Are fantezii erotice ba cu UE, ba cu NATO

Are fantezii erotice ba cu UE, ba cu NATO

3 218

Ca să nu încurc ițele de viitor ale unui aspirant la fotolii mondiale, procedez umoristic, străduindu-mă să nu sar casa degeaba ca iada, să n-o iau pe miriștea criticii fără scop, ci spre un discurs credibil, sub mantia unui umor mai puțin încercat. Cînd un președinte de stat nu-și ia pastilele la timp, face jocuri de glezne periculoase pentru țara sa, are visuri de groază, fantezii erotice în paturi străine și „dansează cum îi cîntă alții tra-la-la.
E și cazul „elitei” KWI care are visuri secrete ba cu NATO, ba cu Europa antisuveranistă. Termenul „elităˮ a fost aruncat în derizoriu, atîta vreme cît vorbim de o sită a recrutării absconse. Î
n Europa și în lume „elitele” se recrutează de către înalții recrutori, potrivit unor criterii impuse de aceștia, formatîndu-le ca viitori soldați-roboți, spre a le sluji interesele.
Șanse ca președintele-voiajor să ajungă în unul din cele două paturi de pe „centura europeană” sau în haremul elitei mondiale există, însă totul se joacă, se cerne, pînă în ultimul moment, recrutarea și negocierile fiind cu mult mai sofisticate, mai acerbe decît se vorbește în presă.
Aflat acum pe banca de rezervă, mulți cred și consideră că Iohannis nu trebuie să facă parte din cele două scenarii, însă cum toți impostorii sînt recrutați pentru fotoliile cheie ale scenei europene și mondiale, un exemplu fiind Koveși, nu va fi de mirare dacă va fi îmbrăcat în uniforma camuflată a unei înalte porți. În alchimia haosului general, totul este posibil.
Admițînd, ipotetic, că va fi preferat de creatorii Marelui Bordel European, atunci vom primi pe bandă rulantă de la Bruxelles piroanele și sicriele destinate nouă, iar pentru UE cheltuieli uriașe pe vacanțele exotice ale cuplului.
Nu-i așa?, să simtă și ei pe pielea lor beneficiile unor programe precum cele aplicate românilor prin „România lucrului bine făcut” și „România educată”.
Studiați-i bine pe cei care au condus de-a lungul vremii UE.
Același profil, aceeași croială ieftină, dar cu tăietură periculoasă. În plus, ar fi un motiv de mîndrie națională să-l vedem făcînd naveta Bruxelles-Sibiu cu o aeronavă personală.

KWI-NATO-UE 2024

Dacă rămâne afară din cărți, i se vor reactiva dosarele spălate și îl așteaptă suprema judecată. De această dată, una corectă.
Adio „șase case”! și rejudecarea altor dosare, printre care și procesului privind încălcarea prevederilor Tratatului de armistițiu dintre România și Aliați din 12 septembrie 1944.
Declarația de presă a președintelui din martie anul curent, aceea că nu există un concurs pentru șefia NATO, dar, cu toate acestea, citez, „am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO”, a stîrnit reacții critice și de uimire, dar și concluzia că Iohannis vrea un fotoliu oriunde pe afară, care să îl pună la adăpost  de dosarele ținute sub cheie. 
Problema mare pentru Iohannis este că SUA, Anglia, Franţa și Germania au anunțat că îl susţin pe premierul olandez demisionar Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg la şefia NATO, plasîndu-l pe acesta într-o poziţie puternică pentru a veni la conducerea alianţei transatlantice, deși în discuții informale recente a fost vehiculat şi numele lui Klaus Iohannis, scrie Reuters.
Cu sprijinul Washingtonului – putere predominantă a NATO -, dar și al celor trei mari ţări europene şi al altor 16 membri NATO, Mark Rutte se află într-o poziţie dominantă, iar rivalul său Iohannis s-ar confrunta cu o luptă dificilă.
Nu că Rutte ar fi mai competent, ci, fiindcă sluga tot slugă rămîne! În astfel de piese de teatru orice titlu ar purta ele, eroul principal rămîne un caz patologic de sublim vînzător de ţară.
Amestecat în toate problemele de pe meridiane, prefăcut a nu şti că UE nu-i o organizaţie caritabilă, ci una 100% capitalistă, bazată pe profit, unde România are statut de „donator”, indispensabil fuziunii de orice natură şi confuziunii, „frămîntat” cu ardoare de problemele interne și externe, ramificat în bişniţăriile SUA-Ucraina cu armament de rang înalt, actorul complice multilateral este catalogat de către miopi și lingăi drept „patrimoniu naţional” intangibil.
De aceea nu poate fi îndepărtat prea uşor de Putere. Dar KWI nu e nici pe departe piesă de patrimoniu, cu atît mai puțin, național.
Cinism, orgolii, trădare, nepăsare, vînzare, batjocură, manipulare, dezbinare, ghinion. La atîta pare a se mărgini spectacolul celor două mandate ale sale, căruia îi mai adăugăm  visurile sale erotice cu UE și NATO, al căror bilet îi poate costa extrem de scump pe români.

Autor: Maria Diana Popescu
Aranjament grafic – I.M.
Caricatura – Adrian Bighei
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

  1. Sa-l critici pe Iohanis pentru diverse greseli in politica este normal , dar sa-l critici ca vrea sa obtina o functie europeana inseamna ca esti prost sau nebun . cucoana care a scris cred ca are kkt in loc de creier .

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.