…Ar fi implinit doar 72 de ani!
Adrian Paunescu ramane, in imaginea mea, un sihastru ce cobora, din cand in cand, in Cetate. Geniul lui a fost un dar pe care nu am stiut sa-l pretuim.
Il redescoperim in poeziile pe care le descopera copiii nostri. Dragostea de tara, pe care o evoca in fiecare dialog si in fiecare loc, pentru unii insemna o mantra desueta in lumea globalizata. Nu si pentru mine, obisnuit cu povestirile tatalui meu, de la Manastirea Dealu.
L-am iubit ca pe un frate si l-am admirat. Probabil ca a decis sa plece, dispretuitor de pigmei, pentru a-si relua locul in Olimp.”
Iata si un comentariu, pe acelasi blog, apartinand sensibilei Doamne Luminita Arhire.
La începutul lunii noiembrie 2010, mama mea era internată în spitalul Floreasca, în urma unui infarct. Si Adrian Păunescu era internat, cu un etaj mai sus, cred, pentru o problemă de sănătate asemănătoare . Mama mea a avut noroc, Adrian Păunescu, nu ….
Când corpul „neînsufleţit ” (oare era cu totul părăsit de har ? sau pasărea sufletului lui se mai zbătea prin preajmă ? … ) a fost depus la Ateneul Român, a apărut, cu o morgă bine studiată Andrei Cornea, pe postul public de televiziune şi, fără să se sinchisească de bătăile largi de aripi ale spiritului poetului dispărut căutându-şi drumul către o ţară atât de străină, a înfierat cu o ură de neînţeles pentru mine acest ultim omagiu adus lui Adrian Păunescu…
Cu o scârbă pe care mi-o amintesc perfect, l-am privit pe numitul Andrei Cornea cum se războia, sub privirile gingaşe ale moderatoarei emisiunii, cu atât de tăcutul – în după-amiaza aceea tristă – Adrian Păunescu …al cărui glas tunător se stinsese cu o zi în urmă, al cărui temperament vulcanic se oprise pe neaşteptate, a cărui gestică uimitoare se retrăsese în teaca unei timidităţi bruşte şi atât de nepotrivite cu felul lui de-a fi… Apoi a fost înmormântarea şi a vorbit Vadim Tudor…categoria „nu slăvindu-te pe tine … lustruindu-se pe el”. Abia după aceea a fost tăcere …
P.S.
Am scris aceste câteva cuvinte anul trecut, la aceeaşi dată. Le-am găsit stând cuminţi în aşteptare. Cum însă, de anul trecut şi până astăzi, opinia mea despre Andrei Cornea – pigmeul ocolit nu numai de GENIU, dar şi de mult mai domesticul TALENT, în schimb contestatar furibund al poetului năvalnic Adrian Păunescu, binecuvântat cu amândouă – nu s-a schimbat de fel, cred că nu prea contează anul în care au fost scrise.
