ATENTIE BRASOVENI – Cod Galben de lapoviță, ninsori și intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o nouă atenționare Cod Galben de precipitații sub formă de ploi, lapoviță și ninsori, dar și de intensificări ale vântului, valabilă în 27 de județe, timp de 24 de ore, începând din dimineața zilei de joi.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 noiembrie, ora 6,00 — 27 noiembrie, ora 9,00, precipitațiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor și se vor intensifica.
Județele vizate de atenționarea Cod Galben sunt: Brașov, Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Botoșani, Harghita, Neamț, Iași, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj și Sălaj.
Local, în Moldova și Transilvania și pe arii extinse în zona montană, vor fi mai ales ninsori și lapoviță, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali.
În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar și la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depășind la rafală 50 — 55 km/h.
ANM precizează că ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala și în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie, și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (25/26 noiembrie) în nord-est, centru, precum și în zonele de deal și de munte.
De asemenea, precipitațiile vor continua și în zilele care urmează și vor fi intervale în care ele vor fi abundente. AGERPRES