Alegerile din PSD Braşov – un blat supervizat de la …centru! (2)
Lipsa de performanțe a Organizației PSD Brașov este o constanta a ultimilor ani. Mai vechea conducere, aproape două decenii înțepenită în Barițiu nr.1, a reușit să „traducă” Statutul partidului în folosul unei singure persoane.
Nici acum lucrurile nu s-au schimbat prea mult. „Persoana” rămasă în spatele ușilor închise, își face simțită prezența prin interpușii de pe funcțiile politice și cele eligibile.
La ultima Conferinţă a Organizaţiei Judeţene Braşov, recunoscută oficial ca extraordinară, am asistat la o nouă „tentativă” reușită de încălcare a Statutului PSD. Era cunoscută situația grea prin care trecea organizația. Dincolo de lipsa de performanțe sau „asocierea” pe interese cu lideri din funcții publice ai PDL&PNL, plecarea, respectiv revenirea lui Mohaci și Popa de la partidul lui Ponta, a umplut paharul, obligand conducerea centrală la unele măsuri. Acestea sunt doar măsuri de suprafață, cu un singur obiectiv – „acoperirea”/depășirea celor doua etape grele ale anului 2019, scrutinul pentru europarlamentare și alegerile prezidențiale.
Au fost vizibile elementele unor înțelegeri patronate chiar de președintele Liviu Dragnea, pentru că tot scenariul stabilit, aplicat sub atenta autoritate a Secretarului General Codrin Ștefănescu, s-a derulat fără mari surprize.
Blatul a fost sesizat de majoritatea presei locale: „înțelegerile au funcționat”, „Marius Dunca a fost reales preşedinte….aşa cum am stabilit” … „au mai fost anunţaţi şi vicepreşedinţii PSD Braşov” etc. (citate din presa locală).
Noua conducerea a Organizației Județene „aleasă” printr-o inginerie total nestatutară (îl cităm pe un PSD-ist acrit de atmosfera de la Conferiță) este un rezultat al înțelegerii dintre cele două tabere ce s-au conturat după evenimetele de la începutul anului.
Marius Dunca a fost refixat pe funcția de președinte iar făgărășanul Mihai Popa preşedinte executiv, alesi prin vot deschis, ridicarea de mâini. Prin aceeaşi procedură de vot, funcţia de secretar al organiaţiei judeţene PSD Braşov negociată pentru Mihai Mohaci a fost ocupată de Viorel Chiriac, un activist vechi al organizației.
Au mai fost anunţaţi, chiar așa citiți, vicepreşedinţii PSD Braşov: Mihai Mohaci, Florin Orţan, Răzvan Popa, Ariana Bucur, Paul Enache, Emil Niţă, Marius Mateescu, Ioan Coman, Alexandru Igrişan, Iosif Suciu, Cătălin Petcu, Tudor Duţu, Virgil Popa, Lucian Pătraşcu, Nicolae Vărgaş, Marius Bălăşescu, Rareş Rădăcină, Mihai Câmpeanu, Marius Coste, Mihai Oltean, Valentin Glonţ, Alexandru Motoc, Ghiţă Moga, Ion Sorici şi Radu Bădiţă.
Și la acest nivel cele doua tabere și-au promovat oamenii (mandatele vor fi de patru ani) pentru liniștirea lucrurilor și realizarea unui anumit echilibru la nivelul diferitelor grupuri din județ.
Poziția extrem de slabă față de „centru” a Organizatiei din Brașov, este confirmată și de refuzul prezenței pe Lista pentru europarlamentare a fiicei unui fost lider sau locul, fără șanse de eligibilitate, a vicelui Răzvan Popa.
Horia D.R.
Dle Horia C&C, daca sunteti PSD-ist, sincer ma bucur ca in organizatie mai sunt si oameni valorosi. Dar cu o floare nu se face primavara. Daca NU, poate ar fi bine sa deviniti, pentru ca au nevoie de ajutor. Eu nu doream sa comentez, dar postarea dvs. este o provocare. Nu mai activez de mult timp. Dar ce am vazut, am citit, (nu doar in acest site) mi-a adus multa suparare. L-am vazut intr-o poză pe nea’ Buta. Cand dansul era mai tanar Statutul se respecta. De cand votul legat de persoane este unul deschis? Daca cineva ar contesta actuala conducere s-ar naște mari probleme. S-a schimbat Statutul sau pur si simplu incalcarea lui este ceva firesc, ce tine „normalitatea” democratica impusa de actualii lideri? Legat de performanta de la ultimele alegeri generale, nu munca din organizatie (aflata atunci in criza, vezi eliminarea dlui Nita Constantin) ci mesajele de la Centru au adus voturile (tot voturi CONTRA, din pacate) si nemultumirile fata de Regimul Basescu si mizeria din Justitie. Sper ca actuala conducere, sunt nume noi, va face mai mult si va recupera contraperformantele din ultimii 10-15 ani. In ce ma priveste, raman doar un vechi PSD-ist, care spera ca se va schimba ceva in politica si administratia brasoveana.
https://youtu.be/0sBQzEdtfUQ
1. La alegerile parlamentare din decembrie 2016 PSD a obtinut jumatate din mandatele de parlamentar din judetul Brasov. Asta legat de lipsa de performante a organizatiei.
2. Situatia prezentei pe lista a FI(I)CEI a fost lamurita de fostul lider despre care faceti vorbire.
3. In actualul mandat, Razvan Popa a intrat ce-i drept mai tarziu, dar de pe locul 19. Acum e pe 18. Mai remarcati si absenta de pe lista a unor actuali europarlamentari si reevaluati aprecierea „pozitia extrem de slaba fata de centru”.
4. Si pentru ca tot vine Pastele, va asteapta sa le dati cate un miel Nicolae (Vargas) Bardas si Valentin (Glont) Clont.
5. Pentru cine digera abordari gen cancan, articolul dumneavoastra merge. Pentru cine vrea sa se informeze, recomandam sa apeleze la alte surse.
6. In alta ordine de idei, acest ziar are si cativa colaboratori de inalta clasa. Ii voi citi cu interes in continuare.