AURUL ROMÂNESC ! (РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО) –
UN JURNALIST RUS SCRIE (CORECT!) DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA !

 

 

AURUL ROMANIEI SI MORALITATEA RUSIEI

(FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNÄ‚ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIÅ¢KI)

 

Cu alte cuvinte, în ceea ce Å£ine de „drepturile omului”, avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel, interpretătări ambigue. Åži vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia! Anume pentru noi, ÅŸi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România ÅŸi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au ÅŸi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluÅ£ia APCE. De ce are această chestiune o importanţă principială pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur ÅŸi simplu despre pierderea unor bunuri materiale. In cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaÅŸtem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înÅŸine că, da, Noi suntem niÅŸte HOÅ¢I!

Noi recunoaÅŸtem conÅŸtient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaÅŸii ÅŸi continuatorii de drept ai unei hoÅ£ii bolÅŸevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui TroÅ£ki.

Doar aÅŸa ÅŸi nicidecum altfel. Åži nici un fel de inepÅ£ii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruÅŸi despre faptul că, adicătelea, tema „Aurului românesc” Å£ine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică,  fără nici o tangenţă cu politica actuală. Adica nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui ÅŸi a Luminii, dacă refuzăm să ne recunoaÅŸtem obligaÅ£iunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic ÅŸi impertinent !

Presupun că atât colegii mei, cât ÅŸi marea majoritate a cetățenilor ruÈ™i, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită È™i, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaÅ£ii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoÅŸtinÅ£a cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună, măcar pentru publicul cititor al ReÅ£elei NaÅ£ionale a Oamenilor de Afaceri.

 

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea AliaÈ›ilor pentru a reocupa Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această È›ară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune complicată È™i – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici ÅŸi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut pentru ea consecinÅ£e foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria È™i Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română. Guvernul României a fost evacuat în grabă de la BucureÈ™ti la IaÈ™i, la graniÈ›a cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia È™i Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului naÈ›ional părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.

În noiembrie 1916, Consiliul NaÈ›ional al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur, aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziÅ£ia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaÅ£iul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de MiniÈ™tri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internaÈ›ional s-a apelat la experienÈ›a FranÈ›ei, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenent Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, È™eful cancelariei ministeriale a CurÈ›ii Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România. Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a ÅŸi garantat integritatea necondiÈ›ionată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât ÅŸi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări. Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private româneÈ™ti, ale companiilor È™i ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărÈ›i rare, arhivele mănăstirilor din Moldova È™i Èšara Românească, colecÅ£iile muzeistice aparÈ›inând instituÅ£iilor publice È™i celor private, precum È™i 93,4 tone de aur.

Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunÅ£it mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este deloc dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepÅ£ia valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) : 2 miliarde 800 milioane de dolari.!

“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape:

– la 12 È™i 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conÅ£inut în valoare de 314 580 456 lei ÅŸi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.

– in zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluÈ›ia din februarie), a fost trimis la al doilea eÅŸalon cu părÅ£i ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolÅŸevică de teroriÅŸti a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias TroÈ›ki, a declarat public cu cinism: „ Activele româneÅŸti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îÅŸi asumă obligaÅ£ia de păstrare a acestor active, ca ÅŸi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român “.

Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult ÅŸi-a răsturnat regii, aÈ™teaptă ÅŸi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur.

Pentru a aprecia întreg cinismul situaÈ›iei trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 È™i 2008.

Aceste restituiri au fost însoÅ£ite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul Comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toÈ›i aceÈ™ti ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică È™i artistică. Guvernul URSS È™i poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i aÈ™a? E nobil. E onest. Cum i se ÅŸi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere… Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeÅŸti, am înapoiat până È™i rămășiÈ›ele pământeÈ™ti ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolÅŸevicilor, de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaÅ£iunilor de restituire a ceea ce nu-Å£i aparÅ£ine…

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare fata de un aliat , spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraÅ£iile publicate în presa sovietică reiese clar ÅŸi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.

Åži atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice ÅŸi monstruoase fraze ale oficialilor ruÈ™i privind chestiuni de interes pur istoric ?! BOLSEVICII AU FURAT CEEA CE NU NE APARÅ¢INE! Åži ne-au făcut pe toÅ£i ostatici ai acestei meschinării! Pe toÈ›i cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârÅŸeÅŸte pe faţă ÅŸi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creÅŸtine: înÅŸelarea celor care Å£i-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înÈ™elat încrederea sunt supuÅŸi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul îngheÅ£at Cozit dracii le sfârtca capetelePentru orice creÈ™tin nu există o crimă mai oribilă decât înÅŸelarea celor care Å£i-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele ÅŸi Å£opăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc!!”.

De Riot Pussy– da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinÅ£at toată averea sa, e aÅŸa, un fleac , „o chestiune istorică”…

 

SERGHEI GOLUBIÅ¢KI

 

Nota la AURUL ROMÂNESC ! (РУМЫНСКОЕ ЗОЛОТО)

Serghei Mihailovici GolubiÅ£ki este scriitor,  filolog,  jurnalist ÅŸi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roÅŸie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 ÅŸi-a susÅ£inut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială ÅŸi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaÅŸi universitate. Cunoaste si vorbeste limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză ÅŸi română.

În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez ÅŸi terminând cu cazul Enron.

Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaÅ£a americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaÅ£iul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.

 

sursa: http://i-business.ru/ (Reţeaua Naţională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)