Atmosferă pe măsura ofertelor culturale la C’Art Fest

Atmosferă pe măsura ofertelor culturale la C’Art Fest

0 1007

Piesa ”Mă tot duc” a strâns la Căminul Cultural din Cristian peste o mie de persoane. Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu au urcat, pentru prima dată, pe scena C'Art Fest, într-o atmosferă incendiară

Piesa ”Mă tot duc” a strâns la Căminul Cultural din Cristian peste o mie de persoane. Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu au urcat, pentru prima dată, pe scena C’Art Fest, într-o atmosferă incendiară.
De câteva zile, Cristianul s-a transformat într-un loc unde cultura este la ea acasă.
C’Art Fest le oferă localnicilor și turiștilor 80 de ore de artă, de la teatru și film până la muzică, dansuri sau lansări de carte. Interesul spectatorilor locali şi din Braşov pentru festival a fost demonstrata încă o dată de piesa ”Mă tot duc”.
Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu au urcat, în premieră, pe scena C’Art Fest. Timp de o oră și jumătate, spectatorii i-au urmărit cu sufletul la gură pe cei doi actori români, impresionaţi de interesul celor veniţi la Cristian să participe la evenimente.
În doar patru ani, C’Art Fest a reușit să se transforme dintr-un mic festival care avea loc la Căminul Cultural, într-un eveniment care a cuprins toată comuna.
Până duminică, în cadrul C’Art Fest vor avea loc lansări de carte, ateliere de creație, proiecții de film, dar și concerte. Printre numele mari care vor urca pe scena festivalului se numără Florin Piersic Junior, Grigore Leșe sau Fanfara Ciocârlia.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.