ARIS: Strainii amana planurile de investitii

ARIS: Strainii amana planurile de investitii

0 269

O mare parte a companiilor straine amana, pentru moment, planurilor de investitii in Romania, din cauza crizei financiare, determinand pe termen scurt un ritm moderat de crestere a investitiilor straine directe, a declarat pentru MEDIAFAX Monica Barbuletiu, inainte de a parasi conducerea ARIS.
„In conditiile globalizarii si participarii active la circuitul economic mondial, Romania nu poate ramane neafectata de criza economica si financiara internationala. In prezent, in contextul mondial caracterizat de cresterea costului finantarii, la nivelul ARIS resimtim o atitudine de expectativa a partenerilor straini, concretizata in special in amanarea luarii deciziei de a investi in anumite proiecte sau intarzierea inceperii unor lucrari de investitii”, a afirmat Barbuletiu, care a condus, pana vineri, din functia de vicepresedinte, Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS).
Ea a precizat ca ARIS a primit comunicari oficiale din partea a trei companii in acest sens, care aveau in vedere investitii de ordinul zecilor de milioane de euro, in domeniul componentelor auto si in industria prelucratoare.
Doua dintre aceste companii au luat decizia de a investi in Romania, au achizitionat deja terenul si urmau sa inceapa constructia unitatilor, iar una dintre ele trebuia sa anunte in aceasta perioada daca va investi pe piata locala.
„Daca ne uitam la activitatea ARIS din ultima perioada si o comparam cu cea dinainte de perioada crizei financiara, cand aveam foarte multe intalniri cu investitori si abia puteam face fata, putem spune ca acum toata lumea este in asteptare. Avand in vedere ca 60-70% din investitorii din Romania provin din Uniunea Europeana, situatia este explicabila avand in vedere conditiile de pe aceste piete”, a aratat Barbuletiu.
Ea a adaugat ca, in contextul actual, investitorii straini solicita din ce in ce mai mult acordarea de ajutoare de stat din partea autoritatilor.
In opinia sa, in viitorul foarte apropiat autoritatile romane ar trebui sa puna accent pe atragerea de investitori din Asia si Orient, zone mai putin afectate de criaza financiara.
„Lucrurile stau mai bine in Orient si sunt multi amatori sa investeasca in Romania, dar mai ales in domeniul imobiliar. Desi ARIS nu a pus accent pe astfel de investitii, in contextul actual nu cred ca suntem in pozitia de a selecta investitiile, asa ca orice proiect care aduce bani in Romania este bun”, a aratat Barbuletiu.
In opinia sa, pe termen scurt, din cauza crizei financiare ritmul de crestere a investitiilor straine directe atrase de Romania va fi moderat, insa dupa incetarea crizei Romania va primi fluxuri semnificativ marite de investitii.
„In prezent, investitorii doresc si sunt nevoiti sa realizeze mai mult decat oricand investitii eficiente. Romania detine un avantaj strategic semnificativ in aceasta privinta prin costul scazut al fortei de munca comparativ cu celelalate tari ale UE. Dar in acest moment nu putem face estimari concrete privind valoarea investitiilor atrase de Romania in 2009”, a mai spus Barbuletiu.
Cea mai mare potentiala investitie anuntata pana in prezent, in valoare de cinci miliarde de euro, este constructia unui combinat siderurgic de catre Voestalpine. Compania austriaca analizeaza mai multe optiuni in privinta tarii in care va fi realizat proiectul, insa a amanat pentru 2009 luarea unei decizii privind investitia, din cauza crizei de pe pietele financiare si a incertitudinii legata de dezvoltarea economica globala.
Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, investitiile straine directe au totalizat in primele zece luni 8,157 miliarde de euro, in crestere cu 37% fata de perioada similara a anului trecut, cand au insumat 5,958 miliarde de euro, atingand astfel tinta progozata de ARIS pentru intregul an 2008.
ARIS estimeaza pentru acest an un nivel de peste opt miliarde euro, in timp ce ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a prognozat zece miliarde euro. In 2007, Romania a atras investitii straine de 7,25 miliarde de euro.
Barbuletiu a cerut premierului Calin Popescu Tariceanu, saptamana trecuta, sa o elibereze din functia de vicepresedinte al ARIS, preferand sa se retraga din Guvern decat sa fie inlocuita de viitorul Executiv. Ea conducea practic ARIS, in lipsa unui presedinte al Agentiei. Cererea Monicai Barbuletiu a fost aprobata, vineri, de premier.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.