens. Democrații au devenit din ce în ce mai mult partidul albilor bogați sau prosperi material, cu donatori din rândurile oligarhiei americane (la alegerile din 2016 Trump a avut mult mai mulți donatori din rândul micilor americani (muncitori, antreprenori) decât democrații și a fost votat de largi pături sociale anterior democrate), partidul elitelor de pe coaste, cosmopolite, și a celor din media și industria de popular culture.Alianța marilor filantropi, clanurilor dinastice politice, oligarhilor, toate acestea au dus la un anume tip de stabiliment care a redus mult din diferența între partide și care a redus și distanța între politici. De altfel, unul din motivele pentru care Trump a contat politic în 2016 a fost tocmai pentru că, în ciuda profilului său, a trecut drept outsider al stabilimentului, nu doar cel reprezentat de birocrația federală, ci și față de propriul partid (ambiguitate care s-a păstrat și în timpul mandatului său). Cu toate că Trump e figura centrală, „iconică”, a acestor alegeri, iar revenirea lui nu a putut fi oprită până acum, ceea ce contează nu este persoana lui, ci ceea ce reprezintă.Este posibil, nu știu cât de probabil, ca de această dată forțele care-l susțin să fie mai determinate în a provoca nu doar o schimbare de administrație, ci și de regim. Alți oligarhi, alte think-tankuri, alte personalități media, alt consens manufacturat. Căci alternativa nu este, desigur, între poporul omului mic și muncitor condus de eroicul Trump și elita coruptă din Washington, ci între un establishment consolidat în mandatele Clinton-Bush-Obama și, posibil, forțe economice și culturale adverse din SUA. Ca să avem o reprezentare concretă, Musk și Thiel, mari susținători ai lui Trump, sunt oligarhi din zona tehnologiilor digitale (mă rog, Musk e mai mult de atât). Sunt pe un cu totul alt versant decât Bezos de la Amazon sau decât cine mai e acum la Google, sau decât Zuckerberg cu al lui Meta, dar ei tot oligarhi sunt, tot interese ale marilor companii tech reprezintă și, apropo, tot nu vor da înapoi de la capitalismul de supraveghere digitală ce a devenit SUA între timp. E posibil însă să susțină o altă politică legat de conținuturile de pe rețelele de socializare (adică să respingă într-o anumită măsură politicile de cenzurare). Din această perspectivă, contestarea lui Trump și a aliaților săi capătă un alt sens. Este vorba despre o încâlceală întreagă de legături între birocrați, companii, oameni politici, oameni de media, de resurse și de pârghii de putere care poate fi înlăturată. Acești oameni se simt amenințați. Simt că pot pierde puterea. Prin urmare, nu ezită să scuture zdravăn întregul edificiu instituțional american, căci au ajuns să se identifice cu el. De aceea, „pericolul existențial la adresa democrației” reprezentat de Trump este, vorba fact-checkărilor, pe jumătate adevărat, dar total fals: Trump e un pericol existențial, dar nu pentru democrație, ci pentru acest regim anume. Se înțelege, astfel, mai bine și situația de la noi. O mare parte din construcțiile mediatice, politice și oengistice de la noi sunt sub-produse ale acelui anume regim. Și pentru ei Trump este o amenințare existențială, nu atât pentru că va opri războiul din Ucraina (de fapt, pe acest subiect nu e nimic clar), ci pentru că stăpânii lor e posibil să fie înlăturați de la robinete și de la pârghii, iar ei să rămână, sărăcuții, orfani. Și în suflețelul lor această angoasă îi face să prefere mai degrabă un război anihliator la granițe sau care să ne implice direct, că oricum dacă noi nu-i merităm, mai bine să și dispărem cu totul, nu? Prima parte aici: Alegerile din America: schimbare de administrație sau schimbare de regim? (1) […]