Alegerile pe care nu le-a câștigat nimeni
Situația internă, dar mai ales cea externă, ne indică o complicare extremă a situației politice. E un semn că actuala așezare a societății își arată deja limitele, fiind necesară schimbarea paradigmei prin eliminarea celei mai idioate invenții a istoriei, anume clasa politică.
Devine astfel din ce în ce mai clar că zilele „conducerii prin intermediar” s-au terminat, iar omul simplu trebuie să ia hotărârea normală a înhămării sale nemijlocite la treburile comunității și ale statului.
Și-acum să trecem la subiectul articolului de azi.
PSD, cu toate că pare câștigătorul de facto al alegerilor este, în realitate, un perdant absolut. PSD-ul a fost vândut de către Ciolacu intereselor Plăvanului care, pentru a-și găsi angajament după ce i se termină mandatul, s-a făcut portavocea intereselor Ambasadei SUA și ale Bruxelles-ului.
O să înțelegeți imediat blatul.
În primul rând, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, a fost o operațiune inutilă partidului. De asemenea, luarea PNL sub „aripa protectoare” a PSD a înlăturat o parte substanțială a votantului consecvent de PSD. Mișcarea inexplicabilă a avut un unic scop, anume salvarea cu orice preț a PNL.
Cu alte cuvinte, Ciolacu a vândut partidul pentru a-i salva pielea Plăvanului care, în ultimă instanță, are nevoie ca de aer de voturi la Bruxelles. Treburile sunt însă mult mai adânci întrucât, după cum veți înțelege, jigodia Ciolacu a mai bătut un cui în cosciugul celui mai mare partid din România.
Dar să le luăm pe rând.
O să începem, evident, cu Primăria București. Aici Ambasada SUA a cerut vehement menținerea lui Nicușor Dan. De aceea, cele două partide comasate au făcut ciudatul balet pe care l-am văzut. În prima fază au ales un „nimeni pe stradă” pentru a concura cu Nicușor și pentru a-i asigura un succes facil.
Apoi, când Piedone a venit pe turnantă, amenințând poziția nulului Nicușor, cele două partide au găsit modalitatea de a asigura victoria cerută de Ambasada SUA prin fragmentarea votului. Ieșirea la rampă a candidaților separați a avut ca efect împărțirea electoratului și asigurarea unui culoar sigur ciudatului de la primărie.
Dar de ce să se fi implicat atât de adânc Ambasada SUA?
E simplu: în timpul lui Nicușor, entități obscure s-au conectat la banii primăriei București, astfel încât poziția caracatiței corupte americane trebuie păstrată cu orice preț. Mai mult, Mucușor vrea acum ca PMB să gestioneze întreg Bugetul Bucureștiului, eliminând primarii de sector din schemă. Motivul ține de conectarea acelorași interese la banul public.
În afară de servirea SUA, Ciolacu a mai avut un interes, anume eliminarea Gabrielei Firea. Fiind un candidat puternic, ajuns la deplină maturitate politică, Firea era singurul om din partid care amenința poziția covrigarului fără Bac. Împingerea sa la sacrificiu a lăsat-o fără absolut nicio funcție, cu o înfrângere rușinoasă care o va scoate din viața politică. Mișcându-se astfel, chiar dacă și-a dinamitat partidul în București, covrigarul a reușit să mai elimine un adversar.
Treburile însă nu se opresc aici. Cu toate că „s-a câștigat mai mult”, cred că ați văzut din expresia conducerii PSD din noaptea alegerii că treburile sunt de-a dreptul dezastruoase.
Participarea în tandem cu PNL la europarlamentare a condus la un vot cu 10% mai mic decât potențialul separat al celor două partide. Iar situația de la București arată clar că PSD începe să intre în declin absolut.
