Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii

Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii

0 166

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) s-a intrunit vineri in sedinta solemna dedicata Anului omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii, in Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei.
Sedinta a fost deschisa de Patriarhul BOR, Daniel, care a rostit un cuvant in care a vorbit, printre altele, despre semnificatia tainelor Sfantului Botez si a Sfintei Cununii in viata familiei crestine. „Sfantul Botez si Sfanta Cununie inseamna, de fapt, cele doua Taine majore prin care se edifica duhovniceste familia crestina. Mai pe scurt spus, anul 2011 este Anul Familiei crestine. Se cunoaste cat de importanta este familia in viata societatii, dar mai ales in viata Bisericii, pentru ca fara familie nu putem intelege bine Taina Bisericii si nici fara Biserica nu putem intelege bine vocatia sfanta si eterna a iubirii din familie”, a spus Preafericirea Sa.

Prezent la eveniment, PF Parinte Teodor al II-lea, Papa si Patriarh al Alexandriei si al intregii Africi, a rostit un cuvant in care a vorbit, printre altele, despre relatiile de cooperare si reciprocitate dintre cele doua Biserici surori, evidentiind responsabilitatea de a intari aceste legaturi. „Nemasurata mila a lui Dumnezeu a pus pe umerii nostri, arhiereii celor doua Biserici, responsabilitatea de a continua sa inaintam impreuna, pe calea unitatii, in duhul iubirii fratesti, facandu-ne raspunzatori inaintea judecatii istoriei bisericesti”, a precizat Patriarhul Alexandriei.

In cadrul sedintei, Patriarhul Alexandriei i-a acordat Patriarhului BOR cea mai mare distinctie din cadrul Patriarhiei Alexandriei, Ordinul Crucea Sfantului Apostol Marcu in grad de mare cruce. Intaistatatorul BOR a multumit pentru distinctia acordata, aratand ca acest ordin onoreaza Biserica Ortodoxa Romana si „este un semn de progres care trebuie facut in viitorul apropiat in relatiile noastre fratesti, o intensificare a misiunii in lumea de astazi”.

Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, a dat citire sintezei dedicate Anului omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii, sinteza care cuprinde evaluari ale celor mai importante manifestari cu caracter religios-duhovnicesc, cultural si mediatic organizate in acest an de eparhiile din tara si strainatate ale Patriarhiei Romane. „Sedinta solemna de astazi a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vine sa incununeze intreaga activitate a ierarhilor, clericilor, cadrelor didactice, monahilor si a altor ostenitori din cadrul Bisericii sau a institutiilor de invatamant teologic si cercetare de a aprofunda importanta si actualitatea invataturii de credinta referitoare la Taina Sfantului Botez si a Sfintei Cununii, precum si a importantei acestor doua Taine pentru viata credinciosilor”, se precizeaza in referatul citit de episcopul vicar patriarhal.

Prezentarile au fost urmate de difuzarea unui reportaj de 30 de minute, intitulat „Familia in atentia Bisericii”, realizat de postul de televiziune Trinitas al Patriarhiei Romane. Filmul prezinta trei studii de caz ale felului in care Biserica se implica in viata familiala. Primul caz este al unei familii in care traiesc mai multi copii, apoi prezentarea programului after-school organizat de Parohia Flamanda din Bucuresti iar al treilea este despre Asezamantul social „Sfantul Ierarh Leontie” de la Manastirea Bogdana, judetul Suceava, unde foarte multi copii fara parinti gasesc sprijin si dragoste.
Reportajul a fost urmat de o serie de prezentari ale unor noutati editoriale aparute la editurile Patriarhiei Romane si la editura Arhiepiscopiei Bucurestilor, dedicate in special Anului omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii.

Anterior inceperii sedintei Sfantului Sinod, vineri dimineata, in Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei a fost amenajata expozitia tematica „Sfantul Botez si Sfanta Cununie in arta bisericeasca ortodoxa”.
Expozitia, care cuprinde fresce, icoane, miniaturi, broderii, tesaturi, mozaicuri si vitralii, este organizata de Sectorul Patrimoniu cultural bisericesc al Patriarhiei Romane in colaborare cu Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Muzeul National al Satului si Muzeul Taranului Roman, cu sprijinul Centrului de Presa Basilica al Patriarhiei Romane.
Piesele expuse vor putea fi admirate la Palatul Patriarhiei pana pe 7 noiembrie.

La evenimentele de vineri de la Palatul Patriarhiei au fost prezenti ierarhi, membri ai Sfantului Sinod al BOR, delegatia alexandrina, delegatia greaca, membrii Permanentei Consiliului National Bisericesc si Permanentei Arhiepiscopiei Bucurestilor, cadre didactice, protopopi, preoti din Capitala si imprejurimi, monahi, studenti teologi si elevi seminaristi.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.