Asociatia „Catharsis” va da Guvernul Ponta in judecata

Asociatia „Catharsis” va da Guvernul Ponta in judecata

0 685

Decizia vine dupa modificarea Legii Adoptiei, care nu a adus nicio imbunatatire in viata copiilor abandonati. Presedintele asociatiei brasovene crede ca, in spatele tergiversarii legislative de atatia ani, exista personaje interesate sa-i tina in continuare pe acesti copii in sistemul de protectie sociala

Decizia vine dupa modificarea Legii Adoptiei, care nu a adus nicio imbunatatire in viata copiilor abandonati. Presedintele asociatiei brasovene crede ca, in spatele tergiversarii legislative de atatia ani, exista personaje interesate sa-i tina in continuare pe acesti copii in sistemul de protectie sociala.
Legea adoptiei a fost modificata in octombrie 2009 si in noiembrie 2011. In 2013, de la Brasov a fost inaintata in Parlament o propunere legislativa realizata de 33 de ong-uri privind adoptia in Romania. Desi a fost avizata favorabil de Consiliul legislativ al Parlamentului in iulie 2013, propunerea a fost respinsa de Guvern. Pentru motive nefondate, spune presedintele Asociatiei „Catharsis”, Azota Popescu, care considera ca Guvernul ii neglijeaza pe acesti copii si ca exista un interes special al cuiva din Guvern sa-i mentina in sistemul de protectie sociala, ceea ce inseamna o crima morala.
La data de 16 septembrie 2015 s-a aprobat un proiect de modificare a Legii Adoptiei care, de fapt, nu a schimbat nimic in interesul copiilor abandonati. Catharsis are in evidenta multe cazuri in care copiii puteau fi adoptati de familii daca legea ar fi permis acest lucru si nu era deficitara. Foarte multe cupluri din Italia, Spania si Elvetia au avut intentia de a adopta copii din Romania, insa au renuntat cand au constatat ca formalitatile se intind pe ani intregi.
Chiar daca rudele de pana la gradul al IV-lea renunta la copil, legea din Romania prevede ca dupa alte sase luni, acestia sa fie intrebati din nou daca vor sa aiba grija de copil. Plasarea de la varste fragede in f amiliile de asistenti maternali, si ulterior, mutarea lor in centre de plasament, intr-o perioada scurta de timp, le dau viata peste cap copiilor si-asa batuti de soarta.
Pentru ca modificarea superficiala a Legii Adoptiei incalca drepturile copiilor la adoptie si nu urmareste interesul superior al copilului, presedintele Catharsis va da Guvernul in judecata.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.