Au terminat campionatul cu o infrangere
FC Brasov a pierdut cu scorul de 0-1 (0-0), meciul disputat pe teren propriu in compania formatiei FCM Bacau, intr-un meci contand din etapa a 34-a (ultima) a Ligii secunde de fotbal.
Practic „galben-negrii” se aflau in vacanta inca inainte de a intra pe teren, numai asa se explica jocul foarte slab, prestat de elevii pregatiti de tehnicianul Mihai Stoica. Din pacate antrenorul „stegarilor”, si-a incheiat contractul cu o infrangere.
In urma acestui meci FC Brasov a terminat pe pozitia a zecea cu 47 de puncte in timp ce FCM Bacau a ocupat pozitia a cincea cu 52 de puncte.
Se stie ca din sezonul viitor la FC Brasov antrenor va veni Razvan Lucescu, cel care a mai pregatit gruparea de sub Tampa, iar principalul obiectiv al „juniorului” va fi promovarea in prima liga.