Asigurarea locuintelor
Un cunoscut cotidian brasovean are o rubrica-sondaj in care cititorul este rugat sa-si exprime parerea asupra unor probleme de interes comun. Respondentul nu trebuie sa lungeasca povestea, ci sa raspunda simplu: da, nu, nu stiu. Dupa care se stabileste procentajul.
Rubrica poarta titlul „Exprima-ti opinia!”, iar una dintre temele propuse era urmatoarea, inspirandu-mi materialul pe care il prezint mai jos: „Este corect ca asigurarea locuintelor sa devina obligatorie?”
Nu am raspuns in niciun fel. Daca spuneam ca nu stiu, ar fi insemnat ca sunt prea tantalau ca sa ma implic, sa gandesc asupra unui subiect care ma atinge si pe mine. Iar ca sa raspund hotarat cu da sau cu nu ar fi insemnat sa nu tin cont de o serie de factori
Raspunzand afirmativ ar fi insemnat sa am in vedere o serie de posibile scenarii, avand ca final al piesei distrugerea locuintei, partial sau total. Si aici nu am gandit doar ca brasovean locuind la bloc, ci am incercat sa ma pun in situatii diferite, parte dintre ele avand deja un trecut.
Este vorba in primul rand de diferite calamitati mai mult sau mai putin naturale: inundatii, alunecari de teren, incendii – se stie ca, si daca arde cu doua-trei etaje mai sus, apa pompierilor iti distruge si tie, in procentaj oarecare, locuinta. Sa nu uitam nici de prognozatele cutremure, care, chiar daca pana acuma nu au produs mari pagube la Brasov, de pilda, o pot face in viitor, chiar si numai crapandu-ti asa, acolo, un perete sau doi, ca sa ai aer conditionat de starea vremii. Nu trebuie sa uitam nici diferite alte incidente sau accidente: iti intra vreun nebun cu masina in casa, pica vreun avion peste tine, vecinului ii explodeaza butelia, si alte si alte posibile intamplari de care acuma nu-mi aduc aminte. Daca esti asigurat, te duci frumusel la firma asiguratoare si ceri banutii ca sa-ti repari belelele. Daca nu esti asigurat, dai din colt in colt, plangi, te vaiti, dar nimeni nu te ajuta. Dovada? Se cunosc destule cazuri, cu inundatiile, cu alunecarile de teren din vointa naturii, etc., dupa care oamenii au ramas pe drumuri, la mila unor autoritati injurandu-te de deranj.
Raspunzand negativ, ar fi insemnat sa am in vedere cel putin doi factori:
– mie nu mi se poate intampla nimic
– experienta, nu neaparat pe propria piele, ci a altora trecand prin intamplare si avand de lucru cu asiguratorul.
Se stie ce repede iti inhata banii, si ce greu ii scoate sa ti-i dea. Si nici atunci nu la nivelul sumei la care se ridica pretentiile tale, conform contractului, caci aceste societati de asigurare stiu sa-si potriveasca in asa fel plapuma, incat numai ele sa aiba loc sub ele. Si in acest sens stau dovada zeci si zeci de cazuri, petrecute in imprejurari neimplicand vointa pagubitului.
Apoi ma mai intreb: eu dau banii acolo, ca sa ma asigur. Dupa care banii mei sunt bagati ori in banci clocind dobanda, ori in afaceri producand profit. Deci exista un profit, insa unul din care eu nu pup nimic. Asa ca banii, dati de asigurat, pentru el se duc pe apa sambetei, folosind doar societatii de asigurari si statului, prin mecanismele financiare.
Si atunci sa nu ma intreb: la ce sa le dau astora bani? Mai bine imi iau ceva cu ei, ca tot nu o duc prea stralucit. Si poate nu o pica vreo belea chiar pe mine.
Iata doua variante, care se pot comenta si dexvolta aproape la infinit.Problema este insa aceea ca statul, prin specialistii sai, sa puna putina ordine in sistemul de asigurari, pentru ca acestea sa devina si atractive, dar si bilateral folositoare in perspectiva.
In lipsa unor asemenea deziderate nu pot raspunde la intrebarea din inceputul acestui material nici afirmativ si nici negativ.
Dan Bota
