August – luna lui GUSTAR in calendarul popular
Numele lunii august vine de la numele primului imparat roman, Cezar August. Luna are 31 de zile, pentru ca Cezar August a dorit ca luna august sa aiba tot atatea zile cate are luna lui Iulius Cezar, luna iulie. Inainte, luna august se numea in latina Sextilis pentru ca era a sasea luna in calendarul roman, calendar care incepea cu luna martie.
Grecii numeau luna august Metageitnion.
In Calendarul Popular, lunii august i se spune "Gustar", fiindca acum se gusta strugurii. Odinioara, acest gest, atat de firesc, avea loc intr-un context ritualic foarte bine definit. Tot acum "se gusta" fructele de cais cu coacere tarzie si cele de piersic, prunele, merele si perele de vara.
Pentru crestinii ortodocsi, luna se deschide cu post, un post de mare insemnatate, unul dintre marile posturi de peste an – Postul Santamariei Mari. I se mai spune "postul lui August" si – chiar daca are numai doua saptamani – este considerat la fel de sever ca Postul Pastelor.
Se spune ca acest interval de timp este "rupt" din Postul Mare, care – inainte vreme – ar fi tinut noua saptamani, dar cum primavara e mai saraca in alimente, ar fi fost mutat vara, cand legumele si fructele sunt numai bune de mancat.
Calendarul Popular ii atribuie zilei de 1 august stravechi valente totemice. Macoveiul Ursului, Ziua Ursului, Impuiatul Ursilor sunt denumiri care au ajuns pana la noi, relicve ale unor sarbatori precrestine care coincideau cu inceperea perioadei de imperechere a ursilor.
Oamenii mergeau la biserica pentru a sfinti plantele de leac, stropeau livezile si gospodariile cu agheasma pentru a nu fi pradate de urs, iar in zonele de trecere ale acestui animal, caruia romanii i-au dedicat numeroase sarbatori de-a lungul anului, ii lasau o pulpa de vitel drept ofranda. "Ursu’ e om, ca demult si oamenii erau ca ursii, aveau, asa, par pe ei si, pe urma, Dumnezeu i-a facut cum sunt astazi si le-a lasat numai semn pe subsuori, ca au fost odata si ei asa.
Oamenii nostri sunt din ursi facuti."
"Ursu-i ca s-un om: el isi face casuta ca omul si isi aduce de toate, numai cat atata, ca n-are foc."
"Ursu’ e din om, era morariu, a gresit nu stiu ce si Dumnezeu l-a trimes in padure sa fie urs."
"Pe urs, intai, zice ca la miere il tragea cu lantul si nu vrea sa se duca, se temea de albine.
Cand a vazut ca mierea-i dulce si albinele nu-i pot face nimica, ca el are blana groasa, a inceput a manca, s-a manca, de s-au fost spariet oamenii ca are sa le manance toata prisaca, s-au inceput a-l trage inapoi; l-au apucat de coada si atata l-au tras, pan i-au rupt coada. De aceea, acuma, ursu n-are coada." (Elena Niculita-Voronca "Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica", Ed. Polirom, 1998)
Trecerea de la vara la toamna pastreaza in Calendarul popular amintirea unui stravechi inceput de an, marcat de moartea si renasterea Zeitei Muma, peste care parintii Bisericii crestine au suprapus moartea (Adormirea) si nasterea Fecioarei Maria. Inversand evenimentele care deschid si inchid viata sfintei, mai intai moartea (15 august) si apoi nasterea (8 septembrie), Biserica crestina a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai intai reprezentarea mitica ajunsa la varsta senectutii, in cazul de fata Santamaria Mare, si apoi se naste Santamaria Mica.
Textele religioase indeamna sa ne bucuram la nasterea Fecioarei Maria:
– Sa trambitam duhovniceste…; Ioachim se veseleste si Ana praznuieste;
– Sa dantuiasca toata faptura, sa se veseleasca si David… etc.
(Mineiul pe septembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1984, p. 98 – 116).
