APELUL UNUI OFITER ROMAN
Pe 24 ianuarie a.c. veniți în Piața Victoriei de ZIUA UNIRII!
07 ianuarie 2016 – Apelul unui ,,Ofițer român în rezervă, neafiliat sindicatelor, asociațiilor și partidelor, sătul să stea deoparte!”
APEL CĂTRE OSTAȘI !
Mă adresez, cu respect și încredere, ostașilor, de la soldat la general, atât activi, cât și rezerviști și în retragere, din toate structurile Sistemului Național de Apărare, tuturor celor care au îmbrăcat sau încă mai îmbracă haina militară!
Mă adresez celor care consideră Armata și întregul organism militar, în ansamblul lor, ca fiind o FORȚĂ respectabilă, pusă în slujba Poporului Român și României!
Mă adresez celor care sunt încă sub juramânt și drapel!
Camarazi,
De 26 de ani, din cauza iresponsabilității conducătorilor noștri, de la toate nivelurile, asupra noastră planează stigmatul vinovăției și al neputinței. Vinovăție, deoarece pentru câțiva simțiți iresponsabili și incompetenți, Armata, în ansamblul ei este condamnată, mai voalat sau mai direct pentru crimele din ’89. Aceasta, în condițiile în care, dacă se dorea cu adevărat, se puteau indica, fără putere de tăgadă, acei câțiva care au greșit…și se mergea mai departe…dar nu s-a vrut și plătim cu toții. Până când? O parte dintre acei “smintiți” au fost avansați și promovați, deși au compromis ONOAREA și DEMNITATEA militară.
Neputință, deoarece în ciuda acțiunilor indubitabile în folosul poporului și țării, Armata a fost tratată cu dispreț de conducătorii vremelnici, a fost marginalizată sistematic, prin subfinanțare și politizare la vârf. Iar ea, ca instituție de forță, nu a reacționat pe măsură. De ce? Deoarece, cu mici excepții, cei care au avut prerogativele conducerii s-au dovedit fățarnici, duplicitari și chiar trădători, abandonând valorile supreme ale Armatei, mulțumindu-se cu favoruri mărunte, stele, trese, titluri și cu funcții nemeritate. De ce? Deoarece foarte mulți dintre cei cu adevărat competenți, militarii de carieră de toata isprava, au ales confortul și stabilitatea, alteori schimbarea. Mulți au acceptat să părăsească “sistemul” sau au fost fortați s-o facă, lăsând în urmă un organism bolnav, aidoma societății din care Armata își trage seva și puterea, legitimitatea și sprijinul. Au fost demonetizate și batjocorite spiritul de castă, patriotismul, dar în special onoarea și demnitatea militară.
Suntem noi, militarii, o castă care să fie manipulată și umilită la nesfârșit?
Oricât am acuza scenarii și conspirații mondiale, dar fără a le ignora, răul cel mai mare, produs în ultimul sfert de secol acestei țări și poporului său, își are rădăcinile aici, în interior. Acest lucru a fost posibil din cauza lipsei de implicare a oamenilor de calitate și de bună credință, a patrioților adevărati, din toate domeniile. Dar și a convingerii, greșite în opinia mea, că alții trebuie s-o facă.
Armata a încetat să-și asume rolul de Apărare a țării! Oamenii politici, dar în special guvernanții, i-au dat o altă întrebuințare, i-au deturnat misiunea sacră. Au trimis trupe în teatre de operații de peste mări și zări. Au asistat cu fățărnicie la defilare. Au compromis programele de pregatire și înzestrare. Ostașii noștri si-au lăsat sângele pe meleaguri străine. Armata și-a pierdut rolul de echilibru și descurajare regională. Dar asta e problema istoriei și a justiției, probabil.
Rezultatul: avem o țară cu care greu ne mai putem mândri, o populație segregată și nefericită, dezrădăcinată, în majoritate pauperizată, cu mari probleme de educație și sănătate, lipsită de viitor.
