ATACURI „TERORISTE” LA ADRESA UNOR EURO-PARLAMENTARI !!
Mircea Diaconu a răspuns ferm după ce a fost acuzat că, alături de alți europarlamentari, a semnat pentru ‘‘desființarea’’ României. Europarlamentari români au semnat pentru ”desfințarea” României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale – scria un site aproape anonim: expunere.com.
Iată ce a transmis public, vineri seară, Mircea Diaconu, în replică:
„Soacra mea, Dumnezeu s-o odihnească, din când în când devenea foarte gravă și îmi spunea:
„Mircică, să iei cutare medicament, să stai jumătate de oră pe nu știu ce parte și să dormi fără pernă. Asta e rețeta perfectă contra reumatismului!”
Fiindcă suna bizar, o întrebam: De unde știți chestia asta?”
Răspunsul ei: „Mi-a spus cineva în tren!”
Păi, dragii mei, dacă ăla din tren, deci Fluierică, un neica-nimeni, nu e în tren, e pe site, nu vi se pare că e aiurea să faceți ca soacra mea (!?) Adică să vă speriați că eu dezmembrez România, sau mai știu eu ce…?!
Sunt foarte mulți ani de când tot sunt scuipat, zgâriat, stropit cu mizerii și de cele mai multe ori nu am răspuns, n-am reacționat, exact ca să nu intind porcaria pe pereti.asta sivrea trenul de postaci!!
De când sunt aici, la Bruxelles, este a șaptea repriză. Ba eram un actor comunist care a fraudat alegerile, ba pledez pentru căsătoriile știți dvs care, ba sunt anchetat de… procuratura franceză alături de Marine le Pen etc. Pe unii i-am dat în judecată, dar, surpriză, instanța nu-i găsește, de importanți ce sunt. Sunt postaci !! Și atunci mă întreb cum de-i găsiți dvs. asa usor și cum de îi credeți !? Asta mi-e greu să înțeleg.
Ar fi două variante: una, să nu mai deranjez pe nimeni și cum spuneam când eram foarte supărat: să plec în munți. Iar cealaltă varianta ar fi să continui să fac și să pledez, cum o fac de vreo patruzeci de ani, pentru neamul meu și pentru ce cred că are sfânt și frumos și pentru care merită uneori să rabzi și mizeriile cu care te împroașcă mercenarii digitali. Să continui să fac tot ce pot ca țara mea să fie cu adevărat europeană, ca salariile noastre să fie ca ale lor, creditele pe care le luăm de la bănci europene să aibă aceleași dobânzi ca la ei, să stăm la masă cu ei și nu sub masă, să nu fim cetățeni de mâna a doua. Asta înseamnă că nu vreau dezintegrarea țării, ci integrarea ei.
Genul ăsta de atacuri sunt la fel ca cele teroriste care urmăresc să inducă panică și să-i facă pe oamenii civilizați să renunțe la valorile lor. Cred că singura formă de apărare este dimpotrivă să nu intrăm în panică și să nu renunțăm la valori. Dacă este așa, atunci aleg varianta a doua: nu voi renunța să vorbesc, să pledez pentru valorile în care cred și în care am fost crescut. Am spus-o foarte clar aici că Europa este vulnerabilă în fața valului migrator, exact pentru că au șubrezit valorile sale fundamentale care sunt familia și civilizația creștină.
