Anticoruptie in UE! Monica Macovei, propune reglementari

Anticoruptie in UE!
Monica Macovei, propune reglementari

0 120

Proiectul de rezolutie anticoruptie in Uniunea Europeana, initiat de europarlamentarul Monica Macovei, se afla pe ordinea de zi a primei sesiuni in plen a Parlamentului European, care incepe luni, la Strasbourg.
In opinia Monicai Macovei, este nevoie de reglementari anticoruptie unitare la nivelul Uniunii Europene, pe care sa le respecte fiecare stat membru.
„Fiecare tara UE trebuie sa constientizeze ca aproximativ 120 de miliarde de euro se pierd anual din cauza coruptiei . Coruptia submineaza statul de drept si dreptatea pentru toti, conduce la utilizarea necorespunzatoare a fondurilor UE, iar relansarea economica a statelor Uniunii afectate de criza economica si financiara este impiedicata de coruptie”, a declarat Monica Macovei, conform unui comunicat remis, luni, agentiei MEDIAFAX.
Conform sursei citate, Rezolutia anticoruptie in Uniunea Europeana urmeaza sa fie dezbatuta miercuri, 14 septembrie, si supusa votului joi, 15 septembrie.
Anul trecut, Monica Macovei a initiat o Declaratie scrisa, care a fost adoptata de PE si care cerea Comisiei si Consiliului sa creeze un mecanism solid de monitorizare a coruptiei in UE.
Comisia Europeana a propus, la inceputul lunii iunie, o serie de masuri menite sa contracareze coruptia la nivel economic, social si politic. Propunerile includ numeroase masuri, cum ar fi intensificarea comunicarii privind combaterea coruptiei in UE si un mecanism de raportare in materie de anticoruptie.
Comisia Europeana a adoptat o Decizie prin care, in premiera, instituie un mecanism de evaluare a masurilor anticoruptie in toate statele UE, iar un Raport anticoruptie, care va fi emis de CE incepand din 2013, va pune in evidenta nereusitele si punctele vulnerabile in cele 27 de tari membre.
Potrivit CE, Raportul anticoruptie al UE va identifica tendintele si punctele slabe care necesita o solutie si, in acelasi timp, va stimula schimbul de experienta inter pares si schimbul de cele mai bune practici.
Raportul va fi emis de Comisie la fiecare doi ani, incepand din 2013, si se va intemeia pe informatiile primite din diferite surse, inclusiv prin intermediul mecanismelor actuale de monitorizare (de catre Consiliul Europei, OCDE si Organizatia Natiunilor Unite), de la experti independenti, parti interesate si societatea civila.
Pentru abordarea cu mai multa eficienta a problemelor coruptiei, statele membre ar trebui sa imbunatateasca modul de implementare a instrumentelor juridice de combatere a coruptiei existente la nivel european si international,.
De asemenea, in toate politicile sale relevante, atat interne, cat si externe, UE ar trebui sa puna un accent mai mare pe aspectele coruptiei. Prin urmare, Comisia va continua initiativa prin propunerea, spre sfarsitul anului, a unor norme modernizate ale UE privind confiscarea activelor obtinute din criminalitate, a unei strategii de ameliorare a investigatiilor in domeniul infractionalitatii financiare in statele membre in anul 2012, precum si a unui plan de actiune pentru ameliorarea datelor statistice privind criminalitatea.
Comisia, impreuna cu agentiile UE, cum ar fi Europol, Eurojust, CEPOL si OLAF, va intensifica actiunile de cooperare judiciara si politieneasca si va imbunatati formarea functionarilor care au raspunderea aplicarii legii. Comisia va actiona pentru modernizarea normelor UE privind achizitiile publice, a standardelor contabile si a normelor de audit pentru intreprinderile din UE.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.