America la al treilea Vietnam, în Ucraina(7)

America la al treilea Vietnam, în Ucraina(7)

0 166

Imaginea Casei Albe în acest început de an este una a neputinței și a milogelii față de congresmenii refractari la sprijinirea în continuare a Ucrainei în războiul ei aberant și inutil cu colosul rus.
Dincolo de scufundarea lui Joe Biden din ce în ce mai mult în senilitatea decrepitudinii, care nu-i mai permite să manifeste poziții consistente și coerente, ca să nu mai vorbim de decizii în consecință, staff-ul prezidențial dă din colț în colț cu evaluările pe marginea războiului ucrainean. Că acest staff s-a dovedit incompetent de la bun început s-a văzut în paralizia care a cuprins administrația prezidențială în momentul luării cu asalt a Kandaharului de către talibanii afgani în august 2021.
Cu 72 de ore înainte de căderea capitalei afgane și de retragerea rușinoasă a americanilor de pe aeroportul capitalei afgane precum la Saigon în 75, sub focul taliban al Kalașnikov-urilor arhaice și al aruncătoarelor de proiectile și mai arhaice de tip AG7, Biden nu știa nimic despre iminentul asalt taliban.
Consilierii săi principali pe probleme de securitate dar și Pentagonul, nou reformat sub apăsarea conceptului imbecil de Political Correct, în baza căruia a venit la conducerea Pentagonului generalul afro-american Lloyd Austin, bâjbâiau prin aceeași beznă informativă, cu toți sateliții de spionaj militar ai Americii la dispoziție.
Austin, fără merite deosebite pe niciun câmp de luptă, slugarnic cu Biden și satrapic cu subalternii, cam ca Nicolae Ciucă al nostru, a preluat șefia subsecventă a armatei americane odată cu preluarea vicepreședinției SUA de către altă nulitate intelectuală, Kamala Harris.
Recent șeful Pentagonului a reușit rara performanță de a-și secretiza operația de prostată chiar și față de președintele SUA pentru trei zile, probabil cea mai însemnată faptă de arme a lui Austin din întreaga sa carieră militară.

Progresismul sorosist din America a scos nulitățile la suprafață și le-a așezat în vârf
Prin urmare, această paletă colorată și cosmopolită de personaje limitate din perspectivă axiologică a fost surprinsă pe teatrul de luptă din Afganistan de niște triburi afgane, cu armament din perioada invaziei sovietice de acum 45 de ani, și aruncată în defăimare publică internațională.
Acum, de la aceștia se așteaptă în Ucraina rezolvarea tuturor problemelor, de la alimentarea cu armament, cu bani pentru salariile și pensile ucrainenilor, cu informații și cu know-how pentru utilizarea acelui armament, până la alinierea aliaților euro-atlantici pe frontal ajutorării necondiționate a Ucrainei.
Însă ce credibilitate să mai aibă un octogenar și senil pe deasupra, care la întrunirile publice vorbește cu personae care nu se află acolo? Evident că Congresul majoritar republican a simțit sângele în apă și și-a dat seama că va ocupa din nou Casa Albă prin Trump, dacă acesta reușește să fie lăsat să candideze de către judecătorii sorosisti înșurubați prin toate tribunalele americane, inclusiv Curți Supreme statale.  
Blocarea ajutorului pentru ucraineni de către congresmeni la sfârșitul anului trecut este cea mai dură lovitură dată de această cameră legislativă unui președinte american angajat într-un conflict aiurea pe Planetă, de la punerea sub acuzare a lui Nixon în iulie-august 1974.
Evident, mult prea inadecvații consilieri pe probleme de securitate ai președintelui se grăbesc acum să fluture imagini apocaliptice despre iminenta înfrângere a Ucrainei în absența ajutorului militar, ceea ce ar echivala cu o înfrângere a Americii aidoma unui nou Vietnam, pentru că, spun consilierii, absența ajutoarelor va avea efecte negative care trec dincolo de Ucraina și ar putea determina alte țări care se bazează pe SUA, inclusiv Japonia sau Coreea de Sud, să își regândească alianțele(sic! Eventual către BRICS! N.n.) a dezvăluit NBC, preluat de Cotidianul.

