Ăştia sunt, cu ei defilăm!
O masă de manevră.
Ne tot văicărim că ne lipsesc candidaţii valabili la preşedinţie. Că nu avem între cine alege. Că, vai, mediocritatea lor, a tuturor, îi descalifică. Bieţii, nici măcar nu miros istoria, darmite să o pipăie, să o gâdile puţin la subsuori, să scoată de la ea un zâmbet, o speranţă de viitor pentru nătângii care suntem şi care orbecăim în ceaţa promisiunilor lor băşcălioase făcându-ne că nu pricepem cât de proşti ne cred.
Asistăm la agonia democraţiei. Vocea poporului ne sparge timpanele cu mugetele unei suferinţe de neîndurat. Toţi caută disperaţi anestezice pentru durerile lor. Îi doare sărăcia, îi doare înstrăinarea, îi doare neînţelegerea lumii în care au ajuns să trăiască şi pentru care sentimentele elementar – umane, altădată sfinte, nu mai contează.
Voinţa celor mulţi! Doamne fereşte de aşa ceva în punctul în care a ajuns lumea de azi.
Stratificarea socială şi-a atins maximul ei de fragilitate. Deasupra o pojghiţă cât foiţa de ceapă de descurcăreţi specializaţi în acaparări de tot felul şi sub ea oala sub presiune a revoltaţilor care nu prea mai au ce pierde. Războaie, atentate, terorism, crime domestice, crime in orb, violenţă generalizată – obsesia salvării prin distrugere totală, după care o nouă ordine – iată doctrina de azi a clasei năucitor de majoritară de pe planetă.
Nici noi n-aveam cum să scăpăm acestui tsunami. Şi n-am scăpat!
Cu un preşedinte fără valoare şi fără valori, cu o clasă politică aleasă după slabiciuni şi condusă, prin şantaj, de oculţi specializaţi în “optimizări juridice”, suntem ce merităm să fim: o masă de manevră.
Vin alegerile.
Ajungem din nou la virtuţile democraţiei. Să conducă voinţa poporului!
Chiar aşa? Zic din nou “Doamne fereşte” în condiţiile de acum.
Extremism nu înseamnă că 100 de sectari ies în stradă şi dau foc la simboluri. Nici că pensionari nemulţumiţi critică guvernul şi intră în greva foamei. Aceasta e normalitate, într-o lume diversă şi inechitabilă.
Extremism înseamnă când nişte partide, exploatând nemulţumirile populare, încearcă să învrăjbească societatea (şi aşa dezbinată) şi să-i manipuleze pe cei uşor de manipulat în direcţii periculoase pentru ţară.
Se pare că, împreună, belicoşii noştri lideri tari în gură ar strânge cam 30% din sufragii la parlamentarele care se apropie. Pe discurs anti NATO şi pro Rusia, pro case moca şi anti guvern. Dacă lor le adăugăm şi extremiştii sleiţi de conflicte interne de la polul opus, sa se tot adune 40%.
Până aici s-ar zice că, totuşi, nu trebuie sa fie panică. 40% extremism nu înseamnă 51%. Voinţa poporului poate fi încă ascultată. Trăiască democraţia! Atunci de ce “Doamne fereşte” să iasă precum vrea ea?
Pentru că ştiu cât de nefericite pot fi hotărârile luate la nervi. Deciziile de moment ale disperatului. Poporul român este azi nervos, dezorientat, cu moralul la pământ. Într-o astfel de stare poate greşi grav în ziua votului. Pe fond emoţional. Înţelegând sau neînţelegând contextul mai larg, dominat de grija legendară pentru capra vecinului, indiferent la ameninţările din jur.
Nu suntem în situaţia din 1989 când o schimbare de regim (revoluţie sau lovitură de stat) se desfăşura într-un climat geopolitic favorabil. Acum, geopolitic, suntem cu fitilul la cepul butoiului cu pulbere.
Mă obsedează de câteva zile privirea sumbră a unui lider de partid, candidat la prezidenţiale, şi mâna lui, cu linia vieţii la vedere, salutându-ne simbolic.
Mă gândesc ce-ar însemna ca ţara să încapă pe “mâna” unei astfel de priviri. Ceea ce se vede în poză e mult, exagerat de mult negru!
