AMR respinge varianta Guvernului privind interceptările!

AMR respinge varianta Guvernului privind interceptările!

0 389
E posibil să fie sesizat Avocatul Poporului !!
Asociația Magistraților din România (AMR) a transmis un Comunicat în care sînt evidenţiate grave lacune ale OUG referitoare la interceptările telefonice.
AMR crede că atribuirea de calităţi privind cercetarea penală specială pentru ofiţerii SRI poate duce la restaurarea practicilor Securităţii din comunism.
Comunicatul este semnat de Dna Gabriela Baltag, preşedinta AMR şi reprezintă punctul de vedere al uneia dintre cele mai importante organizaţii profesionale a magistraţilor din România.
AMR crede că este eronată procedura prin care
CSAT „a ajuns să dispună asupra funcţionării justiţiei peste legile speciale care o guvernează, dar şi peste legea fundamentală”.

De asemenea, AMR face trimitere la legea de funcţionare a SRI, prin care se interzice ofiţerilor din acest serviciu să întocmească acte de urmărire penală, subliniindu-se faptul că recentul OUG a extins ofiţerilor SRI calitatea de organ de cercetare penală specială.
În aceste sens, AMR solicită sprijinul Avocatului Poporului şi celorlalte autorităţi publice care au posibilitatea să conteste această OUG.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.