Au românii în jurul cui să se strângă?
În vremuri de criză cetățenii unei nații lasă de-o parte ceea ce îi dezbină și se strâng în jurul celor care îi conduc, în scopul depășirii hopului care le stă în cale. Crizele, indiferent de natură, sunt cele care probează unitatea dintre conducători și nația care i-a ales.
Au românii în jurul cui să se strângă?
Există un lider politic în care românii să aibă încredere, unul la chemarea căruia să răspundă prezent și gata să-și dea mâna pentru a ieși la liman, mai ales în cazul celei mai acute forme de criză, războiul?
Mai degrabă, românii par a nu avea mari speranțe simțindu-se abandonați și trădați de conducătorii lor.
Președintele Iohanis, cel care ar fi trebuit să fie glasul națiunii, este perceput ca fiind preocupat de interesele unor organisme suprastatale și mai puțin, spre deloc, grijuliu cu propria țară. Promovând fără încetare ,,valori eropene” și euroatlantice, ca și când cele tradiționale, românești sunt anacronice, vorbind mai mereu despre UE și evitând să rostească numele României, să vorbească despre identitate și doar conjunctural despre interes național, subsumate în discursul său planurilor UE și ale partenerului strategic, Klaus Iohanis a ajuns să fie perceput de către români ca un cal troian. Iar posibila numire la șefia NATO pare a fi o recompensă pentru atașamentul fără rezerve față de UE și NATO. Simplificat, asta ar însemna, în înțelesul dat de români, abandonarea misiunii de președinte, un compromis pentru a obține un profit pentru sine. Sper să fie doar o aparență, pentru că altfel ar mirosi a trădare, căci trădarea se poate manifesta și prin pasivitate și abandon. Și mai sper să aibă înțelepciunea de a-și duce mandatul de președinte până la capăt și să nu-și dea demisia asemeni unui angajat la o firmă de lustruit bastoane.
Există un lider care să adune românii în jurul său?
Eu nu-l văd. Iar cu guvernanți înstrăinați de propriul popor, grijulii să nu supere vre-o multinațională sau un pol de putere european, făcând sluj în fața cui are chef să nea dea șuturi în dos, românii simt că au fost trădați. Sau cel puțin, mințiți și abandonați.
Dar cel mai mult îi doare lezarea demnității naționale de către conducătorii obedienți.
Și atunci, în jurul cui să se strângă românii în caz de nevoie?
Îmi amintesc că, la Waterloo, înfrângerea armatei lui Napoleon a început să se prefigureze în momentul în care s-a auzit: ,,Garda se retrage!”, urmat de: ,,Scapă cine poate! Asta este situația care se prefigurează în România.
Abandonați de conducătorii care ar fi trebuit să fie pavăza națiunii, cu criza va lupta fiecare pe cont propriu. Și va scăpa cine poate.
Și ce ne-am face dacă n-am fi fudui și cu coada sus? Și penibili, pe deasupra, chiar de cascadorii râsului, dacă n-am fi de plâns. Cum altfel să consider ancheta Procuraturii Militare în ceea privește crimele de război din Ucraina? Și dacă n-aș fi convins că justiția noastră independentă a primit un impuls de ,,undeva”, aș zice că ,,țara arde, iar baba se piaptănă!
Autor: Ion Mageanu
Sursa: facebook.com
