Austeritatea damelor care ne conduc
Tare-mi plac mie damele care fac pe puii de tigru jucandu-se! Inocenta in priviri, dar la o adica isi scot ghearele si musca. Cam asa sunt si damele noastre sus-puse.
Sa o luam, de pilda, pe doamna Elena Udrea, ajunsa sus de tot, ministresa si mare prin partidul unor democrati ciudati, care pun pe roman sa priveasca intens o oglinda in care-si va vedea viitorul mai bun – normal ca la un moment dat, tot holbandu-se in asteptarea viziunii, omul da in balbaiala – si pe la spate ii fura si ultima batista.
La o prezentare a posibilitatilor si ofertelor turismului romanesc, dama a scapat niste lacrimi, cica de emotie. Se poate, nu o contrazic. Si nazistii din SS ascultau Wagner sau interpretau Mozart. Se mai poate ca dama sa fi invatat de la barcagiul care a plimbat-o prin Cismigiu sa planga cand trebuie, ar mai zice gurile rele. Dar se si poate sa fi fost intr-adevar emotionata, in amintirea unor vremuri mai inocente.
Ajunsa mare prin partidul ei si, prin acesta, ministresa la Turism, doamna Udrea s-a pomenit ca trebuie sa conduca un minister proaspa (re)infiintat, cu un sediu nou si care nu are nici de unele, pe deasupra fiind si sarac dotat de la buget, cu doar 40 milioane de euroi. Stiindu-se controversata si cu unele bubite retorice in anumite zone ale constiintei, madama a hotarat sa nu ia din bugetul ministerului bani ca sa-si aranjeze biroul, ci, ca sa faca economie, sa-si cumpere cu banii proprii jucariile necesare, inclusiv rechizitele de birou, cu toate ca o masa mai acatarii si cateva scaune s-ar fi gasit pe undeva si pentru biroul ei.
Ea explica inocent decizia: ii este frica de gura presei.
De, daca dama nu poate sta la un birou simplu, facut de un tamplar priceput, si pe o bancuta de lemn, cum se gasesc, din loc in loc, pe la izvoare, prin padurile drumetiilor montane, si vrea fotoliu din piele de cocomarla, atunci sa-si aduca de acasa, ca, slava Domnului, are de unde. Si, in plus, la plecare le poate lua acasa.
Tot cu inocenta declara colegilor ca „prefera sa isi aduca obiecte de acasa sau sa le achizitioneze din bani proprii, decat sa dea apa la moara cartitorilor”.
Insa eu stiu ca daca ai fusta nepatata si fara fire de paie sau iarba pe la spate, nu ai parte nici de cartitori.
O alta dama care se vrea vazuta ca pusa pe economii este si doamna Anastase, sefa deputatilor. Ea a declarat bugetul Camerei drept unul de criza. In consecinta gata cu toate mofturile parlamentarilor. Urmeaza o perioada cu posmagi si apa chioara si cu lenjeria spalata acasa de nevasta. Gata cu tot felul de cai-putere si mese imbelsugate. Cine vrea, poate sa-si cumpere un cal si sa-si procure fan de la pedelistii braneni, care vor asigura si branza pentru bulzul de la cantina parlamentara, de la care nu va lipsi tocana de cartofi si arpacasul cu marmelada.
Doamna Anastase, fosta miss nu stiu ce, s-a gandit si la patucul in care deputatii sa-si odihneasca oscioarele frante de atata munca. Ea propune construirea unui hotel numai pentru parlamentari. Din pacate nu ne-a dezvaluit cate stele va aduna de pe cer sau de pe sticlele de coniac pentru acest hotel.
Eu ma gandesc ca, in cadrul acestei austeritati, doamna Anastase va achizitiona un bloc de nefamilisti, cu camarute mici si dragute, asa cum au muti romani cu familiile lor, in care sa incapa un pat de campanie un mic dulap, o masuta si doua scaune. Aceste camarute vor fi dotate cu dus, buda si chiuvetica. De altceva, oricum, parlamentarii, veniti seara obositi dupa sedinte, nu au nevoie. Iar daca simt nevoia unei saltele animate, se pot duce la numeroasele hoteluri din Capitala sau imprejurimi.
Si uite cum se vor face economii peste economii si tot romanul va prospera, ca faine dame avem!
Dan Bota
