Amanarea infiintarii Comisiei pentru revizuirea Constitutiei

Amanarea infiintarii Comisiei pentru revizuirea Constitutiei

0 137

Conducerile celor doua Camere ale Parlamentului nu au reusit sa aprobe solicitarea PD-L de constituire a Comisiei de revizuire a Constitutiei, reprezentantii PNL si PSD votand impotriva.
Democrat-liberalii sunt cei care au cerut infiintarea acestei comisii pentru a adopta parlamentul unicameral, asa cum a rezultat din referendumul – sa nu uitam, consultativ! – din 22 octombrie.
„S-a propus un act de lasitate. Parlamentarii de la PSD si PNL incearca sa blocheze procesul de revizuire a Constitutiei. Au apelat la a majoritatea pe care o au in Birourile Permanente pentru a amana discutarea acestui proiect”, a spus presedinta Camerei Deputatilor.
Pedelista Roberta Anastase a spus ca va aduce in discutie zilnic, daca este nevoie, propunerea PD-L de consituire a Comisiei de revizuire a Constitutiei pentru a pune in aplicare vointa romanilor exprimatã la referendum. „Vom discuta daca este nevoie, in fiecare zi. Noi am primit un mandat imperativ de la romani pentru a le transpune in plan legislativ ceea ce ei au cerut concret: reducerea numarului de parlamentari si trecerea la un parlament unicanmeral”, a conchis Roberta Anastase.
Iar eu repet: a fost doar ceva consultativ, nu imperativ!
Vicepresedintele Camerei, Ioan Oltean – asta e pedelistul cu broasca-n gat – a declarat ca procedura pe care grupurile parlamentare PD-L au urmat-o in infiintarea acestei Comisii este perfect legala.
„Din punct de vedere procedural PD-L a urmat indeaproape pasii prevazuti de regulamentul celor doua camere. Votul celor doua partide ( PSD si PNL – partidele din Opozitie – n. a.) este un vot impotriva sistemului unicameral si impotriva vointei exprimate de catre electorat in noiembire anul trecut”, a explicat Oltean.
Presedintele Camerei Deputatilor a anuntat ca va solicita convocarea unui nou Birou Permanent, in care PD-L va veni cu aceeasi propunere.

Din partea Opozitiei, Mircea Geoana spune ca doreste o reforma radicala a Legii Fundamentale si nu doar modificarea acesteia pentru trecerea la parlamentul unicameral.
Tariceanu, la randul sau, a declarat, la finalul sedintei Birourilor Permanente reunite, ca PNL este in favoarea unei revizuiri a Constitutiei, insa aceasta nu ar trebui sa vizeze doar punerea in aplicare a referendumului privind Parlamentul unicameral, cum a propus PD-L, ci sa atinga toate problemele.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.