AS ,,Steagu Roşu” Braşov a obţinut o victorie muncită la Zărneşti şi a devenit lidera campionatului!
În etapa a treia a Ligii a patra braşovene de fotbal, s-a disputat în devans meciul derby, între primele două clasate, Olimpic Zărneşti şi AS ,,Steagu Roşu” Braşov. Partida, disputată pe stadionul aflat într-un cadru de vis, asigurat de munţii din jur, a fost destul de anostă în prima repriză, fără prea multe ocazii. Totuşi, în primul minut de prelungire, s-a înscris unicul gol al meciului, de către AS ,,SR”, prin Vârlan, care a transformat impecabil o lovitură liberă de la 23 metri, lateral : 0-1!
Repriza a doua a fost mai animată şi a debutat cu două ocazii foarte mari ale oaspeţilor, care nu au reuşit să-şi asigure liniştea…Ultimele 20 de minute ale meciului au aparţinut în totalitate echipei din Zărneşti, care a atacat în valuri dar a avut o singură ocazie mai clară. ,,Stegarii”, avându-l între buturi pe experimentatul Mutu, s-au apărat exact şi au conservat rezultatul, care îi propulsează pe prima poziţie a clasamentului, cu maximum de puncte, 9.
AS ,,SR” Braşov : Mutu – Rusu, Alupei (Căpăţână), Poenaru, Codreanu (Burlacu) – H. Popa (Andrii), Cocan, Vârlan – Fânariu (Bodean), Damian.
În următoarea etapă, AS ,,SR” Braşov va juca acasă, cu Inter Tărlungeni (vineri, 8 septembrie).
Petre Lucian, antrenorul echipei braşovene : ,,A trecut hopul cu Zărneşti şi mă bucur pentru rezultat, pentru că la joc mai avem multe de pus la punct. Îi felicit pe băieţi, pentru că au alergat cât au putut, pentru că la acest moment atât se poate. Eu zic că puteam încheia jocul mai repede, pentru că am avut două-trei ocazii clare în repriza a doua. Una peste alta, sunt trei puncte muncite”
La final, jucătorii şi suporterii lor au fraternizat, au cântat şi au agitat steagurile ,,galben-negre”
D. D.