Alertă: Călin Georgescu sugerează că nu va numi premier de la partidele tradiționale PSD+PNL+USR+UDMR
În primul său mesaj de după alegerile parlamentare, Călin Georgescu are formulări interesante, care sugerează că ar putea refuza să desemneze un premier din partea partidelor tradiționale, adică PSD, PNL, USR și UDMR.
El vorbește de falimentul partidelor politice demonstrat la alegerile din ultimele zile, dar e clar că nu poate fi vorba de partide noi, care nu au participat la ultimele guvernări, gen POT, SOS sau AUR, ci de partidele tradiționale.
„Rezultatul alegerilor parlamentare este, de fapt, rezultatul deciziilor parlamentare din ultimii 35 de ani” a trasmis Georgescu într-un mesaj filmat transmis presei de echipa sa de campanie.
„Vorbim despre rezultatul deciziilor greșite, pe care politicienii români le-au luat, dar cel mai important, vorbim acum despre rezultatul deciziilor corecte, prin care românii, cu votul lor, au restartat acum clasa politică. Practic, poporul român, căruia i s-a inoculat că votul lui nu contează, s-a văzut clar și precis, și se va vedea, peste încă o săptămână, că votul contează. Se creează, practic, o nouă identitate socială.
De fapt, este pentru prima dată, după foarte mult timp, când ne creem noi identitatea.
Rezultatul alegerilor reprezintă, de fapt, falimentul partidelor.
Falimentul partidelor era unul așteptat, pentru că au făcut, în ultimă instanță, speculă cu încrederea și inteligența oamenilor.Iar acum, bursa lor politică de încredere s-a prăbușit.
Trezirea în conștiință a poporului a devenit inevitabilă și mai este un lucru,
dezumanizarea pe care ne-au indus-o politicienii
a creat fisuri mari între societate și oameni, între familii și prieteni.
Dragii mei, nu-i lăsați să mai facă asta! Cine sunt ei să ne dezbine pe noi?
Acoperiți aceste fisuri create de politicieni cu bunătatea și iubirea voastră, așa cum ne-am obișnuit în această lucrare, unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu.
Politicienii ne dezintegrează sufletele doar ca să le folosească strict în interesul lor. Însă este sufletul nostru, este voința noastră, nu a lor. De aceea nu le permiteți să se mai joace cu sufletele și mințile voastre, în special la televizor sau în parlament(…)
Ce vedeți în urma votului de duminică este nevoia poporului de a echilibra balansa.
De aceea, domnilor politicieni, pentru a vă redresa falimentul politic, va trebui să investiți în oameni, în poporul real, nu în partidele voastre. Resetați lucrurile când vedeți că s-a blocat mașinăria de partid, dar resetați acum în interesul tuturor, nu doar al unora” mai transmite candidatul. (B.T.I.)
Sursa: inpolitics.ro