Au inebunit liberalii? Proiect de lege cu sanctiuni pentru pacienții care nu se prezintă la medic!!
Deputații liberali Alina Gorghiu, Eugen Nicolăescu, Lucia Varga, Horia Cristian au depus la Parlament un proiect de lege privind activitatea de prevenție în sănătate, care prevede că românii care refuză să participe la programele de prevenție pot fi obligați să suporte, parțial sau total, costurile tratamentelor bolilor.
Potrivit proiectului de lege care se află în dezbatere publică până la 1 martie, prevenția se desfășoară în baza unei politici și a unei strategii pe termen mediu și lung, materializate sub forma unui program național de prevenție multianual, care are subprograme anuale.
Orice cetățean are dreptul de a refuza participarea la programele de prevenție, dar, în acest caz, spune proiectul de lege, poate suporta, parțial sau în totalitate, costurile tratamentului.
„Sau, altfel spus, (poate — n.r.) să refuze vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce, dar, totodată, prin contractul-cadru se poate impune asiguraților să suporte parțial sau total costurile tratamentelor bolilor care ar fi putut fi prevenite. Astfel, asigurații pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite. De exemplu, o pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul 3 care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să suporte o contribuție la costurile curative în cuantum de 10% sau 20%, dar fără a depăși anumite limite care se stabilesc prin contractul-cadru sau un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să se prezinte la controlul medical, solicitat de medic, poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic și tratament, inclusiv concediile de boală determinate. Intenția noastră este aceea de a crea inițial un mecanism de bonificații care să fie coroborat, în primă etapă, cu acțiuni susținute de informare a beneficiarilor despre măsurile de prevenție. Într-o etapă ulterioară, probabil într-un termen rezonabil de 5 ani, să fie implementate și aplicate măsurile penalizatoare”, spun inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.
Iniţiatorii legii prevenţiei îşi apără proiectul
130 de parlamentari vor ca românii care refuză în scris să participe la programele de diagnostic precoce să fie puşi la plată dacă apoi se îmbolnăvesc grav.
Iniţiatorii vin şi cu un exemplu. O femeie care află că are cancer la sân în stadiul III după ce a refuzat mamografia gratuită poate fi obligată să suporte o parte din costurile terapiei.
Proiectul PNL pentru prevenţia medicală vizează o viaţă mai bună pentru cetăţeni şi depistarea riscurilor de îmbolnăvire. A atras însă critici severe din primul moment. Şi medicii, şi pacienţii sunt de părere că sancţionarea bolnavilor va crea un sentiment de frustrare şi refuz. Eugen Nicolăescu, unul dintre iniţiatorii legii, îşi apără proiectul: ideea principală este că pacienţii care refuză analizele trebuie să îşi asume acest lucru. Ca în asigurările auto, a punctat el.
Probabil că ştiţi foarte bine că atunci când aveţi o problemă cu asigurarea auto, dacă vă prinde societatea de asigurări că aţi luat cam mult din ea, că aţi fost cam imprudent când aţi condus, vă creşte imediat poliţa de asigurare. Uneori se triplează în alte ţări. Aşa şi în alte ţări cu asigurări, spune senatorul PNL Eugen Nicolăescu.
Cum e la …altii?
In alte tari din Europa sunt unele constrângeri doar în cazul asigurărilor facultative de sănătate.
În Spania, situaţia stă cu totul altfel. Spaniolii nu sunt amendaţi dacă merg bolnavi la medic. În unele regiuni, însă, primesc după fiecare consultaţie o factură simbolică, cu cheltuiala pe care tocmai au provocat-o statului.
Nici în Germania nu există sancţiuni pentru pacienţii care nu participă la programele de prevenţie.
„Inainte de a crea sancțiuni pentru pacienții să le punem la dispoziție infrastructura medicală dezvoltată în toată țara”
Proiectul este criticat dur atât de asociaţiile de pacienţi, cât şi de medici.
Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, consideră că, înainte de a crea sancțiuni pentru pacienții care nu se prezintă la medic, trebuie să se realizeze cadrul legal și să le fie pusă la dispoziție o infrastructură medicală dezvoltată în toată țară.
El a precizat că nu susține și nu va vota inițiativa legislativă propusă de colegii săi liberali în Parlament, iar în cazul în care aceștia vor vota favorabil pentru o astfel de lege, își va depune demisia din funcția de deputat.
„Cred că, înainte de a crea sancțiuni pentru pacienții care nu se prezintă la medic, trebuie să le facem acestora un cadru și să le punem la dispoziție infrastructura medicală dezvoltată în toată țara, să încurajăm prezența medicilor în toate zonele țării prin majorări salariale și prin alte avantaje acordate de autoritățile locale, să dezvoltăm programe de screening la nivel național pe patologii cu risc de deces important”, a afirmat fostul demnitar pe pagina sa de facebook.
De asemenea, Bănicioiu consideră „inadmisibilă” atitudinea unor politicieni de a „agresa pacientul și de a crea noi instituții cheltuitoare de bani publici”, dar și ca „tot pacienții să suporte lipsa prevenției”.
„Mi se pare inadmisibil că tot pacienții să suporte lipsa prevenției, lipsa de efort a autorităților locale și centrale. Și tot inadmisibilă mi se pare atitudinea unor politicieni (unii au deținut portofoliul Sănătății, iar alții nu se pricep deloc în acest domeniu sensibil), de a agresa pacientul, de a crea noi instituții cheltuitoare de bani publici, în loc să sancționeze abaterile din sistem și să caute soluții! Cred că politicianismul și mai ales dilentantismul, care s-au manifestat cu această inițiativă legislativă, nu au ce caută în sănătate. (…) Văd că de construcția spitalelor regionale pentru care au fost alocați bani doamna Alina Gorghiu nu discută, de registrele de boală nicio vorbă, de majorarea salarială pentru medici de încă 25% ce trebuia acordată în acest an, nici atât. Când crede doamna Gorghiu că se va mai aplica încă o creștere de 25% la salariile medicilor? Ce se întâmpla cu proiecte precum Institutul de Cardiologie de la Fundeni și Institutul de Oncologie din Timișoara, observ că nu se regăsesc printre preocupările dumneaei”, a spus fostul ministru.
Proiectul se află în dezbatere publică până la sfârşitul lunii februarie.
Iniţiatorii si-au propus să îi cheme la discuţii atât pe reprezentanţii pacienţilor, cât şi pe cei ai medicilor.