Alimente europene gratuite si la Brasov
Astazi incepe distribuirea la Brasov a alimentelor gratuite din stocurile comunitare. De anul acesta, alaturi de categoriilor defavorizate de populatie, vor primi ajutoare si invalizii, veteranii sau vaduvele de razboi si persoanele persecutate politic in perioada comunista. Revolutionarii si Novembristii sunt asteptati si ei la fostul Liceu de Alimentatie Publica si Turism din Uzina II.
Conform legii, beneficiarii alimentelor gratuite din stocurile comunitare de interventie sunt familiile si persoanele singure care au, prin dispozitie de primar, dreptul la venit minim garantat, somerii inregistrati, pensionarii sistemului public de pensii ale caror drepturi nu depasesc 400 de lei pe luna si persoanele cu handicap grav si accentuat neinstitutionalizate. Din acest an, vor primi ajutoare si invalizii, veteranii sau vaduvele de razboi, persoanele persecutate politic in perioada comunista si beneficiarii „Legii recunostintei”, respectiv luptatorii Revolutiei din 1989 si muncitorii participanti la Revolta din 15 noiembrie 1987. Beneficiarii vor primi, in acest an 50 de kilograme de alimente, fata de 35 cit primeau anul trecut. Ajutoarele vor fi ridicate personal de la fostul liceu de Alimentatie Publica si Turism din Uzina II, strada Zizinului nr. 144, vizavi de statia de autobuz Parcul Industrial Carfil. Fiecare persoana va primi 15 kilograme de faina, 5 kg de malai, 0,6 kg de biscuiti, 1,2 kg de paste fainoase, doua kg de fasole boabe, 8 kg de orez, 4 kg de zahar, doua conserve de mazare, doua conserve de pasta de tomate si doua de bulion. La acestea se adauga 7 litri de ulei, care va fi distribuit incepand din luna decembrie. Alimentele pot fi ridicate zilnic, de luni pana vineri, intre orele 9 si 15.00, incepand din 7 noiembrie.
Vifor Rotar