ANAF se opune privatizarii destramate a uzinei Rulmentul
Se pare ca privatizarea uzinei Rulmentul va fi cu siguranta una dintre cele mai tergiversate din istoria privatizarilor din Romania. Mai interesant este faptul ca ANAF-ul este cel raspunzator de aceasta situatie, datorita unor decizii cel putin interesante.
Concret, saptamana acesta, la Adunarea Generala a Creditorilor societatii Rulmentul, consortiul de lichidatori format din Casa de Insolventa Transilvania SPRL Cluj-Napoca si RVA Insolvency Specialists SPRL Bucuresti ia convocat pe creditori pentru a stabili o noua strategie de vanzare a platformei, dupa ce licitatia din 18 decembrie 2008, a 13-a, a fost anulata, intrucat societatea Tampa Resort nu a platit suma de 35 de milioane de euro, la care isi adjudecase activele. In cadrul sedintei, lichidatorii le-au propus creditorilor separarea bunurilor mobile de cele imobile, ba chiar si dezmembrare a unora dintre acestea din urma, pentru a fi vandute separat. Toate bune si frumoase pana la vot, atunci cand, desi majoritatea celor prezenti in sedinta au votat pro, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Brasov, ca reprezentant al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), s-a opus. Si cum ANAF detine 64,66% din volumul creantelor, are practic „drept de veto”.
Drept urmare a acestui lucru, lichidatorii sunt obligati prin lege sa mai organizeze doua licitatii, in aceleasi conditii, adica vanzare „in bloc”. La fel ca la ultimile sase licitatii, pretul de pornire va fi de 40,39 milioane de euro, plus TVA.