Arta in ospicii
Octavian Paler obisnuia sa nu creada ca tot ce vine din America este bun, permitandu-si chiar sa nu considere hamburgerul delicatesa ce face din el regele meniurilor peste Ocean. Neadecvarea domnului Paler la civilizatia americana, fie ea si condimentata cu toate mirodeniile, nu tinea, cu siguranta, exclusiv de gastronomie. Domnia sa refuza probabil, in timp ce se abtinea sa muste din chifteaua simbol al globalizarii, un tip de autosuficienta hegemonica promovata de partea americana. Dar si – sau mai ales – un model de slugarnicie insusit de natiuni cu infinit mai multa istorie in spate decat Lumea Noua, hipnotizate de stralucirea licuriciului cel mare, vorba unui presedinte suspendat.
Daca nu s-ar fi grabit sa se mute in steaua in care locuieste acum, criticul de arta Octavian Paler ar fi avut un motiv in plus – desi deloc culinar – sa nu-i aiba la stomac pe americani. Un grup de specialisti de la Universitatea Stanford, studiind tablourile lui Claude Monet, a stabilit in urma cu doua zile ca parintele impresionismului isi datoreaza geniul exclusiv unui defect de vedere. Potrivit parerii avizate a cercetatorilor din State, tusa inconfundabila a panzelor celebrului francez este efectul de opacizare de care suferea cristalinul ochilor sai. In logica americana, Monet nu ar fi pictat in maniera in care a facut-o, schimband cursul istoriei artei, din consecventa cu viziunea sa artistica ci pentru ca, miop fiind, chiar vedea lucrurile in ceata ce irizeaza din panzele sale impresioniste si impresionante.
Verdictul dat de oftalmologii americani lui Monet, pe langa mizeria deversarii in medical a unui caz de genialitate, a avut totusi o parte buna. Mi-a reamintit indignarea sublima in patetismul ei cu care Paler chestiona obisnuinta mediocritatii de a reduce exceptia din zona artelor la patologic. In minunatul volum „Scrisori imaginare”, scriitorul si criticul Paler s-a folosit de pretextul epistolelor inchipuite pe care le-a trimis catorva mari spirite ale culturii occidentale pentru a taxa prejudecati si a corecta mistificari. In scrisoarea pe care i-o expediaza „domnului Camus”, Paler chestioneaza mitul lui Sisif, asa cum este vazut acesta de solarul scriitor francez. Un nou pretext pentru a face o incursiune in istoria unor alte nedreptati pe care contemporanii le savarsesc la adresa coetanilor lor, atinsi de aripa geniului. „Ni s-au facut – spune Paler – liste intregi cu participarea suferintei la istoria artei si literaturii”. „…nebunia lui Van Gogh a devenit o problema mai interesanta decat arta lui Van Gogh” (de la pictorul ce-si retezase o ureche a imprumutat Paler ideea mutarii intr-o stea dupa trecerea in nefiinta). „Intregi capitole din istoria culturii sunt transferate astfel istoriei medicinii”, denunta Paler mai departe lejeritatea taxologica a umanitatii timorate de vecinatatea geniului.
Asa cum o insira Paler, lista „celor despre care ni se reaminteste ca au murit nebuni, ca s-au sinucis, ca au suferit de diverse boli” nu e doar lunga, dar adauga ceva la scandalul din momentul intocmirii ei. „Homer orb, Pascal suferind de migrene ingrozitoare, Rousseau victima a ereditatii, Nerval nebun spanzurandu-se, Keats rapus de tuberculoza, Horderlin si Nietsche murind nebuni, Leopardi urmarit de melancolie neagra, Proust retras in boala si singuratatea sa, Dostoievski scriind intre crize de epilepsie, Toulouse-Lautrec infirm si band, Goya intemnitat in surzenie, Byron schiop, Gogol nebun, Kleist sinucigandu-se, Pavese la fel”.
Geniul s-a dovedit, in toate epocile, o exceptie dificil de gestionat de catre restul muritorilor; noi, romanii, nici nu trebuie sa facem un efort de imaginatie prea mare pentru a masura singuratatea luciferita a creatorului inzestrat. Ajunge sa-l citim pe Eminescu si sa ne infioram de solitudinea inghetata la care e condamnat Hyperion.
Nu cred ca specialistii americani, de la Stanford sau de aiurea, au auzit vreodata de Octavian Paler, Lisa – Romania. Cu atat mai putin probabil este sa-i fi citit cartile. Dar le-ar trebui niste motivatii stiintifice beton pentru ca cercetarile lor sofisticate sa contrazica interogatia amara a necunoscutului Paler, cea din epistola catre Albert Camus: „Dar ce vor cei pentru care capodopera e o problema de sanatate si geniul o forma clinica? Si care cred ca arta ar trebui studiata la Facultatea de Medicina si exemplificata in ospicii?”