Apocalipsa în Ucraina, după echipa Biden   

„Rusia ar putea câștiga războiul în câteva săptămâni sau, în cel mai bun caz, câteva luni dacă ajutorul militar suplimentar pentru Ucraina nu trece de Congresul SUA” spun două persoane familiare cu discuția,” potrivit NBC News, preluat de Cotidianul.
Consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, și directorul național de intelligence, Avril Haines, le-ar fi spus legiuitorilor americani că Ucraina va rămâne fără anumite capacități de artilerie și apărare antiaeriană în următoarele săptămâni.
Evaluarea sumbră, pe care un oficial al Casei Albe a descris-o drept „incredibil de crudă”, a fost făcută în condițiile în care ajutorul pentru Ucraina nu a avut niciodată perspective mai incerte. În plus, oficialii Casei Albe sunt tot mai îngrijorați că Joe Biden nu va reuși să își respecte promisiunea conform căreia SUA va fi alături de Ucraina „atât timp cât este necesar”(sic!). Deși Sullivan nu a prezis o victorie iminentă a Rusiei, el a insistat că „poziția Ucrainei va fi tot mai dificilă pe parcursul anului 2024” conform Cotidianul.
Între timp, Donald Trump nu mai are concurenți relevanți în interiorul republicanilor după retragerea lui Ron DeSantis, guvernatorul Floridei din cursa internă în partid pentru nominalizarea candidatului repubșlican pentru Casa Albă. „Abia aştept să lucrez cu el pentru a-l bate pe Joe Biden, care este cel mai rău preşedinte din istoria ţării noastre, și-a afirmat nerăbdarea Donald Trump, preluat de Fox News, potrivit Știri pe Surse.

„Adio Arme!” cum suna titlul unui film celebru, american bineînțeles
În același timp Zelensky a abandonat din pretenții, iar dacă miliardele nu mai curg sunt bune și milioanele, cum se titrează în Cotidianul:
Departamentul de Stat american a anunţat un pachet de ajutor de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina, constând în arme şi echipamente, avertizând însă că acesta ar putea fi printre ultimele, în absenţa unei decizii a Congresului privind suplimentarea sprijinului pentru Ucraina.” potrivit Cotidianul.
Statele Unite şi coaliţia a peste 50 de ţări continuă să ofere sprijin esenţial forţelor Ucrainei(sic! Păi, nu spuserăți că nu mai alocați fonduri din cauza Congresului? N.n.).
Cu toate acestea, dacă Congresul nu ia măsuri pentru a acorda ajutor suplimentar, acesta va fi unul dintre ultimele pachete de asistenţă de securitate pe care le vom putea oferi Ucrainei. Continuăm să îndemnăm Congresul să promoveze interesele noastre de securitate naţională, ajutând Ucraina să se apere…” etc.etc.etc. și alte baloane propagandistice lansate de Biden, umplute cu gazul urât mirositor al eșecului și al înfrângerii.
La această catastrofă a ruperii lanțului financiar internațional pentru războiul ucrainean se adaugă alta, aceea a imposibilității aducerii ucrainenilor înrolabili în Ucraina, pentru a servi carne de tun asalturilor feroce ale armatei ruse. Zelensky a promis elaboarrea unor legi inaplicabile, pentru a sili bărbații între 18 și 55 de ani refugiați prin țările Europei să vină să-și apere patria. Semn că soldații ucraineni de pe front au ajuns la limita epuizării și a răbdării, iar majoritatea celor chemați la arme se sustrag.
Asta în condițiile în care Rusia încorporează masiv și ruși și mercenari străini, dar și în condițiile ofensivei majore pe toată lungimea frontului, începută în ultimele zile ale anului precedent în cea mai pură tradiție a ofensivelor de iarnă rusești.
Vom continua.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.