Deși “în Europa” și în NATO, nu reușim să găsim direcția și forța de a intra cu adevărat între țările moderne, civilizate, prospere. Avem o Armată după “chipul” societății românești: bolnavă, slab educată, lipsită de tehnologie, incapabilă să facă față amenințărilor prezente și viitoare.
Cei care ne-au “pastorit” sau încă o mai fac ne-au mințit, ignorat, furat, bajocorit, ne-au trădat, pe noi ca militari și nația română întreagă…E timpul și sper că nu e prea tarziu, să ne ridicăm și să spunem răspicat, GATA!
E timpul să ne întoarcem la începuturile democrației, în anul de grație 1990 și “cu mintea românului cea de pe urmă”, să stabilim ce am greșit, să dăm startul reconcilierii și să îndreptăm lucrurile… cât încă se mai poate…
Camarazi,
Cei care au avut interesul să ne dezbine, să ne slăbească, pe unii chiar să-i omoare prematur, trebuie să înțeleagă că suntem o FORȚĂ, iar FORȚA rezidă în UNITATEA noastră. Vă propun să lăsăm orgoliile, egoismul și interesele meschine și să ieșim din casă pe 24 ianuarie 2016, adică de ZIUA UNIRII, pentru a dovedi că suntem militari adevărați, capabili și hotărâti să reacționeze și alături sau în fruntea societății civile, să schimbe obiceiurile proaste ale guvernanților și aleșilor în toate garnizoanele! La structurile reprezentative ale guvernului și parlamentului, din teritoriu (pentru cei care nu vin la Bucuresti). Civilizat și demn, aspru și determinat! Punând mai presus de orice ONOAREA militară! Respingând orice formă de provocare!
Dacă nu ne apărăm singuri ONOAREA și DEMNITATEA militară, drepturile și obligațiile noastre, NIMENI nu o va face. Cadrele active, neavând dreptul legal, cadrele în retragere fiind la o vârstă (poate) prea înaintată, rolul de “detașament precursor” revine rezerviștilor.
Refuzăm această misiune nobilă?
Refuzăm mobilizarea?
Raspunsul de ZIUA UNIRII !
Cei dintre noi care se lamentează că prin acțiunile noastre “nu se rezolvă nimic”, cei care se simt nereprezentați de sindicate, asociații și federații, trebuie să-și învingă comoditatea și să își arate intențiile, hotărârea, dar și capacitatea de a schimba lucrurile. Pentru că nu există categorie socioprofesională mai aptă ca noi, militarii, să lupte.
Trebuie doar să ne (re)organizăm și să trecem la treabă. Iar de ZIUA UNIRII din acest an poate fi ÎNCEPUTUL! Nu e momentul ideal, nu e calea pe care militarii să-si rezolve problemele, dar dacă vom alege căldura sobei, ratăm cu siguranță ultimul tren.
Cei care totusi, din motive obiective, nu pot participa la acțiunile noastre să ne susțina așa cum pot, de la distanță și în mediul virtual, iar noi le vom fi recunoscători!
Mă adresez, cu respect și încredere, în mod special rezerviștilor valizi din Bucuresti, afiliati sau nu:
Veniți în Piața Victoriei de ZIUA UNIRII, începând cu ora 10.00! Noi trebuie să fim “fruntea”. Să arătăm militarilor din țară și tuturor cetățenilor că suntem mai mult decât niște “boșorogi burtoși și blazați”, că merităm cu prisosință pensii militare de stat (nu speciale), că prin venele noastre încă mai curge sânge românesc și nu avem de gând să plecăm din această lume fără să fim siguri că lăsăm țara pe mâini bune.
Veniți să protestăm pașnic, pentru ONOARE și DEMNITATE MILTARĂ!
Veniți cât mai mulți!
Veniti, ACUM ori NICIODATĂ!
Cu stimă și încredere,
Col. (r) Edmond Milea
Ofițer român în rezervă, neafiliat sindicatelor, asociațiilor și partidelor, sătul să stea deoparte .