Atentatul seamănă a complot, iar Joe Biden a instigator la asasinat

Atentatul seamănă a complot, iar Joe Biden a instigator la asasinat

1 64

Rămâne de văzut dacă instigarea la asasinat, explicită și neîndoielnică a președintelui Biden referindu-se la contracandidatul său, va fi luată în considerare de Justiția americană ca fiind instigare la crimă sub formă calificată. Pentru aceasta va trebui să se demonstreze că a existat un complot amplu ramificat pentru asasinarea lui Trump și că Biden a avut rolul său în organizarea acestuia, sau a știut de el. Altfel el se poate justifica oricând în fața Înaltei Curți a SUA că este senil și că nu știe ce vorbește, sau nu realizează implicațiile afirmațiilor sale delirante.
Poate deci aduce oricând proba, vizibilă pentru tot mapamondul, că nu e în deplinătatea facultăților sale mintale. Aspect pe care acum îl neagă cu vehemență pentru că mai speră să se conserve la putere în America. Și, pe lângă el și progeniturile, și nevastă-sa.
Vin tot mai multe luări de poziție și opinii ale unor specialiști în protecția demnitarilor înalți, ale unor criminaliști de renume, printre care și un român, care nu lasă vreo îndoială asupra faptului că ar fi fost de fapt un complot amplu regizat ca să pară o acțiune solitară a unui nemulțumit, teorie pe care am susținut-o la InfoBrașov imediat după tentativa eșuată de asasinat, făcând o paralelă cu atentatul similar asupra premierului Slovaciei, Robert Fico.
Bâlbâielile calculate ale Secret Service și ale FBI în anchetarea tentativei în discuție nu fac decât să întărească suspiciunile de complot asasin, care, dacă e real trebuie să fi avut sprijinul liderilor Partidului Democrat progresist din Statele Unite, altfel atentatul nu-și avea niciun sens logic. Democrați neoconservatori care nu se dau în lături de la orchestrarea de asasinate când e vorba să se mențină la putere, sau de a arunca planeta în aer, începând cu Ucraina, dacă le este folositor în afaceri.
Conform trendului anchetei în acest caz nu este exclus să fim martorii unor întoarceri spectaculoase a teoriei inițiale a terorismului domestic solitar, sau a unor mușamalizări grosiere determinate de presiunea Casei Albe, democrată deocamdată.

Ucideți-l pe Trump, pare a invita Joe Biden prezumptivii atacatori
Este timpul să-l ţintim pe Trump”, a declarat Joe Biden în cursul unei întâlniri cu donatori pe 8 iulie. O exprimare foarte criticată de la tentativa de asasinat împotriva lui Donald Trump de sâmbătă.
A fost o greşeală să folosesc acest cuvânt”, a declarat Joe Biden în interviul de la NBC. „Am vrut să spun, concentraţi-vă asupra lui, pe ceea ce face, pe măsurile lui, pe numărul de minciuni pe care le-a spus în timpul dezbaterii”, a adăugat Joe Biden. Preşedintele democrat a fost acuzat de republicani că are o responsabilitate în tentativa de asasinat împotriva lui Trump.
Premisa centrală a campaniei lui Biden este de a spune că preşedintele Trump este un fascist autoritar care trebuie oprit cu orice preţ. Această retorică a dus direct la tentativa de asasinare a preşedintelui Trump”, a declarat sâmbătă seara senatorul J.D. Vance, ales de Trump pentru funcţia de vicepreşedinte, potrivit Cotidianul.

Cel mai mare lunetist din lume acuză
Dallas Alexander este un veteran care a petrecut 14 ani în echipa de lunetişti a Armatei Canadei, însărcinată cu protejarea liderilor mondiali, inclusiv a premierului canadian. “Sunt foarte familiarizat cu astfel de lucruri și știu cum ar trebui să arate, iar ce sa întâmplat ieri, nu am nicio îndoială că atacatorul a avut ajutor de la o agenție, o organizație sau chiar guvern”, a transmis acesta într-un un videoclip pe care l-a postat pe profilurile sale de Instagram și X. Lunetistul Dallas Alexander susține că acesta nu ar fi trebuit să se poată apropia atât de mult de fostul preşedinte.
Imediat ce am văzut acea fotografie de sus a acoperişului şi am auzit ce au spus ei că s-a întâmplat, mi-am dat seama că ceva nu se leagă. Nu poți, în plină zi, să ajungi pe acoperișul unei clădiri care se află la doar câteva sute de metri distanță de fostul președinte. Nu poți ajunge în această poziție cu o armă în timp ce acesta ține un discurs. Nici măcar nu trebuie să fii lunetist pentru a-ţi da seama că primul lucru de făcut este să te uiți la acoperișurile din jurul unde se află persoana care se află în raza de acțiune a armei”, a spus Alexander.
Așadar, s-a întâmplat ceva, dar nu arăt cu degetul către nimeni. Este prea evident că tipul ăsta a avut ajutor de la alți oameni pentru a fi în acel loc, în acel moment. Ori cineva a închis ochii, ori a fost planificat strategic”, spune Dallas Alexander. El a mai adăugat că i se pare foarte ciudat că “cineva care este suficient de bun pentru a ajunge atât de aproape de cea mai dificilă țintă din întreaga lume să rateze acea țintă”. “Dacă ai abilitățile necesare pentru a ajunge acolo, evitând toată această desfăşurare de forţe de ordine, toate nivelurile de securitate, atunci vei avea abilitățile necesare pentru a nimeri ţinta. Pur și simplu nu are sens ce s-a întâmplat”, a mai explicat el, potrivit Daily Mail.
Glonțul destinat lui Donald Trump i-a șuierat acestia pe lângă obrazul drept și l-a lovit în ureche. Alexander a fost membru al unității de lunetişti JTF 2, care a bătut recordul de tras de la cea mai mare distanţă în 2017, folosind o puşcă McMillan TAC-50. Glonțul a parcurs 3,5 kilometri, zburând în aer timp de aproape zece secunde, înainte de a lovi și de a ucide un terorist al Statului Islamic în timp ce acesta ieșea din clădire și se îndrepta spre mașină, conform Fanatik, preluat de Hotnews.