L-am apreciat intotdeauna pe Mircea Diaconu pentru talentul sau actoricesc, dar nu l-am banuit a fi un adevarat maestru al
disimularii. A reusit ca in spatele unui indragit actor sa ascunda un oportunist inveterat, inseland fara pic de rusine sute de mii de cetateni onesti dar naivi. Personal am avut serioase indoieli in ceea ce priveste onestitatea dumisale. S-a spus despre el ca pe timpul revolutiei a fost vazut, uneori chiar impreuna cu sotia in cateva locuri unde normal, nu avea ce sa caute (ex. balcon CC). De asemenea s-a mai spus ca si-a promovat sotia cand era director la Bulandra si ca fica sa a fost angajata la Loteria Romana, unde nu avea ce sa caute, iar exemplele pot continua. Reale sau nu, aceste afirmatii trebuiau sa dee de gandit celor care l-au sustinut neconditionat. „Nu trebuie sa dam crezare la tot ceea ce spun oamenii, dar nici nu trebuie sa credem ca tot ceea ce spun oamenii este lipsit de temei” spune Kant sau pe romaneste, „Nu iese fum fara foc”. Exemplele
enumerate mi-au creat un soi de neincredere pe care nu am indraznit sa o manifest de teama de a nu comite o grava gresala fata de un indragit si talentat actor. Aceasta neincredere mi-a fost amplificata de un gest al sau nejustificat, in opinia mea. Demisia din PNL, pe motiv ca nu a fost inscris pe lisa acestui partid pentru cei propusi sa devina europarlamentari. La acea data nu putea vorbi de vechime in partid si nici despre servicii importante aduse partidului. Erau altii mai merituosi decat el, care nu au primit dreptul de a candida din partea PNL la acele alegeri. I-am inteles supararea, dar gestul sau mi s-a parut mult prea inversunat si justificat doar de obtinerea unei sinecuri la care cred ca ravnise inainte de a se incrie in partid. Gestul sau m-a convins ca este un oportunist.NU sunt inregimentat politic, nu am nici macar simpatii politice. Il cred pe MD ca este un om civilizat si ca are valori proprii, dar este clar ca acele valori nu sunt romanesti. Afirmand ca a fost crescut in spiritul acelor valori, nu face altceva decat sa recunoasca faptul ca tradarea a mostenit-o genetic. Pana sa ajunga europarlamentar si mai ales pe timpul strangerii adeziunilor nu si-a definit in mod onest „valorile” pentru care acum pledeaza. Integrarea europeana s-a facut prin expoatarea in necunostinta de cauza a poporului satul de comunism si de odioasa dictatura comunista. „Cozile de topor” (i-am numit pe politicienii care conduc tara de la asa zisa revoluti din decembrie 1989 pana in prezent) ale occidentului au implementat in Romania planurile de jefuire sistematica a tarii. Lumea „civilizata” cu care tanjiti sa stati la masa ne-a si ne distrug padurile, ne-a obligat sa ne instrainam pamanturile arabile (peste 1 mil.ha) la preturi de nimic, ne-a obligat sa „privatizam” industria (peste 1200 de obiective industriale distruse) si s-a „modernizam” agricultura pentru a importa alimente super chimizate si modificate genetic, ne-a transformat in groapa de gunoi a Europei. Astazi suntem o tara de consum in care poporul nu isi poate permite sa consume decat ce este mai ieftin si fireste mai prost-toxic. Domnule Diaconu, daca a-ti fi avut onestitatea sa ne fi spus in campania electorala
ca veti milita pentru „valorile” pe care le declarati in prezent ca va reprezinta si a-ti fi fost ales, nu a-si fi avut a va reprosa ceva. Asa cum va prezentati acum, cu emfaza, pentru mine, om de conditie modesta dar nu ignorant, dv. nu sunteti altceva decat o zoaie pe vitrina politicii romanesti (de la tradatorul basescu citire). RUSINE! Nu sunteti neam cu noi, cei care reprezentam tara. Sunteti neam cu Renate Weber, cu Soros si toate cozile de topor care tradeaza tara. Sa stiti ca in toata lumea tradatorii sunt urati chiar si de cei care ii folosesc. Asa sa va ajute Dumnezeu!
Mai nou in numele crestinismului, al drepturilor omului si tolerantei ni se pretinde, amenintati fiind cu taierea de fonduri europene, sa adapostim migranti din Orientul Mijlociu. Mila si compasiune trebuie sa isi afle salasul in sufletele fiecaruia dintre noi, dar nu trebuie sa ne impidice sa vedem ce se intampla in mari orase din Anglia, Franta, Olanda si chiar Germania, unde enclavele musulmane au devenit stat in stat si despre care madam Merkel niciodata nu vorbeste, cand impune amenintand, cote obligatorii, pe care tradatorii de la conducerea tarii le accepta fara comentarii desi stiu ca acestea sunt grea povara pentru o tara care nu poate asigura un trai decent propriilor cetateni.