NU vă luați după „roșul predominant” de pe harta electorală. E o iluzie. În realitate victoriile sunt superficiale, date fiind de votul într-un singur tur. PSD-ul nu mai este o forță politică reală, ci una decadentă, aflată în aterizare. Asta o veți vedea mai bine în toamnă. Așa se face că, în ciuda jocurilor mărunte pe care le face, Ciolacu trebuie să mascheze cumva dezastrul din propriul partid. În fapt îi fuge pământul de sub picioare și întreg jocul pe care-l face este menit a-i conserva scaunul. Dacă PSD-ul nu-și va găsi forța necesară eliminării urgente a blatistului Ciolacu de la butoane, în toamnă va deveni irelevant.
Dacă PSD este perdant, PNL-ul este un perdant absolut.
Cu toate că și-au jucat remarcabil cartea – prin mijloacele pedelistice specifice – se vede clar că sunt morți ca partid, exact la fel cum era PDL-ul după președinția lui băsescu.
Evoluția lui Burduja este cât se poate de relevantă, procentul de 7.7% fiind un simptom de moarte clinică.
Dacă cineva mai crede că PN(D)L-ul va mai fi capabil să impună un nou prost la vârful statului – în persoana lui Ciucă-ostașul – se înșală amarnic. Ăsta e atât de sec încât nici câinii nu mai latră când îl văd.
În timp ce Plăvanul are o prostie disciplinată, în imbecilitatea sa fiind capabil să repete precum un papagal ceea ce-i dictează trainerul, Ciucă are o prostie incapabilă. Pur și simplu nu poate nimic.
Cariera sa de nefăcut nimic atâta amar de vreme l-a șlefuit într-o formă inutilă: e o balenă eșuată, un elefant fără trompă, ceva atât de aberant încât nu poți descrie. Omul este prizonierul obsesiilor sale, iar unica sa obsesie e mâncarea. De-aici a dezvoltat slănină pe creier. Asta nu-i un dezavantaj întrucât trebuie umplută cu ceva tărtăcuța aia, astfel încât mult prea singuraticul neuron să nu se mai lovească de pereți la fiecare mișcare bruscă.
Acestea fiind spuse, înțelegem că unica șansă a PNL-ului este aceea de a încerca să dea lovitura la prezidențiale, chestie pe care nu cred că o va reuși. Mai ales, în contextul defectării unor vectori care acționau în spatele scenei, e posibil ca întreaga aventură să se termine prost. Pe moment sunt probleme mari în ceea ce privește legalitatea imensei campanii publicitare a lui Ciucă. Absolut tot panotajul la nivel național are trăsături clar penale întrucât nu există absolut nicio justificare a banilor băgați în această acțiune. În mod normal cineva trebuie să facă pușcărie pentru această imensă schemă de fraudare.
Trecem acum la „partidele congruente” ale sistemului, USR și AUR.
Aici e jale. De ce pun ambele partide pe picior de egalitate? Pentru că ambele s-au lansat prin aproximativ aceeași metodă, reușind – după ultima modă a sistemului – bombe electorale. Doar că, după ce dai o bombă electorală, rămânând în aceeași paradigmă, nu ai o altă cale decât erodarea. Asta se vede, de exemplu, în Franța, unde partidul lui Macron s-a prăbușit, iar tentativa sa de a revitaliza situația cred că va eșua jalnic. Să revenim pe moment la spațiul intern.
AUR se aștepta să ia peste 25% și să-și consolideze poziția de forță politică matură. N-a reușit! Sunt mai multe motive pentru asta. În primul rând, partidul scârțâie din punct de vedere ideologic, văzându-se din ce în ce mai limpede „ecoul american” din spatele său. Poziția belicoasă pro-ucraineană a cântărit greu în ochii electoratului naționalist.
Mai avem în arsenalul politic al AUR „patriotismul de slogan”, acțiunile tip „galerie”și alte „strategii” care, pe zi ce trece, devin falimentare. Nu în ultimul rând, am avut lovitura comasării care a anihilat toată strategia de europarlamentare a AUR. AUR se baza pe slogane, astfel încât la vot să se voteze „împotriva globaliștilor”. Doar că, desfășurarea alegerilor în același timp cu localele a anihilat dezbaterea pe probleme europene cu chestiunea locală, unde „partidul-stat” era jupân.
