Atunci când prostia prinde coajă!
Nimic nu este nimic mai frumos în sensul decadent- jegos al termenului decât prostia manifestată în numele libertății.
Estetica mizeriei. De aceea pedeofilii, rânjitorii cămătari, abjecții cu gulere albe, toți, dar toți au dreptate în numele noilor drepturi de nerefuzat promulgat de propagandă prin pacifismul ecologist progresist neo-marxist.
Majoritatea a ajuns o minoritate disprețuită și manipulabilă! Pentru pretorienii limbii române antamați de la birocrația excesivă a noului imperiu din U.E.
Româna pute dar romgleza zburdă într-o prostie nerostibilă.
Dreptul de a fi normal este interpretabil.
Neintrerpretabilul reprezintă argumentul forței discriminatorie ce se se bazeză pe lașitatea asumată a majorității.
Tristețea ființei incepe prin dezumanizarea persoanei.
Plecând de la această aporie putem înțelege involuția culturală bazată pe dezvoltarea structurală a tehhnologiei.
Suntem sclavii emitocoanelor, așa cum în urmă cu 30.000 de ani eram participanții peșterilor de unde visam eliberarea cioplită în grote. Atunci o făceam în peșteri, acum pe ultimul tip de Iphone prin emiticoane.
Evoluție? NU. Constanță întru prostie? DA!
Constanță în mediocritate, acest DAR marxist al infidelității intelectuale neasumate ce ne bântuie.
Totuși.
Mai avem o pojhiță de cultură ce ne apără de instincte grergare. Căci altfel rămânem un excrement inutil al istoriei pe care o ucidem în lumina iphonelor.
PS uitați-vă (și) la… O tempora o mores”!
Iulian Rinder
