Animalele de companie
In ultimii ani s-a putut constata cum tot mai multe persoane isi iau pe langa ele asa-zisele „animale de companie”,in majoritate covarsitoare caini sau pisici si mai rar alte creaturi ale Domnului.
S-ar putea vorbi,in mediul urban,de o moda postrevolutionara,dupa obiceiuri occidentale, cu toate ca si pana in decembrie ’89 se putea semnala fenomenul,chiar daca nu cu aceeasi intensitate.
Adevarul insa pare a fi altul si poate fi ingrijorator.
In egoismul lor ciudat si tot mai accentuat,multi concetateni de-ai nostri simt nevoia sa domine pe cineva.Si pentru ca nu o pot face pe plan politico economico-social – altii mai smecheri le-au luat smantana – isi aleg cate un asemenea animal pe care sa-l domine in schimbul unui „blid” cu mancare.Si sunt mandri cand respectiva creatura le asculta, poate din plictiseala,niste comenzi ciudate si fara rost practic.
Dar niciuna dintre aceste persoane nu intelege chinul pe care il suporta,in felul lor, respectivele animale,inchise intre peretii de beton ai blocului,de multe ori castrate
pentru a scapa de chinurile anumitor perioade,si indopate pana la o ingrasare nefireasca, asta ca sa vada vecinii si cunostintele ce si cum cu dragostea fata de patrupede.
Nimeni insa nu se gandeste ce singur poate fi sufletul unor asemenea oameni.Nici macar ei insusi.
Caci una este adevarata dragoste fata de un animal tinut intr-un cadru adecvat bunastarii lui si alta este moftul de a chinui prin constrangere si detentie,doar de dragul de a te simti stapanul superior.
Iar o iubire adevarata nu se va manifesta niciodata,chiar si in relatiile interumane,prin egoism si constrangere,ci doar prin intelegere reciproca a existentei cat mai libere a fiecarei fiinte,in necesitatile ei si in cadrul respectiv.
Ar fi bine ca omul,inainte de a se crede buricul universului,sa-si inteleaga limitele si sa nu fie mai animal decat necuvantatoarele.Caci Natura le-a oranduit pe toate in asa fel incat sa nu favorizeze pe vreuna din creaturile Sale in detrimentul celorlalte.Altfel Ea se razbuna cu urmari cumplite pentru cei necuminti.
Dan Bota