Eșecul AUR este un eșec 100% al lui Simion. Din dorința de a controla totul(sau din alte motive care-mi scapă), Simion nu a pregătit localele gândindu-se că și acolo dă o bombă electorală cu strategia de galerie. Apărând pe ultima sută de metri cu persoane cvasi-necunoscute, nu a mai avut ce face decât să asiste la propriul eșec.
Ceea ce ar trebui să conștientizeze este că a epuizat mandatul partidului de pomană. Strategia cu „caravana sănătății” sau cum s-o fi numit ea, a avut un impact zero. Partidul nu a reușit să se impună la nivel local, iar la nivel național e în picaj liber.
Situația e simplă: partidul e ca un copac în care rădăcinile sunt la nivel local. Într-adevăr, trunchiul e la București, dar dacă nu reușești să-ți cultivi rădăcini puternice ajungi să fii martor al propriului deces(asta parcă am spus-o cu creierul lui Turcan). Pentru a ține partidul în mâini, Simion a promovat la nivel local yesmeni, indivizi șterși, incapabili să facă altceva decât „ce zice George”.
În mod normal, filialele partidului trebuie judecate după greutatea pe care o au deoarece ele sunt extensia din teritoriu. Dacă filiala nu pompează sevă, degeaba încerci tu să pompezi de la centru.
Marea problemă a AUR este că-i pică și diaspora, dar asta o să o înțelegeți puțin mai târziu. Singura salvare a partidului este o schimbare radicală de strategie de management întrucât toate strategiile pe care le are acum sunt un eșec pe linie, iar lipsa de imaginație de la centru a devenit cronică. Fără filiale creative, totul se va prăbuși. Să nu uit: salut faptul că Neamțu nu a intrat în Parlamentul European!
Pentru a contracara picajul, Simion anunță că va candida la președinție. Cine i-a cerut asta? Are atât de multă încredere în capacitatea sa de a atrage?
Eu cred că s-a grăbit să parieze totul pe o carte, mai rău decât un cartofor prin buzunarele căruia bate vântul. Nu merge așa!
Partidul trebuie să organizeze rapid un congres în care să-și schimbe radical strategia și șefii locali care au fost absolut ineficienți. Inclusiv la vârful partidului trebuie operate schimbări. Și, nu în ultimul rând, e nevoie ca de aur de clarificare ideologică. Nu mai merge în stilul Simon&Târziu „suntem suveraniști, dar suntem și cu ăia că altfel ne belește ambasada X și cu ăilalți ca să ne dea certificat de bună purtare ambasada Y, dar împotriva Rusiei pentru că așa ni s-a transmis «pă sistem»”.
Ca să înțeleagă și Simion, e nevopie de o clarificare în genul Perversului de pe Târgu Ocna: „ori suntem golani, ori nu mai suntem!”. Altfel, direcția e una singură, anume căderea sub 10%.
USR e deja în moarte clinică.
Rezultatul obținut este unul inerțial, iar „succesul” de la București, așa cum am spus, nu este al partidului ci al Ambasadei SUA. De altfel, USR&REPER au pierdut și susținerea statului subteran al lui Coldea, momentan intrat în paradeală. Și astfel s-a rupt „degețelul” prin care Franța își făcea mendrele în România.
Cu cele câteva succesuri(sic!) partidul USR nu mai are viață lungă, mai ales pe fondul pierderii de viteză a tefelismului la nivel european(pe care-l vom analiza separat). Cu toate acestea, observ o tendință de a încerca forme noi de manifestare, precum „independenții”. Un exemplu este Nicu Ștefănuță, cel care a fost ales pentru a experimenta strategia de pescuire a votului prin metoda „independentului nesusținut de nimeni”.
Din același registru e și Polițeanu. Practic, tefeleii care compun USR-ul, sunt împinși acum de strategii soroșiști să dezvolte „comunități” în jurul lor, care să lovească la alegeri.
Strategia lui Nicu Ștefănuță este de așteptat să se multiplice, astfel încât viitorii neomarxiști-progresiști să intre ca independenți, după care să se unească în cuget și-n simțiri. E o strategia aparent bugetofagă, dar are meritul că plătește performanța.
