Arde Parisul! Noul Front Popular ,cu o conducere colectivă, un ghiveci globalisto-comunist!
Coaliția care trebuie sa stingă focul: Socialism democratic, Social democrație, Progresism, Antifascism, Ecosocialism, Feminism, cu subtategoriile Antiimperialism, Comunism, Anticapitalism, Antineoliberalism. Stînga-centru stînga-extremă stînga.
Cînd nimeni nu se mai aștepta, aseară a căzut bomba: în turul doi al alegerilor parlamentare anticipate din Franța, extrema dreaptă a făcut schimb de locuri în clasament cu extrema stîngă, ajunsă pe primul loc, după primele exit-polluri. De fapt, partidul lui Bardella și Le Pen se plasa chiar pe locul 3, de pe locul 1 autoritar obținut în primul tur. Marea surpriză, însă, nu schimbă prea mult situația: Franța va fi guvernată de o alianță contra naturii a lui Macron cu socialiștii, ba chiar comuniștii, sau va intra într-un blocaj politic catastrofal, o variantă mai plauzibilă în acest moment.
Noul Front Popular a ieșit pe primul loc aseară, cu 175 la 205 deputați, conform estimării Elabe pentru BFMTV, RMC și La Tribune Dimanche. RN-ul lui Jordan Bardella și aliații săi au ajuns în cele din urmă pe locul al treilea, în spatele coaliției prezidențiale Ensemble.
La noi în popor s-ar spune că a plecat tusea și a venit junghiul. Nouveau Front Populaire, acronim NFP, e o mare alianță a partidelor de stînga formată înaintea acestor alegeri, și grupează curente precum
Socialism democratic, Social democrație, Progresism, Antifascism, Ecosocialism, Feminism, cu subtategoriile Antiimperialism, Comunism, Anticapitalism, Antineoliberalism. Stînga-centru stînga-extremă stînga.
Un talmeș-balmeș imens, format din peste 50 de partidulețe, plus cîteva centrale sindicale, plus cîteva ONG-uri, adică o struțo-cămilă care face Convenția Democrată din anii 90 o glumă inocentă.
Noul Front Popular nu are nici măcar un lider, ci o conducere colectivă din cinci oameni. Înfiripat pe picior, în iunie, grupul nu a apucat să își dovedească funcționalitatea, ci doar succesul de public.
Deocamdată, nu s-au pus de acord nici măcar cine ar fi premier în caz de victorie, deși Jean-Luc Mélenchon, fostul lider al La France Insoumise care a trebuit să facă un pas în spate din cauza controverselor care îl înconjurau, s-a oferit deja public.
De acum, prea multe variante nu mai sunt, odată ce scena politică franceză a fost împărțită în trei, comuniștii, lepeniștii și macroniștii.
NFP a spus răspicat că nu face alianță la guvernare cu Raliul Național, Marine Le Pen a spus, la rîndul ei, că guvernează doar dacă deține majoritatea absolută în parlament, ceea ce nu s-a întîmplat, iar Emmanuel Macron va trebui să găsească soluția de a guverna țara după alegeri; deocamdată, premierul francez Gabriel Attal, a anunțat oficial aseară că demisionează.
Ca să ne facem doar o idee: ne amintim cu toții ce mișcări violente a declanșat, în Franța, noua lege a pensiilor asumată de Macron anul trecut. Ei bine, un punct forte al NFP este abrogarea legii respective, adică un upercut în bărbia președintelui. De altfel, chiar aseară Melenchon i-a cerut public demisia lui Macron, ceea ce nu e un semn de pace.
La ora redactării acestui text, la cîteva zeci de minute după anunțarea exit-pollurilor, deja începuseră mișcările violente de stradă, exact ingredientul care mai lipsea situației tensionate de la Paris.
Singura putere nucleară din UE intră pe un teren extrem de mlăștinos, care ar putea aduce o nouă dizolvare a parlamentului în toamnă, dacă criza nu va fi soluționată.
Cu ce defilează extrema-stîngă, în program:
# Sprijin major pentru Ucraina, inclusiv livrarea de arme; anularea datoriei externe ucrainene.
# Recunoașterea unui stat palestinian și cererea de încetare a focului în Gaza; ruptură cu guvernul Netanyahu; eliberarea prizonierilor politici palestinieni; embargo pentru arme vîndute Israelului.
# Abrogarea reformei pensiilor și revenirea la pensionare la 60 de ani. Reintroducerea criteriilor pentru munca grea.
# Reintroducerea impozitului de solidaritate pe avere.
# Consolidarea impozitului progresiv pe venit prin crearea a paisprezece categorii de impozitare; impozitarea superprofiturilor; reforma impozitului pe moșteniri; creșterea contribuției sociale generalizate și eliminarea impozitului unic.
# Indexarea salariilor cu inflația; reevaluarea vîrstei minime pentru pragul sărăciei; plafonarea prețurilor la produsele esențiale (alimente și energie)
# Sfîrșitul acordurilor de liber schimb la nivelul UE; reforma politicii agricole comune; supraimpozitarea celor bogați la nivel european pentru a consolida bugetul UE.
# Plan climatic care vizează neutralitatea carbonului în 2050.
# Stabilirea unui moratoriu asupra proiectelor majore de infrastructură rutieră.
# Accelerarea renovării clădirilor publice.
# Refuzul privatizării hidrocentralelor.
# Anularea reformei globale a sistemului de învățămînt („Șocul cunoașterii” ) inițiată de guvernul Gabriel Attal; păstrarea autonomiei educaționale a personalului didactic, reevaluarea grilelor de salarizare, reducerea numărului de elevi per clasă și consolidarea medicinei școlare; învațămînt complet gratuit în cadrul scolii (cantină scolară, rechizite, transport, activități extrașcolare).
# Impozitarea superprofiturilor agroindustrialiștilor și comercianților;
# anularea Acordului de Liber Schimb între UE și Canada (CETA);
# interzicerea importului oricăror produse agricole care nu respectă standardele sociale și de mediu;
# abandonarea fermelor industriale, îmbunătățirea bunăstării animalelor și interzicerea creșterii în cuști.
Sunt doar cîteva dintre promisiunile NFP, frumoase pe hîrtie, dar, conform multor specialiști reputați în economie, extrem de greu spre imposibil de transpus în realitate într-o Franță care se prezintă cum se prezintă la ora actuală.
Nu ne rămîne decît să vedem în ce măsură exit-pollurile de aseară, care fac Parisul să ardă deja, vor fi confirmate de numărările de voturi și pe ce drum va apuca de aici încolo unul dintre cei doi piloni pe care se sprijină UE.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics/ro
