America la al treilea Vietnam în Ucraina
Va să zică sprijinul american pentru războiul fratricid ruso-ucrainean se surpă accelerat, începând cu Camera Reprezentanților, cel mai înalt for parlamentar al SUA. Implicarea americană în Ucraina cu sprijinul financiar și cel al armamentului furnizat la un nivel nemaîntâlnit de la sfârșitul războiului rece încoace este a treia care frizează dezastrul american după Vietnamul anilor 70 și Afganistanul de acum trei ani. Desigur că motivele întoarcerii constantiniene(cu 180 de grade adică) sunt mai vaste decât transpare din poziția congresmenilor americani și vizează în primul rând preocupările de securitate ale americanilor de rând în fața spectrului unei confruntări militare catastrofale cu Rusia lui Putin. Nici implicarea familiei prezidențiale americane în afacerile cu Ucraina nu a ajutat la unitatea de cuget și simțire americană în jurul aventurii ucrainene. Miliardele de dolari constituite ca ajutor necondiționat nici de simplele și umilele dări de seamă contabile se vor epuiza peste trei săptămâni, moment de la care Camera Reprezentanților a blocat orice ajutor financiar pentru Ucraina, aspect catalogat de președintele Biden ca fiind catastrofal, într-o tonalitate care amintește de tragedia greacă Perșii a lui Eschil. Retragerea sprijinului cu pricina ar însemna a treia retragere a Americii dintr-un conflict catastrofal, de la retragerea din Saigon, iar apoi cea din Kandahar, de această dată fiind vorba doar de implicarea cu bani și armament pentru Ucraina.
O fostă republică sovietică devoratoare de teritorii străine
Ar mai exista un motiv abscons, unul asupra căruia se păstrează o tăcere stranie, dat fiind faptul că este vorba de legitimitatea prezenței estului întinsului stat ucrainean precum și a Crimeii în componența acestui conglomerat de teritorii adăugate în mod discutabil Ucrainei începând cu 1939 prin pactul Ribbentrop-Molotov, apoi prin tratatul de la Potsdam și prin alipirile teritoriale oferite acestui stat sovietic de către Stalin și Hrușciov, menținute de următorii președinți sovietici.
Reluănd dialectica anexărilor teritoriale la statul ucrainean, revedem un moment dureros al istoriei pentru români, unguri, cehoslovaci, dar mai ales polonezi, în urma tratatului Ribbentrop-Molotov încheiat în august 39, în urma căruia Polonia a fost împărțită egal între Stalin și Hitler, jumătatea poloneză de până la așa-numita linie Curzon intrând în componența Ucrainei, la vremea aceea parte a Uniunii Sovietice. Românilor li s-a smuls nordul Bucovinei, ținutul Herței, sudul Basarabiei și nordul Maramureșului, (asta după ce li se luase și Basarabia prin ultimatum sovietic), pentru a fi adăugate aceleiași Ucraine, iar cehoslovacilor și ungurilor TransCarpatia, tot pentru îndestularea ucrainenilor.
Că Stalin o fi suferit vreun complex de vinovăție pentru înfometarea acestora în anii treizeci, când au murit de foame șase milioane de ucraineni în urma industrializării forțate și abandonării agriculturii ca activitate principală, ar putea fi posibil, deși este îndoielnic. De partea opusă, cea a Reich-ului german, o mare parte din Polonia a fost încorporată în așa numitul ReichsKommissariat Ucraine(Ian Kershaw, Hitler-Nemesis).
Și naziștii și sovieticii și-au dorit Ucraina Mare, pentru zăcămintele metalifere și agricultura sa
Apoi tumultul istoriei a adus întreaga Ucraină sub ocupație nazistă între iulie 1941 și noiembrie 1943, momentul eliberării Kievului de către frontul sovietic al generalului Vatutin, ucis ulterior de partizanii naziști ucraineni. Dealtminteri naziștii au avut un fief important în Ucraina, mai ales în Galiția, iar o întreagă armată ucraineană condusă de generalul Vlasov, susținut de Himmler, formată din câteva divizii de ucraineni a și luptat alături de naziști pe Oder, în februarie 1945. O armată insurecțională ucraineană UPA condusă de generalul naționalist ucrainean Stepan Bandera, acuzat de polonezi de crime de război odioase, a luptat și cu naziștii, iar ulterior alături de naziști cu sovieticii.
