ANTICORUPTIA, ZGOMOT IMENS PENTRU MARUNTISURI PAGUBOASE !!

Transparency Internaţional (TI) dat publicităţii anual rezultatele studiului său anual prin care măsoară percepţia asupra corupţiei, combinând sondaje în rândul populaţiei cu expertize ale unor instituţii specializate în măsurarea nivelului de corupţie.

În 2014, România ocupă locul 69, opt locuri mai sus (deci mai puţin coruptă) comparat cu anul prcedent. Cine sunt „grupurile” experţilor  consultaţi în materie de corupţie în România?

De ceva ani buni întâlnim o hegemonie a unor nume auto-declarate ca luptând împotriva corupţiei. In ordinea galagiei: Monica Macovei, Alina Mungiu Pippidi, Sorin Ioniţă, Laura Ştefan şi restul grupului din jurul Societăţii Academice Române (titlu plagiat!) deţin monopolul asupra evaluării nivelului de corupţie din România. Aceştia îşi câştigă existenţa din… anti-corupţie, cu numeroase legături politice cu „dreapta” românească (pentru care discursul anti-corupţie este fundamental).

În materie de legislaţie anti-corupţie şi acţiuni de pedepsire a actului corupţiei, observăm în România un trend interesant: pedepsirea doar a celor care primesc mită, nu şi a celor care o oferă. În dosarul Microsoft numeroşi miniştri par a fi inculpaţi, însă nimeni din partea „sectorului privat” nu a fost acuzat că a recurs la metode ilegale pentru a câștiga anumite contracte. A aresta directori Microsoft nu dă bine la televizor şi nu ajută din punct de vedere politic…

Când vine vorba de trecut, se pare că anti-corupţia nu are  instrumentele necesare pentru a-i pedepsi pe acei oameni care au facilitat marile privatizări de după 90. Ce s-a întâmplat cu majoritatea industriei româneşti este deja istorie, iar DNA-ul nu pare interesat să sape prea mult în trecut.

Anti-corupţia este folosită, de asemenea, ca o armă de control asupra politicului de la Bucureşti din partea instituţiilor europene. România e sora vitregă a Europei, care trebuie constant pedepsită, căreia i se impun liste cu puncte de îndeplinit, căreia i se încalcă suveranitatea şi care trebuie domesticită.

Acest lucru se petrece prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, prin refuzul acceptării în zona Schenghen şi prin canale mai mult sau mai puţin informale. Acest lucru se petrece în ciuda faptului că la nivel european nu există aproape niciun mecanism de control al instituţiilor europene, corupţia este în floare, iar preşedintele Comisiei Europene însuşi, Jean Claude Junker a fost implicat timp de decenii în acte de corupţie în paradisul fiscal numit Luxemburg (vezi recentele LuxLeaks). Pe scurt, corupţii noştri sunt mai răi decât corupţii lor…

Ce alte implicaţii mai are anti-corupţia? În ultimii ani ai Basescului, România nu a avut nicio creştere economică, în mare măsură din cauza măsurilor de austeritate însă şi din cauza intensificării zgomotului campaniei anti-corupţie televizate. Fondurile europene pentru investiţii nu sunt cheltuite căci atât miniştrilor cât şi administratorilor locali (primari, preşedinţi de consilii judeţene) le este frică să îşi pună vreo semnătură pe vreun contract.

Plina de bune intentii , DNA-ul blochează, funcţionarea administrativă a României. Corupţia este, fără îndoială, un element nociv, însă a cădea într-o extremă anti-corupţie poate avea efecte atât asupra dezvoltării economice a României, cât şi asupra spaţiului de manevră al unei populaţii sărace, care se confruntă cu lipsa de coerentă şi disfuncţionalitatea diverselor instituţii.

Anti-corupţia a generat, pe alocuri, şi mai multă excludere socială pentru grupurile defavorizate, a blocat funcţionarea unor instituţii şi a produs un discurs ideologic centrat exact pe generarea de conflicte între diverse clase sociale.