Astăzi este Ziua Imnului Național, născut la Brașov
Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române” a fost cântat prima oară la Braşov, în iunie 1848; în1998, însă, Parlamentul a decretat ziua de 29 iulie drept Ziua Imnului Naţional. Prof. dr. pr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şchei, consideră că decizia Parlamentului este o eroare și o nedreptate făcută Braşovului şi braşovenilor
Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române” a fost cântat prima oară la Braşov, în iunie 1848; în1998, însă, Parlamentul a decretat ziua de 29 iulie drept Ziua Imnului Naţional. Prof. dr. pr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şchei, consideră că decizia Parlamentului este o eroare și o nedreptate făcută Braşovului şi braşovenilor.
Raportul nr. 10 din 30 iulie 1848 al Comisarului extraordinar al Districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din lăuntru al Ţării Româneşti, relatează sărbătoarea prilejuită de aprobarea Constituţiei şi sfinţirea steagurilor naţionale la Râmnicu-¬Vâlcea, în 29 iulie 1848. Atunci ar fi fost prezent şi Anton Pann, care a cântat „un prea frumos cântec”.
Se pare, însă, că acest cântec patriotic intonat la Râmnicu-Vâlcea, nu este «Deşteaptă¬-te, române!» ci unul dintre cântecele care circulau în atmosfera de efervescență revoluționară din acea vară.
Pentru a se crea ambianţa întâlnirii dintre revoluţionarii munteni şi moldoveni veniţi de la Blaj, de pe Câmpia Libertăţii, la Braşov, protopopul Bonifatie Pitiş a solicitat concursul poetului Andrei Mureşianu, înrudit cu el, şi al lui George Ucenescu, dascălul de cântări şi psalt al Bisericii Sfânta Treime – Tocile.
Potrivit prof. dr. pr. Vasile Oltean, poetul Mureşianu a cunoscut mai întâi melodia de la Ucenescu şi apoi şi-a formulat conţinutul poeziei. Cel care a adaptat versurile la melodia «Din sânul Maicii mele» – o priceasnă bisericească – a fost George Ucenescu şi tot el a răspândit-o.
Vifor Rotar
Andrei Mureșanu!!!!
https://en.wikipedia.org/wiki/De%C8%99teapt%C4%83-te,_rom%C3%A2ne!