Are un salariu de 40 milioane de dolari pe an
Fernando Alonso nimeni altul decat campionul mondial de Formula 1, va fi cel mai bine platit pilot al acestei competitii, in 2007, conform presei spaniole. Pana acum se credea ca Raikkonen a mostenit acest statut de la Michael Schumacher, insa cotidianul spaniol AS, sustine ca noul salariu al finlandezului este eclipsat de cel al spaniolului.
Astfel, Alonso va avea un salariu anual de 40 de milioane de dolari, fata de 24 de milioane, cat va castiga Raikkonen la Ferrari. AS adauga ca Michael Schumacher a avut, in ultimul sau an la Ferrari, un salariu de 46 de milioane de dolari. Intre timp, exista zvonuri ca Alonso isi va schimba totodata si culorile de pe casca, inlocuind culoarea albastra cu argintiu. Aceasta deoarece albastrul este asociat puternic cu Renault, fosta echipa a lui Alonso.