Atelierul – o revista ecologista la Brasov
La Brasov, din initiativa unor fete intreprinzatoare, va fi lansat numarul patru al primei reviste ecologice si ecologiste din tara. In acest week-end, ineditul proiect sarbatoreste cea de-a patra editie a ei. Este vorba de revista Atelierul.
Caravana Atelierul va asteapta, asadar, in Brasov, la ceainaria Ceai et caetera, pe 25 septembrie de la ora 15:00, cu ocazia lansarii unui nou numar al revistei.
Chiar daca vara a trecut, cel de-al patrulea numar din Atelierul se incapataneaza sa ne reaminteasca de bogata natura si de florile acesteia.
Ba mai mult, in aceasta editie veti putea citi despre cum stilul de viata handmade se contopeste cu cel „eco”, despre ceaiuri si ceainarii frumoase, despre cat de usor este sa creezi refolosind unele obiecte, plus deja traditionalele tutoriale si interviuri cu artisti alesi pe spranceana.
Brasovul gazduieste lansarea numarului 4, in ambianta calda si primitoare a ceainariei Ceai et caetera, de pe strada Castelului nr 37.
Organizatorii promit sa-i intampine pe musafiri cu fursecuri si cupcakes facute de ei si va vor prezenta creatiile “naturiste” ale artizanilor locali. „Pentru cei curiosi si curajosi vom face ateliere eco-handmade, cu materiale reciclate. Si nu in ultimul rand, norocosii vor putea pleca acasa cu o creatie handmade castigata la tombola noastra.”, au mai adaugat acestia pe site-ul revistei.