Chiar dacă pare a fi mai scump, în realitate „plătești la rezultat”, iar pe totakl te poate costa mai ieftin. Astfel, întreg aparatul de partid devine caduc, sistemul plătindu-i strict pe cei „care demonstrează”. Asta e vestea proastă pentru tefelei: nu prea vor mai putea primi bani doar pentru că mănâncă sau se prefac că mănâncă rahat. Sistemul din spate se modernizează și se optimizează, astfel încât banii de-acolo vor fi obținuți din ce în ce mai greu.
Revenind la partid, Drulă, spre deosebire de Simion, a făcut ceea ce trebuia să facă. Plecând de la vârful partidului a dat o șansă dezbaterii generalizate.
Oricum, pe modelul 5 Stelle, USR se îndreaptă spre disoluție. Cel mai probabil se vor duce și mai mult în cap la alegerile parlamentare. Șansa unică pe care o mai are USR este cea de clarificare ideologică și de profesionalizare politică.
Dar pentru asta trebuie să rupă legăturile cu statul subteran și să nu-și mai respecte obligațiile asumate la înființare. Dată fiind paradirea lui Coldea, pentru USR se creează un culoar propice. Dacă însă va merge la re-unificarea cu REPER – zis și ciuma Cioloș – și prin continuarea liniei de până acum, USR se va stinge, iar la alegeri va avea probleme în atingerea pragului electoral.
Am ajuns și la SOS România.
Am scris în materialul publicat ieri despre SOS. Așa cum am spus, SOS a fost votat din frustrare, iar acest vot oferă încă un bazin electoral destul de larg pentru construcția Dianei Șoșoacă.
SOS a reușit să tragă de sub picioarele AUR și ale USR votul diasporei. Cele două partide și-au pierdut forța externă deoarece votul de-acolo e unul al frustrării, iar la acest capitol Șoșoacă nu poate fi prinsă din urmă.
Va fi interesant de urmărit evoluția SOS, mai ales în condițiile în care, cu resurse zero, a reușit să-și încropească chiar și o rețea teritorială. Nu-i mare lucru și nu influențează cu mult deoarece, în prezent, Șoșoacă e capul tractor.
Dar structura din teritoriu ajută foarte mult la monitorizarea alegerilor. Din ceea ce intuiesc, Șoșoacă a fost grav furată la aceste alegeri. Dacă a reușit să rămână cu 5% în condițiile în care nu prea a avut oameni în secțiile de votare, înseamnă că a avut un vot impresionant.
Și mai e ceva: modelul Șoșoacă e ceea ce și-ar dori să facă soroșiștii prin candidați gen Nicu Ștefănuță. Așadar, modelul e unul viabil. Însă Șoșoacă e un Nicu Ștefănuță la puterea 1000, astfel încât are capacitatea de a se extinde. Însă, de-acum înainte, absolut totul o să depindă de ceea ce va face la Bruxelles. Și aici e o problemă mare: când privești de-aici ți se pare simplu să-ți faci jocurile acolo. Când însă ajungi pe terenul nefast de-acolo, înțelegi că forțele cu care te bați sunt unele atât de întunecate încât te apucă frica. Acesta va fi examenul de maturitate al Dianei Șoșoacă, examen pe care sunt mai mult decât convins că Lazarus nu-l va trece. Sau poate că mă înșel eu.
Ceea ce trebuie să înțelegem este că, prin strategia comasării, PSD și PNL au epuizat „glonțul de argint”. Acum sunt cam în fundul gol la parlamentare și prezidențiale. Cele două partide mizează pe un blat în care să-și impună unul dintre cei doi nuli din vârf. Doar că s-ar putea ca, mai repede decât credem, unul dintre ei – dacă nu cumva ambii – să cadă ca efect al jocurilor de partid.
Nemulțumirile sunt mari în ambele formațiuni și e destul de puțin probabil să răbufnească, punându-ne astfel în fața unei veri politice în care totul va da în fierbere.
Întrucât spațiul și timpul nu-mi mai permit, o să mă refer la contextul internațional într-un articol ulterior. Pe moment doar atât.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
