Amara cu statut de statiune balneoclimaterica

Amara cu statut de statiune balneoclimaterica

0 135

Statiunea Amara, recunoscuta pentru factorii naturali de cura – namolul sapropelic si apa lacului cu acelasi nume – este una dintre cele zece statiuni din tara care vor fi clasificate ca balneare pana la sfarsitul anului 2011.
Potrivit primarului orasului Amara, Victor Moraru, statiunea are in prezent capacitati de cazare si de tratament „suficient de mari, iar in ultimii ani destul de bine puse la punct”, pentru a se putea incadra in acest proiect.
„Amara este atestata ca resursa minerala curativa. Ea detine trei mari unitati turistice balneare, cu o capacitate insumata de aproximativ 2.000 de locuri pe sejur, o capacitate destul de mare, iar daca includem si celelalte pensiuni, vile, care s-au construit in ultimii ani, mai ales ca acum avem si un hotel de patru stele, atunci Amara indeplineste conditiile solicitate pentru a fi inclusa intre cele 10 statiuni. Ofertele de tratament sunt cele clasice, fiind recunoscuti ca factori naturali de cura namolul sapropelic si calitatile apei lacului Amara, la care se adauga celelalte proceduri, masaje, fizioterapie, care duc la refacerea organismului. Este posibil ca prin toate procedurile pe care le oferim turistilor, atestate in timp, Amara sa fie, din punct de vedere al acestui segment, cu factori de cura confirmati, una dintre cele mai apreciate din tara”, a declarat, marti, pentru AGERPRES, edilul orasului Amara.

Victor Moraru spune ca, odata cu obtinerea statutului de statiune balneoclimaterica, atat Amara, cat si celelalte noua statiuni incluse in prima parte a proiectului vor beneficia de anumite facilitati oferite de Guvern, cum ar fi suportarea de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru analiza factorilor de cura. „Acum se lucreaza la aceste facilitati si vom vedea ce se poate reusi, pentru ca turismul balnear este recunoscut ca fiind segmentul de turism care aduce cea mai multa sanatate. Turismul balnear trebuie inclus ca alternativa serioasa, in conditiile in care se cheltuie foarte multi bani pe medicamente, in faze de multe ori terminale ale bolilor, pe cand s-ar putea, cu o cheltuiala mult mai mica, sa se finanteze statiunile balneoclimaterice, iar cetatenii, turistii sa nu mai ajunga in stadii avansate de boala, unde cheltuielile de recuperare si insanatosire sunt mult, mult mai mari decat cele de prevenire”, a afirmat Moraru.
In statiunea Amara vin aproximativ 9.000 – 10.000 de turisti, la jumatate comparativ cu perioada de dinainte de 1989, insa spera ca, in urma investitiilor ce se deruleaza in aceasta perioada, procentul sa creasca in fiecare an cu 20%.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.