Câteva sute de spectatori, dintre care mulţi practicanţi ai scrimei, de toate vârstele, au fost prezenţi astăzi la întâlnirea cu vedetele scrimei româneşti, în cadrul evenimentului ,,FlashMob România 2015”. A fost vorba despre o amplă acțiune simultană de promovare a scrimei și de atragere a cât mai multor copii către acest sport, în 11 orașe din România (Slobozia, Constanţa, Iaşi, Tg. Mureş, Cluj, Satu Mare, Oradea, Timişoara, Craiova, Râşnov şi Braşov. La Braşov au fost prezente, spre deliciul publicului, campioni mondiali şi europeni : Ana Maria Brânză Popescu, Simona Pop, Bianca Pascu sau Rareş Dumitrescu. În cadrul manifestării, sportivii reprezentativi au realizat o demonstraţie pe planşa din faţa Coresi Mall, după care tinerii sportivi, care învaţă scrima la Braşov, au încrucişat şi ei armele. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, cele mai asaltate fiind campioanele mondiale şi europene Ana Maria Brânză Popescu şi Simona Pop.
Una dintre cele mai valoroase scrimere pe care le-a avut România, Ana Maria Brânză Popescu, s-a adresat celor prezenţi : ,,Vă mulţumim că ne-aţi primit cu atâta căldură aici, La Braşov. Chiar dacă nu sunt născută aici, să ştiţi că Braşovul este un oraş foarte aproape de mine şi de noi, pentru că aici am pregătit, de atâtea ori, cele mai importante competiţii mondiale. Se poate spune deci că performanţele pleacă de la Braşov. Mă adresez copiilor şi sper să aibă părinţi şi profesori care să-i susţină pe acest drum pe care şi l-au ales în sport, drumul performanţei în scrimă. Acest sport complex ajută organismul să se dezvolte armonios, într-un climat de corectitudine şi fair-play. Sperăm ca peste câţiva ani, să venim aici şi să-I aplaudăm pe aceşti copii, campionii de mâine”.
Mai trebuie precizat şi faptul că şi la Râşnov a poposit caravana scrimei româneşti, condusă, de asemenea, de sportive de valoare : Simona Gherman, Loredana Dinu, Ioana Dumitru , Ciprian Gălățanu.
Dorin Duşa