Americanii au sarbatorit Ziua Recunostintei
Cetatenii americani de pretutindeni au sarbatorit in data de 23 noiembrie ?Ziua Recunostintei. Fie ca este vorba de cine copioase, de la care nu poate lipsi curcanul, de parade impresionante sau de slujba religioasa, traditia spune ca trebuie sa petreci aceasta zi in mijlocul familiei. Pentru bucatari este un prilej de a-si demonstra maiestria in pregatirea de prajituri sau decorarea mesei festive.?
Thanksgiving Day
Ziua Recunostintei (Thanksgiving Day) este o sarbatoare in cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite si Canada). In Regatul Unit, Thanksgiving este o alta denumire pentru Ziua Recoltei si se sarbatoreste in biserici si in sate intr-o duminica dupa strangerea recoltei in acea localitate.
Aceasta sarbatoare a fost preluata de primii colonisti sositi in Lumea Noua, unde a fost sarbatorita pentru prima data in anul 1621, ca semn de recunostinta fata de recolta miraculoasa obtinuta in conditii climaterice dure. In decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezolutie prin care a 4-a zi de joi din noiembrie devine oficial sarbatoare nationala a SUA.
Istoria Zilei Recunostintei
Pelerinii sunt cei care au colonizat initial teritoriul actual al SUA. Veniti cu celebrul vas Mayflower, erau membri ai bisericii separatiste engleze. Ca sa scape de persecutia religioasa, plecasera din Anglia in Olanda, insa nefiind incantati de stilul de viata nu prea sfant din aceasta tara, au plecat catre pamanturile „virgine” ale Americii. Au ajuns la Plymouth Rock pe 11 decembrie 1620. A fost o iarna devastatoare, iar 46 dintre cei 102 pelerini au murit. Dar recoltele lui 1621 au fost bogate, iar pelerinii au decis sa celebreze printr-o sarbatoare a toamnei, alaturi de cei 91 de indieni care ii ajutasera sa supravietuiasca in primul an. Festinul a durat trei zile si a adus mai degraba cu un festival englezesc al recoltei. In anul urmator nu a fost repetat.
In 1623 insa, intr-o vreme de teribila seceta, pelerinii au tinut o slujba colectiva pentru ploaie. A doua zi a inceput sa toarne, iar guvernatorul a proclamat o noua sarbatoare a recunostintei, invitandu-i din nou pe prietenii indieni. Insa evenimentul nu a devenit nici acum traditie.
Pe 20 iunie 1776, consiliul guvernant din Charleston, Massachusetts, s-a intrunit pentru a hotari cum sa isi exprime mai bine gratitudinea pentru faptul ca aveau o comunitate atat de bine stabilita si sigura. Prin vot unanim, s-a hotarat ca 29 iunie sa fie declarata zi a recunostintei. Aceasta sarbatoare insa nu i-a inclus pe indieni, deoarece colonistii erau recunoscatori si pentru victoria asupra nativilor.
40 de ani de campanie
Luna octombrie a lui 1777 marcheaza prima ocazie cand toate cele 13 colonii au celebrat impreuna ziua recunostintei. In 1789, George Washington a proclamat o Zi a Recunostintei nationala in 1789, desi nu toata lumea a fost de acord cu asta.
Cea care a impus Sarbatoarea Recunostintei a fost Sarah Josepha Hale, jurnalista. A scris multe editoriale despre asta in Boston Ladies’ Magazine si mai tarziu in Godey’s Lady’s Book. Dupa 40 de ani de „campanie” – articole, scrisori catre guvernatori si presedinti – obsesia lui Sarah a devenit realitate. In 1863, presedintele Lincoln a decis ca a patra joi a lunii noiembrie va fi Ziua Nationala a Recunostintei.
Elena B.