Ambasadori SUA la Bucuresti, numai lipitori de afise!
Multa lume "buna'' a ramas oarcum socata de afirmatiile deputatului de Iasi Vasile Mocanu care a criticat …amical politica externa a Statelor Unite, sustinand ca trimit ca ambasadori la Bucuresti numai "lipitori de afise", care "intai vorbesc si apoi gandesc", dovedind astfel lipsa unui "respect minimal"chiar si fata de aliatii sai.
"Au reusit lucruri marete, de la cucerirea adancurilor la cucerirea spatiului, insa anumite lucruri n-au putut tine pasul cu avantul economic. De exemplu, desi au avut si mari nume in diplomatie, aceasta nu a fost punctul forte al Statelor Unite. Este suficient sa ne aducem aminte, doar in ultimii 25 de ani, de ambasadorii americani care au fost la post in Bucuresti si vom vedea ca nu s-au inghesuit prea multi diplomati de cariera, ci mai degraba varianta americana mai elevata a 'lipitorilor de afise' din Romania. Adica, oameni care au contribuit, financiar sau altfel, la campaniile prezidentiale, au primit cate-o sinecura in fruntea ambasadei Unchiului Sam.
De exemplu, un ins care nu stia ce-i cu el pe la ambasada SUA in Romania a fost domnul Gitenstein, care venea din zona lobby-ului american, nu din arealul diplomatilor de cariera. A devenit un fan al lui Basescu si s-a imixtionat in favoarea acestuia in politica romaneasca de cate ori a avut prilejul, nu rareori incalcand toate uzantele diplomatice. Pentru "meritele" sale deosebite, acum conduce absolut subiectiv Fondul Proprietatea", a afirmat Mocanu intr-o declaratie sustinuta recent in Parlament.Un Fond financiar cu venituri uriase deturnat flagrant de la rostul sau de catre niste "administratori" ,pusi pe o japca grosolana !!
Dincolo de declartia dlui Mocanu,noi afirmam ca intregul sau comportament de lobby-ist veros (in postura de ambasador!) a fost mai degrama in interes strict personal ,neavand nicio legatura cu regulile elementare ale diplomatiei si cu politica,in general corecta in alte tari , a Administratiilor americane. In continuare, deputatul PSD de Iasi a acuzat Administratia SUA ca a gresit, sustinandu-l pe Traian Basescu, la fel cum au facut si in cazuri mai celebre ,precum Osama Bin Laden , Saddam Hussein si pe un vestit fost Aiatolah care l-a alungat pe ultimul sahinsah al Iranului! .
"Tot cam asa s-a intamplat si in Romania, cand Philip Gordon,unul dintre asistentii secretarului de stat american Hillary Clinton, dupa intalnirea cu Basescu, a iesit in presa cu ferma sa convingere ca la referendumul de demitere s-au fraudat peste 2,5 milioane de voturi. Nu stiu ce l-a convins ca Basescu era asa de iubit de popor, dar s-a dovedit ca Philip Gordon a gresit – nu mai e pe postul de anul trecut, deci l-a costat si pe el, intr-un fel sau altul, propagarea pe nerumegate a unei minciuni colosale", crede Mocanu. In finalul declaratiei, deputatul PSD a cerut guvernului american, "daca tot ne considera parteneri buni de a fi carne de tun prin diversele lor razboaie", sa arate Romaniei un "respect minimal, trimitand la post, la ambasada care reprezinta SUA pe pamant romanesc, macar niste diplomati de cariera, care nu intai vorbesc si apoi gandesc".