Anchete dure la nivelul conducerii femeiești-Political Correct a Secret Service
Că doctrina progresistă a integraționismului, a desemnării pe cele mai înalte poziții a unor loaze doar pe criteriul apartenenței la grupuri minoritare, rasiale sau de sex, cu eludarea completă a principiilor axiologice, deci cele de valoare intrinsecă, este larg răspândită în America și produce daune ireversibile instituțiilor respective.
S-a văzut din prestația deplorabilă a Secret Service în cazul atentatului asupra lui Trump, serviciu de protecție condus de o femeie incompetentă.
Republicanii din Camera Reprezentanţilor intenționează să o aducă pe șefa Serviciilor Secrete, Kimberly Cheatle, pentru a da explicaţii în faţa Congresului, în cadrul a, ceea ce spun ei, că va fi un interogatoriu dur „Vom analiza, prin intermediul unei anchete independente, cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat şi vom face recomandări pe baza constatărilor pentru a ne asigura că aşa ceva nu se va mai întâmpla”, a afirmat responsabilul american în declaraţii citate de CNN. Secret Service din SUA, care se ocupă şi de securitatea lui Donald Trump, se subordonează direct departamentului de securitate al lui Mayorkas, potrivit Știri pe Surse.

Cercetător român infirmă teza simplistă a FBI
Profesorul Grigoraș a fost președinte al Rețelei europene a institutelor de științe criminalistice – Grupul de lucru pentru analiză audio și vorbire judiciară în perioada 2007-2009. Este membru al Audio Engineering Society (AES), al Academiei Americane de Științe Criminale (AAFS) – Secțiunea Științe Digitale și Multimedia; dar și la Grupul de lucru științific pentru dovezi digitale (SWGDE) – Comitetul audio.
Ce spune specialistul American de origine română: Primele trei focuri au fost în concordanță cu presupusa armă A, următoarele cinci au fost în concordanță cu presupusa armă B, iar „impulsul acustic” final a fost emis de o posibilă armă C, conform analizei audio realizată de românul Cătălin Grigoraș, directorul Centrului Național pentru Media și Criminalistică de la Universitatea Colorado din Denver și Cole Whitecotton, Senior Professional Research Associate la aceeași instituție. Fotografiile arată o secvență tipică atunci când un glonț supersonic trece pe lângă un microfon, înainte de „sosirea sunetului corespunzător exploziei botului”, a explicat și Robert Maher, care predă criminalistica audio la Montana State University, pentru CNN, potrivit Știri pe Surse.

Un polițist local a surprins atentatorul pe acoperiș, dar n-a alertat Secret Service
Presa americană relatează că un polițist local a urcat după atentator pe acoperișul încriminat dar ar fi făcut calea întoarsă după ce atentatorul l-ar fi amenințat cu arma. Problema sa este însă că n-a anunțat Secret Service, sau măcar poliția care se ocupa de eveniment, recunoscând doar ulterior contactul său cu tânărul atacator.
Un martor ocular a declarat pentru BBC că a văzut un bărbat înarmat târându-se pe acoperiș și a încercat să alerteze securitatea, fără succes aparent. Ceea ce înseamnă că forțele de securitate în general nu doreau să fie deranjate cu niciun fel de reclamații despre suspecți în apropierea tribunei lui Trump.
În mod lamentabil și ridicol șefii Secret Service susțin că există cauze oiective, cum ar fi un copac masiv, care le împiedica agenților serviciului de pază vederea spre acoperișul atentatorului, ipoteză considerată nevalidă de specialiștii în protecția președinților americani, chiar foști agenți ai Secret Service.
Și, ceea ce este și mai straniu și dubios este că FBI se încăpățânează să preia teoria Secret Service, potrivit căreia a existat doar un complex de conjuncturi nefavorabile și de cauze obiective independente de competența echipei de agenți însărcinați cu paza și protecția lui Trump, care au facilitat atentatul, fără a antrena responsabilitatea serviciului de protecție încriminat.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. si in sua ca si la noi justitia este infestata de sorosisti , nu are cine face dreptate …

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.