Allen Coliban – candidat USR la Primăria Brașov. Codruţ Bucur la CJ...

Allen Coliban – candidat USR la Primăria Brașov. Codruţ Bucur la CJ Brașov!

0 591

În sfârșit, reprezentanţii USR Braşov au anunţat numele unuia dintre ei care, teoretic, s-a înscris în cursa internă pentru Primăria Braşov, respectiv senatorul Allen Coliban. Codruţ Bucur, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a USR dorește să candideze la șefia CJ Brașov.

Alexandra Coliban, preşedinte al Filialei municipale Braşov a USR – ce a ţinut să precizeze că nu este rudă cu Allen Coliban, fiind vorba doar de o coincidenţă de nume, n.n. –  a declarat că „prin acest eveniment, ne dorim să încurajăm implicarea cât mai multor cetăţeni ai Braşovului în procesul nostru intern de desemnare a candidaţilor, astfel încât, la alegerile din 2020, USR Braşov să aibă candidaţi cât mai bine pregătiţi, care să cunoască şi să reprezinte cu adevărat interesele braşovenilor şi ale oraşului nostru”. Ea.

Candidaturile vor fi negociate cu PLUS. Vor face un PLUSR (+)?

Filiala locală USR Braşov a demarat, în urmă cu aproximativ o lună, procesul intern de desemnare a candidaţilor pentru Primărie şi Consiliul Local.
Candidaturile se mai pot depune până în 10 septembrie fix la ora imposibilă de ….23.59. 
Orice membru are dreptul de a intra în cursa internă pentru funcţii publice, însă lista finală de candidaţi şi ordinea acestora vor fi stabilite în mod democratic, prin votul liber şi secret al tuturor membrilor, în cadrul unei Adunări Generale. Ulterior, pe baza protocoalelor încheiate la nivel naţional (politic şi electoral), precum şi pe baza discuţiilor la nivel local, va fi stabilită lista comună a candidaţilor Alianţei USR PLUS pentru alegerile locale din 2020”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene Braşov a USR, Irineu Darău.

Acesta a mai spus că USR Braşov va stabili lista finală pentru Consiliul Local Braşov şi candidatul pentru funcţia de primar al Braşovului în 5 octombrie. Tot până ieri, pentru Consiliul Local Braşov au fost depuse 18 candidaturi.
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al  CJ Braşov va fi stabilit în 28 septembrie
În ceea ce priveşte candidaturile pentru Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, Irineu Darău a afirmat că, până acum, şi-a manifestat intenţia de a candida Codruţ Bucur, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a USR.
Şi pentru Consiliul Judeţean Braşov candidaturile se mai pot depune până în data de 10 septembrie, ora 23.59.
Darău a mai precizat că fix în data de 28 septembrie va fi stabilită și lista finală a candidaților USR pentru Consiliul Judeţean Braşov.

Alexandra Coliban – președinte la municipiu
Totodată, membrii filialei locale USR Brașov și-au ales noi structuri de conducere, arbitraj și control, pentru un mandat de un an și jumătate, anunță USR Brașov într-un comunicat de presă. 
Adunarea Generală a partidului a avut ca scop alegerea, președintelui filialei și a celorlalți membri ai biroului local, a membrilor Comisiei de Arbitraj și a cenzorului filialei locale.
Asta ultimă cu cenzorul ni se pare ușor ilogic, membrii USR iubind cu toții cenzura. Dar poate greșim.

Oricum, aceste alegeri au venit ca urmare a încheierii mandatului celor care au ocupat aceste funcţii timp de doi ani, începând din septembrie 2017.
În urma votului noul președinte al filialei locale este Alexandra Coliban, membru USR din ianuarie 2018 și membru în Comisia de Arbitraj a filialei Județene din septembrie 2018.

Alexandra Coliban are 44 de ani și este traducător de literatură britanică și americană din România. Este căsătorită și are doi copii.
Pe lângă președinte, noul birou local mai are în componenţa sa cinci vicepreședinți – Sebastian Lupu, Alexandru Roşu, Flavia Boghiu, Mădălina Dănilă, Victor Ilie, și alți cinci membri simpli – Ruxandra Kasleder, Andrei Oniga, Mihai Russu, Marian Măciucă şi Cosmin Albert. 
Comisia de Arbitraj a filialei locale este compusă din Laura Coman, Coralia Păunoiu și Miruna Gerea, iar noul cenzor al filialei locale este Liliana Dochița.
Aceștia susțin că ,,după rezultatul obținut de Alianța USR PLUS la alegerile europarlamentare din 26 mai, când s-a clasat pe primul loc în preferințele votanților din Municipiul Brașov, noua conducere a Filialei Locale USR Brașov pleacă la drum cu misiunea de a confirma încrederea și speranța brașovenilor prin dezvoltarea și întărirea organizației, având scopul principal de a concretiza valorile și principiile USR într-un program politic orientat spre nevoile și dorințele acestora”.

Alexandra Coliban, președinte al filialei locale USR Brașov a transmis la rândul său că ea consideră că: ,,Suntem o echipă de oameni bine  pregătiți, tineri și entuziaști, motivați de speranța pe care brașovenii o au de la noi și de la partenerii noștri de alianță de a practica un nou tip de politică și o altă formă de administrație locală, contemporane cu societatea actuală și cu nevoile reale ale orașului nostru și ale cetățenilor lui. E o onoare pentru mine să fac parte din această echipă!”

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.