La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Ialta, apoi la Potsdam, Ucrainei i-a revenit, ca republică sovietică, jumătate din Polonia, exact pe aliniamentul ocupat de sovietici în urma pactului de neagresiune germano-sovietic dintre Hitler și Stalin din august 1939. P
entru supradimensionarea Ucrainei a fost nevoie ca întreaga Polonie să fie mutată mai la vest pe teritoriul est-german până la Oder-Neisse, cu schimburi reciproce de populație cu Germania în cuantum de câteva milioane de ambele părți. Ucraina devenise astfel supradimensionată cu Volînia și Galiția, un sfert din Polonia, inclusiv cu orașul Lvov.
Gonflarea nelegitimă a Ucrainei a început cu Lenin
Anterior, în 1922, Ucraina a primit de la părintele bolșevismului sovietic, Vladimir Ilici Lenin, Donbass-ul, Harkovul, Lugansk-ul și tot restul estului și sudul Ucrainei, inclusiv Odessa. Hrușciov nu s-a lăsat nici el mai prejos ca nativ ucrainean și fost secretar general al acestei republici sovietice și în 1954 a smuls Crimeea din Republica sovietică Rusia și a anexat-o nelegitim la Ucraina. Într-un final granițele teritoriale ale acestei foste republici sovietice au fost lărgite artificial de dictatorii sovietici în detrimentul altor state, dar și al Rusiei, fără a fi însă recunoscute prin tratate internaționale.
La Potsdam în 1945 s-au recunoscut granițele vestice ale Uniunii Sovietice fără a fi menționate granițe anume ale Ucrainei. Deși liderii sovietici, de la Brejnev la Gorbaciov și Elțîn, ar fi avut ocazia să restabilească granițele Rusiei cât mai era republică sovietică, ca și Ucraina, n-au făcut-o, fapt pentru care există războiul de astăzi, declanșat în urma autodeterminării rușilor din estul Ucrainei și Crimeea, teritorii ocupate nelegitim de Kiev, urmată de invazia rusească de acum aproape doi ani.
Absurditatea zidului democratic în fața unei țări nedemocratice și corupte
Cerința micului dictator Volodymyr Zelensky de a angaja întregul Occident în lupta fratricidă între rușii kieveni și rușii moscoviți, înclusiv țările din centrul și estul Europei văduvite ilegal de teritorii în favoarea Ucrainei, este cel puțin absurdă, asta ca să folosim un eufemism elegant. De ce atunci se încăpățânează Statele Unite să continue un paradox al sprijinirii unei țări rusești împotriva Rusiei riscând o scindare mondială a țărilor din ONU și întemeierea unui nou bloc anti-american, BRICS, care cuprinde țări cu peste 3 miliarde de oameni, dar și puteri nucleare printre care China, India, dar și cele fiind principalii producători mondiali de petrol, printre care Arabia Saudită, Venezuela, Iranul și Emiratele Arabe Unite? Un răspuns cât de cât logic nu poate fi avansat la această întrebare existențial-strategică, decât dacă luăm în considerare interesele complexului industrial-militar al Americii, finanțator electoral al democraților americani și al președintelui Biden în special.
Porumbelul intereselor industrial-militare ale SUA scăpat de Blinken
De altfel, secretarul externelor americane, Antony Blinken, aflat într-o disperare argumentativă după blocarea sprijinului financiar pro-ucrainean de către congresmenii americani a emis perla adevărului nedisimulat:
După întâlnirea sa de joi de la Washington cu omologul britanic David Cameron, secretarul de stat american Antony Blinken a insistat că, „dacă ne uităm la investiţiile pe care le-am făcut (americanii, n.red.) în apărarea Ucrainei pentru a face faţă acestei agresiuni, 90% din asistenţa de securitate pe care am furnizat-o s-a cheltuit de fapt aici în Statele Unite, cu producătorii noştri” a sunat confesiunea industrial-militară a șefului diplomației americane, preluată de Cotidianul. Care va să zică locurile de muncă care-l dureau metafizic în șezutul său secretarial erau cele din complexul industrial-militar american, în fapt el gândind în termenii profitului respectivului complex. De unde și interesul american ca războiul lui Zelensky și al Ucrainei lui împotriva Rusiei lui Putin să continue pe termen nedefinit.
Libiu Mateescu
