Au murit pentru ca au dezvaluit secretele Revolutiei

Au murit pentru ca au dezvaluit secretele Revolutiei

0 224
Este parerea revolutionarului Ioan Demi despre mortile prin spanzurare care au pus capat vietii a doi fosti luptatori, la distanta de un an. Demi crede ca Nicolae Samson si Rab Arpadm, amandoi fosti vicepresedinti ai asociatiei conduse de Dorin Lazar Maior si apropiati ai acestuia, ar fi trait daca ar fi stiut sa taca. In vara anului trecut, mascatii descindeau la sediul din Brasov al asociatiei lui Maior, de unde ridicau calculatoare si saci de documente.
Revolutionarul Ioan Demi deplange moartea colegului sau Rab Arpad gasit spanzurat miercuri dimineata, in locuinta sa din strada Spartacus. Moartea lui Rab, fost vicepresedinte al Asociatiei Brasov Decembrie 1989 si apropiat al presedintelui Dorin Lazar Maior, survine in aproape acelasi conditii in care sfarsea in urma cu un an,  Nicolae Samson, un alt vice al lui Maior, gasit si el spanzurat intr-o hala dezafectata de pe strada Carpatilor. A doua zi, Samson ar fi trebuit sa se prezinte la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, pentru a i se aduce la cunostinta calitatea de invinuit intr-un dosar de fals si inselaciune privind certificatele de revolutionar. Ioan Demi vede asemanari flagrante intre cele doua morti si crede ca seria mortilor va continua.
Anchetatorii brasoveni nu au dubii in schimb in privinta mortii lui Nicolae Samson. Potrivit Carminei Reit, prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, procurorul de caz a adoptat o solutie de neincepere a urmaririi penale, constatandu-se ca nu sunt indicii de comiterea vreunei fapte prevazute de legea penala care sa fi avut ca urmare decesul persoanei
La Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov sunt inregistrate patru dosare privind solicitari ale unor pretinsi revolutionari catre Casa de Pensii Brasov pentru primirea de indemnizatii. In doua din dosare inculpatii Ion Marian Bercea si Ion Marius Beia au fost deja trimisi in judecata sub acuzatii de uz de fals si inselaciune.
Prin comiterea acestei fapte cei doi au prejudiciat bugetul Casei de Pensii cu cate 14.342 lei.  In curs de cercetare pentru fapte similare sunt alte doua persoane, Constantin Grancea si Ana Ramona Ilie, care ar fi cauzat un prejudiciu de 84.034 si 101.123 lei.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.